După ani de zile de când mai mulți consilieri neuseriști au tot propus schimbarea zonelor de impozitare, datorită evoluției urbanistice și comerciale, care a creat centre comerciale și zone cu o densitate comercială ridicată, iată că însfârșit Consiliul Local s-a decis să modifice zonele de impozitare.
Conform noilor reglementări orașul va avea tot patru zone de impozitare, dar acestea vor fi delimitate pe baza modului în care sunt stabilite inelele de circulație.
Potrivit proiectului de hotărâre, în anul 2006, când au fost stabilite zonele de impozitare intravilanul municipiului măsura aproximativ 6.800 de hectare. Prin aprobarea noului Plan Urbanistic General, suprafața intravilanului a crescut la peste 8.000 de hectare.
Pornind dinspre centrul municipiului spre limitele exterioare, nivelurile de impozitare vor fi tot mai mici. Noile zone ar urma să aibă următoarele limite:
- Zona A: cuprinzând Inelele de circulație I și II, delimitată începând din Nord spre Est de Str. Amurgului, Str. Divizia 9 Cavalerie, Str. Aristide Demetriade, Str. Enric Baader, Str. Înfrățirii, Splaiul Nistrului, Bd. Corneliu Coposu, Piața Michelangelo, Bd. Vasile Pârvan, Spl. Tudor Vladimirescu, Str. Jiul, Calea Circumvalațiunii, Intr. Zenit, Str. Gheorghe Lazăr, Piața Consiliul Europei, Calea Aradului;
- Zona B: cuprinzând Inelul de circulație III, delimitată începând din Nord spre Est de Calea Bogdăneștilor, Str. Macilor, Str. Mircea cel Bătrân, Str. Ioan Plavoșin, Str. Bucovinei, Str. Liege, Str. Ans, Str. Martir Dan Carpin, Str. Robert Klein, Str. Grigore T. Popa, Str. Sf. Apostoli Petru și Pavel, Str. Oravița, Str. Frigului, Str. Aristide Demetriade, Str. Avram Imbroane, Str. Gheorghe Adam, Piața General Virgil Economu, Str. Andrei Șaguna, Piața Sarmisegetusa, Str. Ștefan Octavian Iosif, Str. Ștefan cel Mare, Calea Stan Vidrighin, Piața General Gheorghe Domășnean, Bd. Liviu Rebreanu, Bd. Dâmbovița, Splaiul Nicolae Titulescu, Pasaj Ronaț-Solventul;
- Zona C: delimitată începând din Nord spre Est de Canalul Bega, Splaiul Sofocle, Str. Carpenului, linie feroviară, Pârâul Beregsău, limita de Nord și Nord-Est a U.A.T. Timișoara, până la Canalul Bega, Str. Grădinarilor, Str. Adolf Hirémy-Hirsch, Str. Albăstrelelor, Calea Moșniței, Canalul Șubuleasa/linia feroviară, Str. Stânjeneilor, limita U.A.T., Calea Urseni, Str. Ion Țuculescu, Str. Vasile Zbegan, Str. Gavril Musicescu, Str. Gospodarilor, Str. Apicultorilor, Str. Anton Pavlovici Cehov, Str. Dimineții, Str. Cercului, Str. Chișodei, Str. Bujorilor, Str. Ovidiu Cotruș, Str. Polonă, Str. Wilhelm Tell/Str. Rudolf Otto/varianta ocolitoare Timișoara Sud, până la Canalul Bega;
- Zona D: definită de limita U.A.T. Timișoara, excluzând celelalte trei zone.



















