Pădurarii din județul Caraș-Severin au intervenit în teren alături de drumari pentru a facilita circulația pe mai multe sectoare de drum afectate de resturi vegetale și arbori doborâți, ca urmare a condițiilor meteorologice dificile din ultimele zile. Reprezentanții Direcției Silvice Caraș-Severin au anunțat că echipe de pădurari de la 17 ocoale silvice au acționat în special joi pe Drumul Județean 581 între localitățile Bozovici și Anina, dar și pe drumuri comunale din zonele montane. Scopul intervenției a fost sprijinirea echipelor de drumari de la CNAIR – DRDP Timișoara, Secția de Drumuri Naționale Caransebeș, pentru menținerea traficului în condiții de siguranță.
Lucrările au constat în degajarea resturilor vegetale și a arborilor căzuți pe carosabil, activități desfășurate în condiții de vizibilitate redusă, temperaturi scăzute și vânt puternic. Pădurarii rămân mobilizați și monitorizează continuu drumurile forestiere și căile de acces aflate în administrarea Direcției Silvice, fiind pregătiți să intervină ori de câte ori va fi nevoie pentru a asigura siguranța circulației.



















