De ce este important să știm ce textură are solul din grădină?
Atunci când cultivăm o serie de plante, este bine să aflăm cât mai multe informații legate de sol, deoarece solul reprezintă spațiul (locul) în care plantele își dezvoltă sistemul radicular (rădăcinile) și de unde își iau elementele nutritive (hrana) de care au nevoie pentru a crește și a se dezvolta armonios.
Fiecare tip de sol are o serie de proprietăți, de care este bine să ținem seama atunci când alegem ce plante sunt indicate să cultivăm. Or, textura solului este una dintre cele mai importante și stabile proprietăți fizice ale solului, ea influențând o serie de alte proprietăți (hidrice, de aerație, termice etc.).
Textura este determinată de conținutul solului în argilă, praf și nisip. Fiecare dintre cele 3 particule (numite și fracțiuni granulometrice) participă în proporții diferite și astfel influențează modul de cultivare, de reținere a elementelor nutritive, a îngrășămintelor, gradul de tasare, capacitatea de încălzire, capacitatea de reținere a apei, respectiv potențialul de fertilitate al solului.
De exemplu, textura influențează regimul de aer și de apă din sol şi dezvoltarea sistemului radicular al plantelor. Astfel, solul în care cele trei fracțiuni, respectiv argila, praful și nisipul se găsesc în proporții aproximativ egale, este cel care asigură:
– un bun drenaj intern;
– o capacitate ridicată de înmagazinare a apei;
– o aerisire optimă;
– o capacitate de absorbţie şi schimb cationic ridicat, deci o fertilitate crescută.
În funcție de diametru, cele trei fracțiuni sunt grupate astfel: nisip 2-0,02 mm; praf 0,02-0,002 și argilă <0,002 mm.
Un sol în care predomină nisipul este un sol excesiv de permeabil, care nu reține apa și elementele nutritive. Solul în care predomină argila este unul prea fin, impermeabil pentru apă și aer, cu un drenaj intern slab și în care, în perioadele ploioase, apar condiții de stagnare (băltire) temporară a apei. O proporție ridicată a prafului în sol determină o compactare a solului, favorizează formarea crustei, ceea ce duce la o slabă răsărire a plantelor.
Cum putem determina textura unui sol?
Textura solului poate fi determinată atât direct în teren (grădină), cât și în laborator.
Pentru determinarea texturii solului pe teren, se examinează proba de sol cu atenție, atât cu ochiul liber, cât și cu lupa, după care se supune la câteva încercări (în stare uscată şi umedă) și anume:
– în stare uscată, se ia un agregat de sol şi se încearcă la pipăit între degete, apoi se sfarmă cu unghia în palmă şi se freacă cu degetul prin apăsare în podul palmei. Cu cât grăuntele este mai tare şi particulele de sol mai mărunțite, pătrund în piele, cu atât textura solului este mai fină, adică solul este mai greu;
– în stare umedă, după ce umezim solul, încercăm să-l mărunțim între degete până nu se mai simt agregatele structurale. Continuăm umezirea, până când solul începe să se lipească de degete, apoi îl frământăm bine, până când solul are un aspect lucios, iar apa din sol nu se scurge prin presare. Modelăm solul în podul palmei și îi dăm forma unei țigarete sau a unui sul, care să aibă aproximativ 3-5 cm în lungime și 5 mm în grosime, după care încercăm să transformăm acel sul într-un inel și în funcție de cum se comportă solul, putem să stabilim care este clasa texturală în care se încadrează solul, astfel:
– dacă prin modelare nu se formează sul, adică solul se sfarmă, avem un sol nisipos (o textură grosieră);
– dacă solul în timpul modelării nu prezintă stabilitate şi se sfarmă, avem un sol nisipo-lutos (o textură grosieră);
– dacă prin modelare putem forma acel sul, însă acesta se rupe în bucăţi, avem un sol luto-nisipos(o textură mijlocie);
– dacă prin modelare se formează un sul continuu, care însă când îl îndoim sub formă de inel, se rupe, avem un sol lutos (o textură mijlocie);
– dacă prin modelare se formează un sul continuu, care la îndoire nu se rupe, dar prezintă crăpături, avem un sol luto- argilos (o textură fină);
– dacă prin modelare se formează un sul continuu, care la îndoire nu se crapă, avem un sol argilos (o textură fină).
În general, interpretarea texturii se face folosind triunghiul texturii.
