Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș au efectuat peste 260 de controale în unități din județ, în primele două săptămâni ale lunii decembrie. Verificările au vizat supermarketuri, hipermarketuri, restaurante, piețe, carmangerii, laboratoare și unități de alimentație publică, în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă.
Controalele au urmărit în special modul de prelucrare, depozitare și comercializare a produselor alimentare specifice sezonului, dar și prevenirea comerțului ilegal.
Printre principalele nereguli descoperite de inspectori se numără lipsa igienei în spațiile de prelucrare, manipularea și depozitarea necorespunzătoare a alimentelor, precum și produse neetichetate conform legislației în vigoare.
Reprezentanții DSVSA Timiș anunță că acțiunile de control vor continua până în ajunul Crăciunului și vor fi reluate ulterior, până la finalul anului, pe 31 decembrie, pentru a asigura siguranța alimentară a consumatorilor în perioada sărbătorilor.



















