La intersecția dintre tradiția sculpturală și avangarda modei, Shopping City Timișoara găzduiește, până în 15 octombrie, o expoziție care deschide noi ferestre de dialog între artă și modă: colecția „Synesthesia” a designerului Ellida Toma, inspirată de geniul incontestabil al lui Constantin Brâncuși.
Într-un context artistic vibrant, în care orașul Timișoara celebrează măiestria lui Constantin Brâncuși, expoziția Ellidei Toma vine în completarea celei găzduite de Muzeul Național de Artă Timișoara, intitulată „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, cea mai amplă expoziție Brâncuși organizată în România în ultimii 50 de ani.
Prin „Synesthesia”, Shopping City Timișoara devine un punct de atracție pentru amatorii de modă și artă deopotrivă. Colecția nu este o simplă etalare de veșminte, ci mai degrabă o narațiune curajoasă care explorează interacțiunea dintre formă, volum și estetica sculpturii.
Ellida Toma, având o perspectivă profundă și reflectivă asupra modului în care vestimentația poate transcende barierele convenționale, se aventurează într-un teritoriu neexplorat. Inspirată de lucrări iconice ale lui Brâncuși, precum „Păsările” sau „Oul”, Ellida transformă aceste forme într-un limbaj al modei contemporane.
Prin vizitele sale la muzee și ateliere, inclusiv la cel al lui Brâncuși de la Centrul Georges Pompidou din Paris, designerul a aprofundat și mai mult înțelegerea operei maestrului. Rezultatul este o colecție care armonizează echilibrul și puritatea, reflectând viziunea sa unică asupra modului în care vestimentația poate fi o extensie a expresiei artistice.
„Pentru mine, Brâncuși nu este doar o sursă de inspirație, ci o întruchipare a esenței pure a artei, o sinteză între tradiție și modernism. Am ales să creez această colecție sculpturală pentru că am simțit o conexiune profundă cu modul în care Brâncuși a privit lumea, prin formele sale simple, dar cu semnificație adâncă. Când mă gândesc la Brâncuși, mă gândesc la eternitate, la timpul ce transcende limitele fizice. Prin această colecție, am vrut să aduc omagiul meu lui Brâncuși și să arăt că hainele, ca și sculpturile, pot fi mai mult decât simple obiecte – ele pot fi purtătoare de povești, de emoții. Moda, în viziunea mea, este o formă de artă ce se poartă, ce devine parte din noi, asemenea unei sculpturi ce trăiește prin privitorul său”, spune designerul Ellida Toma.
Expoziția cuprinde zece piese statement care, deși au pornit de la o temă artistică abstractă, au fost gândite și realizate astfel încât să fie funcționale. În întreaga colecție, preponderent volumetrică, veșmintele au aspectul unor statui în alb și negru. Forme mari și clare, care s-au păstrat în sfera simplității, acoperă corpul fără a se mai putea percepe conturul siluetei umane. Veșminte din colecția „Synesthesia” au fost expuse în cadrul unor evenimente, festivaluri, expoziții în țară și la nivel internațional, dedicate atât publicului avizat, reprezentat de specialiști din diverse domenii creative, dar și publicului larg, care a putut viziona prezentarea colecţiei de modă, a veşmintelor-obiect și costumelor neconvenţionale inspirate din arta lui Brâncuși.
„Vă invităm să participați la această expoziție remarcabilă și să apreciați îndeaproape interacțiunea dintre tradiția sculpturală și inovația modei. Colecția «Synesthesia» promite să fie o experiență captivantă pentru connoisseurs, oferind o perspectivă proaspătă asupra potențialului nesfârșit al designului vestimentar. Colecția Ellidei Toma însoțește privitorul într-o călătorie estetică unde moda și arta se contopesc într-o viziune îndrăzneață și elegantă”, spun gazdele expoziției.