În laborator, când determinăm textura, aflăm care este conținutul procentual al solului în argilă, praf și nisip. Această determinare presupune însă timp și echipamente speciale și se poate face doar în laboratoare speciale: de pedologie, de fizica solurilor, Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA) etc. Și studenții de la Facultatea de Agricultură din cadrul USV Timișoara (Departamentul de Științele Solului), realizează o serie de analize de sol, printre care și textura solului.
Ce importanță are textura solului?
Răspunsul la această întrebare este foarte simplu: în funcție de textura solului, alegem sortimentul de culturi (plante), ne adaptăm modul de lucru al solului, tehnologia pe care o folosim, aplicăm îngrășămite, irigații, stabilim perioada de semănat etc.
Fiecare textură are anumite caracteristici:
1. Textura nisipoasă, este numită și grosieră sau uşoară, are un conținut ridicat de nisip, care, datorită suprafeţelor neregulate, formează spaţii lacunare mari, prezintă un contact redus între particule, lucru care face ca solul să aibă un aspect afânat şi să fie uşor de lucrat, însă nu reţine apa și elementele nutritive, astfel, aceste soluri sunt uscate şi cu o fertilitate scăzută.
Solurile nisipoase (Psamosolurile), au rezistență mecanică scăzută, se lucrează foarte uşor, cu un consum de combustibil redus, au capacitate redusă de menținere a căldurii. Valorile porozității totale sunt scăzute, deoarece proporția porilor ocupați cu aer este foarte ridicată, aceasta reflectând valori moderate sau mici ale gradului de tasare. La aceste soluri, conținutul de materie organică este scăzut, uneori în aceste soluri există carențe de diferite microelemente. Din cauza fertilității reduse, în zonele secetoase se impune fertilizarea şi irigarea cu norme de udare mici şi repetate. În condiții de irigare şi fertilizare pe solurile cu textură grosieră, se pot cultiva vița-de-vie, pomii fructiferi, unele legume şi un sortiment redus de culturi de câmp.
2.Textura lutoasă sau mijlocie are proprietăţi intermediare între textura grosieră şi cea fină, prezintă o bună capacitate de reţinere a apei fără să devină plastic, este uşor de lucrat, reţine substanţele nutritive, fiind textura care prezintă cele mai bune proprietăți fizico-chimice și biologice și care are cel mai ridicat potențial de producție, fiind textura cea mai potrivită pentru majoritatea plantelor de cultură.
Dintre solurile cu textură mijlocie, cele mai bune însuşiri se întâlnesc la cele cu textură luto-nisipoasă şi lutoasă cu un conținut de argilă cuprins între 20 și 25%.
3.Textura fină sau argiloasă (grea) este acea textură care în stare umedă, este plastică iar în stare uscată, devine dură, prezintă o capacitate ridicată de reţinere a apei şi a elementelor nutritive, dar circulaţia apei în sol este redusă din cauza forţelor de tensiune ridicate, are capacitate redusă pentru aer. Solurile argiloase sunt soluri reci (temperaturile reduse menţin seminţele în stare latentă şi pot fi distruse de microorganismele din sol), procesul de mineralizare este mai redus. Chiar dacă reține apa, aceasta este inaccesibilă plantelor. Proprietățile mecanice şi termice sunt puțin favorabile, deoarece se lucrează greu, prezintă capacitate mare de contracție şi gonflare iar perioada optimă de efectuare a lucrărilor este foarte redusă. În schimb, proprietățile chimice sunt favorabile, deoarece prezintă un conținut ridicat de materie organică, au un potențial de fertilitate mai ridicat în comparație cu solurile cu textură grosieră. Solurile cu textură fină au un regim hidric puternic influențat de formarea crăpăturilor, care au o influență negativă atât asupra circulației apei în sol, cât şi a sistemului radicular al plantelor. Pe aceste soluri se poate cultiva un sortiment variat de plante. Deoarece textura determină o gamă largă de proprietăți, ea constituie un criteriu esenţial în alegerea sortimentului de culturi. Majoritatea plantelor de cultură cresc și se dezvoltă cel mai bine în cazul solurilor cu textură mijlocie. Există însă şi plante care valorifică bine sau chiar preferă solurile nisipoase (cartoful, sfecla, viţa-de-vie), iar altele preferă solurile cu o textură fină (grâul, orzul). Pentru unele culturi, textura fină constituie un factor restrictiv.
Casiana Mihuț
Șef lucrări la Facultatea de Agricultură din cadrul USV ,Regele Mihai I” din Timișoara
