Peste 1.100 de participanți din 13 țări s-au aliniat la startul celei de-a VII-a ediții a întrecerii „Timișoara City Marathon” și, cu toții s-au întrecut în cadrul ultimului eveniment competițional de alergare organizat de „Alergotura” în acest an, în Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Celor înscriși la startul întrecerii li s-au alăturat, de pe margine, sute de susținători entuziaști.
„Ne-am așteptat la o participare numeroasă în acest an, nu doar a timișorenilor, ci și a pasionaților de sport din țările vecine, dată fiind importanța anului 2023 pentru Timișoara. Capitala Europeană a Culturii merită din plin o astfel de celebrare și ne bucurăm că am putut să oferim orașului o asemenea bucurie. Am vrut să depășim, cu «Timișoara City Marathon», granițele locale, și am reușit. Dovadă stau alergătorii veniți la eveniment din țări precum Serbia, Italia, Franța, Anglia, Austria sau Croația. Cu toții și-au setat ceasurile pentru evenimentul nostru, ceea ce nu poate decât să ne oblige la o viitoare ediție excepțională a maratonului”, a transmis, potrivit unui comunicat remis mass-media, Alexandru Lorinți, președinte „Alergotura”.
Întrecerea a avut și învingători, iată și lista acestora:
● Maratonul „Cavalerii Cetății” by Flexik Automation a fost câștigat, la masculin, de Viorel Tamsz (Târgu Mureș). Viorel a reușit să parcurgă cei 42,2 de kilometri în 2h37m11s și a fost urmat de Andrei Crainic (Cluj-Napoca) cu 2h43m58s și Răzvan Farkas (Timișoara) cu 3h00m42s.
La feminin, primul loc a fost adjudecat de Marija Vrajić (Zagreb) cu 3h09m43s. Croata a fost urmată de Alina Preda (Timișoara) cu 3h10m45s și Mara Guler-Cionca (Timișoara) 3h18m27s.
● La Semimaratonul „Eugeniu de Savoya” by Forvia/Hella de 21,1 de kilometri au urcat pe podiumul masculin: Claudiu Gorgan (Cluj-Napoca) – 1h13m42s, urmat de Marius Fora (Oradea) – 1h14m03s și Erik Petz (Carei) – 1h18m40s.
La feminin, pe prima treaptă a podiumului a urcat Dana Ivașc (Dumbrăvița) cu 1h35m39s, urmată de Maria Popescu (București) – 1h39m07 și Suzy Vuez (Franța) – 1h41m53s.
● Crosul „Poarta Forforosa” a adunat la start peste 500 de concurenți.
Cei mai rapizi, la masculin, pe distanța de 10,5 km au fost: Andrei Rusu (Deva) – 34m30s, Leonard Biro (Luduș) – 35m15s și Darius Arhir (Timișoara) – 36m48s. Iar la feminin, primul loc a fost adjudecat de Amanda Biro (Luduș) – 40m34s, urmată de Jade Brasdefer (Franța) – 40m52s și Yasmina Tămășilă (Timișoara) – 42m45s.
● La Crosul „Batalionul Banat”, cea mai scurtă cursă de doar 3 km, câștigători au fost, la masculin: David Anton (Timișoara) – 10m18s, urmat de Leonard Biro (Luduș) – 10m32s și Antonio Cuturean (Timișoara) – 11m21s. La podiumul feminin, clasamentul a fost următorul: Cristina Bălan (Timișoara) – 10m56s, urmată de Iulia Mărginean (Timișoara) cu 11m28s și de Amanda Biro (Luduș) cu 12m36s.
Crosul „Batalionul Banat” a adunat la start peste 250 de concurenți, majoritatea alergători de plăcere, însă și foarte mulți copii, precum și juniori, membri ai cluburilor de atletism din județul Timiș.
Prin programul „ALERGOFEST” inițiat de „Alergotura” și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, organizatorii și-au propus să faciliteze participarea gratuită la curse a cât mai multor copii.