Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, un eveniment național ce se marchează în România, an de an, pe 9 octombrie, aduce în atenția comunității timișorene momentul când a început, în anul 1941, la 9 octombrie, deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Pornind de la acel moment trist din istoria României, în această zi au loc diverse ceremonii, în toată țara, pentru a comemora evreii și romii morți în Holocaust.
Luni, 9 octombrie, de la ora 18, la Timișoara, Comunitatea Evreilor din municipiul bănățean organizează un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, la Sinagoga din Cetate (strada Mărășești numărul 6) fiind programat un concert susținut de Dr. Hakoon Smith (Regatul Norvegiei), Patrik Cibula (Slovacia), Jaquelin Smith (Statele Unite ale Americii) și Compania Artistică „Lulughi Shukar” (Timișoara).
Concertul este organizat de Comunitatea Evreilor, Timișoara, în colaborare cu International Voice of Justice și Asociația Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană.
Prima Zi Națională de Comemorare a Holocaustului a fost ținută în 2004.
Foto: ro.wikipedia.org