România se pregătește să participe la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 de la Cortina D’Ampezzo, Italia, cu o delegație formată din 29 de sportivi, mai mulți decât la ediția precedentă din 2022. Situația delegației ridică o dezbatere importantă: în ultimii ani, România a naturalizat zeci de sportivi străini, ca parte din strategia de a întări reprezentarea competițională la nivel internațional.
Un punct vizibil al acestei strategii este faptul că trei dintre sportivii care vor concura sub drapel românesc sunt naturalizați. Cea mai cunoscută dintre ei este Julia Sauter, o patinatoare de origine germană, în vârstă de 27 de ani, care a primit cetăţenia română în 2025 și va fi purtătoarea de drapel a delegației tricolore la ceremonia oficială de deschidere. Sauter concurează de mai mulți ani pentru România în competițiile internaționale și a câștigat zece titluri naționale, dar a trebuit să caute finanțare proprie pentru pregătire și deplasări înainte de sprijinul oficial.
Naturalizările nu sunt un fenomen izolat pentru această ediție a Jocurilor Olimpice. În perioada 2015–2024, aproximativ 80 de sportivi din țări precum Cehia, Africa de Sud, Ucraina, Rusia, Kenya sau Brazilia au primit cetățenia română în baza unei prevederi legale care permite acordarea acesteia sportivilor străini cu potențial de a promova imaginea României în competițiile internaționale. Această lege nu impune stabilirea domiciliului în țară, iar sportivii își pot păstra reședința în străinătate.
Federațiile sportive din România sunt principalii actori care inițiază aceste demersuri de naturalizare. De exemplu, Federația Română de Hochei pe Gheață a adus cel mai mare număr de sportivi naturalizați, în vreme ce alte discipline, inclusiv judo, biatlon și rugby, au apelat de asemenea la acest mecanism pentru întărirea loturilor naționale.
Oficialii din sport explică această tendință ca fiind rezultatul globalizării și al migrației sportivilor. Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a subliniat că fenomenul este similar cu ceea ce se întâmplă la nivel global: sportivii valoroși caută oportunități acolo unde pot concura, iar România oferă astfel de șanse competiționale.
Criticii acestui model pun însă accentul pe alte probleme mai profunde ale sportului românesc, cum ar fi lipsa de infrastructură, subfinanțarea programelor de dezvoltare a tinerilor și slaba performanță la nivel de masă. România nu și-a stabilit obiective realiste de medalii pentru această ediție, iar șefii delegației admit că pozițiile în clasament vor fi modestе. Ultima medalie la Jocurile Olimpice de iarnă datează din 1968, iar statistici recente arată o tendință de scădere a performanțelor generale ale sportivilor români.
În final, strategia de naturalizare reflectă un echilibru delicat între dorința de a avea rezultate competitive la nivel internațional și realitățile structurale ale sportului românesc. Dacă importul de talente poate aduce performanță pe termen scurt, rămâne o întrebare dacă acesta poate substitui programele de dezvoltare pe termen lung ale sportivilor autohtoni.
