Anul viitor, care e foarte aproape, va fi unul electoral. Adică, totul se va bloca, economia va încetini, politicienii își vor aminti că au alegători (că altfel, parlamentarii de exemplu, sau mulți dintre ei, reușesc performanța de a nu organiza nici măcar o conferință de presă în teritoriu, în patru ani de mandat. Și aceasta nu e o simplă afirmație gazetărească ci, din păcate, realitatea). Deci, politicienii vor începe să țopăie cu frenezie pe toate canalele, vor zbârnâi televiziunile de promisiunile lor mieroase, vor da târcoale piețelor, oboarelor și tuturor locurilor unde se adună niște gură-cască.
Întreg arsenalul electoral din ultimii ani îl vom putea regăsi peste câteva luni, în toată splendoarea lui. El nu avea cum să lipsească, evident, dar mă gândeam acum la pungile electorale pe care unii candidați le preferă, ca fiind foarte eficiente, în loc de lungi discursuri, deplasări costisitoare, show-uri, spații în mass- media, afișaj sau altele. Nu mă refer neapărat la candidații unui județ anume, ci la o stare de spirit națională. Mita electorală, punga, bănuțul dat cu adresă directă, se consideră a fi vehiculul direct al votului condiționat. Oamenii, bieții de ei, nu pot fi acuzați, deocamdată, pentru că ei trebuie să pună ceva pe masă în casele lor și orice cadou e binevenit. De acuzat ar fi cei care au propagat o asemenea mentalitate, de-a lungul anilor și i-au condiționat pe oameni, le-au creat un fel de reflex pavlovian, care îi conduce pe români la păgubosul – „ce ne dați?” „Ăia ce dau?”. Expresii, pretins elegante, cu ar fi „nu ne acordați un fond de campanie?” ascund mita electorală, care, chiar pedepsită de lege, își face de cap. Poate părea că este eficientă pe moment această abordare a campaniei dar omul, în fața urnei de vot e tot singur și decide personal unde aplică ștampila. Desigur, el poate fi influențat pe moment dar, din păcate, viziunea sa pe termen lung asupra aleșilor lipsește. Ceea ce conduce, de multe ori, la degradarea mediului politic. Nu spun că acei candidați care recurg la astfel de practici sunt cu toții incapabili, pentru că n-ar fi real. Este vorba, însă, de promovarea unor alte criterii în aprecierea celor care trebuie să ne conducă destinele și acest lucru ar putea (și poate) vicia viitorul nostru. S-a tot vorbit, despre asta, nu neg, la fiecare ciclu electoral. Mentalitatea, însă, paradigma, e nevoie să se schimbe, măcar în timp, deși, timpul, vorba unui clasic, „nu mai are răbdare”.
Aceste metehne și multe altele duc inexorabil la o sastisire față de politică, cea care devine, deja de mulți ani, ceva de genul „noi și ei”. Adică un hiatus profund între ceea ce ar fi trebuit corpul adevărat și profund al națiunii și ceva care seamănă mai mult cu o gașcă sau găști. În cariera mea jurnalistică am scris despre și am intervievat mulți politicieni: unii remarcabili, alții mai gângavi. În ultimii ani, însă, ceva s-a întâmplat. Nu cred că e un fenomen de deprofesionalizare a politicii (ar fi grav), consider că mai degrabă e vorba de o altă paradigmă, o altă abordare față de marea masă a electoratului. Politicienii nu-și prea mai explică acțiunile cetățenilor, într-un dispreț fățiș față de aceștia. Adică, alte manevre mult mai „subtile”, cred ei, îi vor aduce la putere. Oamenii nu mai contează, doar aceia care le aduc voturi în teritoriu, voturi smulse prin tot felul de malversațiuni, printre care și cele pomenite mai sus dar, din păcate, altele și mai grave, mult mai imorale.