Un bărbat în vârstă de 30 de ani care se deplasa cu trotineta pe pista de biciclete a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Accidentul s-a petrecut pe Calea Aradului, la intersecția cu strada Pictor Ion Zaicu.
În urma evenimentului, bărbatul de 30 de ani a fost rănit și transportat la spital. Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
















