După ce Nicolae Robu anunțase în timpul ultimului său mandat că se va construi un centru cultural în spatele Cinema Capitol (actuala Filarmonica Banatul), proiect abandonat cu emfază de către Donimic Fritz, iată că Alfred Simonis lansează ideea unui centru cultural, multifuncțional pe locul fostului Centru Militar al județului Timiș, actualmente patcarea vizavi de Hotel Timișoara.
E o idee curajoasă, pe care o vrem pusă în practică cât mai repede.
Investiția totală este estimată la aproximativ 35-40 de milioane de euro, dintre care 25 de milioane provin din fonduri europene, iar restul din bugetul CJT.
Proiectul a fost aprobat în Comitetul de Monitorizare al Programului Regional 2021-2027 și a fost declarat proiect strategic, fiind votat în unanimitate de reprezentanții consiliilor județene din vestul țării și ai administrației locale din Timișoara.



















