Cornel Secu:
– TIM7 îl are invitat pentru această emisiune pe bine-cunoscutul medic Emilian Popovici, doctor, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara și, un lucru foarte important, vicepreședinte al Societății Române de Epidemiologie. Prima întrebare pe care vreau să i-o pun este legată de dezvoltarea acestei științe și o comparație între anul 2023 și acum 90, 100 de ani, poate că ar fi necesară chiar în preambulul acestei emisiuni.
Emilian Popovici:
– O comparație cu epidemiologia de acum 50 de ani, 60 de ani și timpul prezent este interesantă. E chiar interesantă și n-am făcut-o până acum, niciodată, cred. Deci, în orice caz, fundamental, acum, 50 de ani, 60, 70 de ani, epidemiologia se baza pe același concept de prevenție, de a preveni îmbolnăvirile, doar că mijloacele prin care se făcea asta sunt destul de diferite, cel puțin pe palierul, să spunem, al investigațiilor, al anchetei epidemiologie. Sigur că anchetă epidemiologică se face și acum se făcea și atunci, dar atunci era elementul de bază pe care se fundamenta, practic, toată acțiunea epidemiologică într-un focar de boală transmisibilă. Și ce conta? Conta foarte mult intuiția, instinctul epidemiologului de a orienta lucrurile, și știința lui de a orienta lucrurile pe o cale care să ducă la rezolvarea problemei. La ora actuală, digitalizarea, care a ajuns să fie întâlnită cam în toate câmpurile de activitate, a permis și permite ca și informatica medicală, biostatistica, permite elaborarea unor modele, a unor proiecții epidemiologice care ne permit să anticipăm fenomenele chiar la număr de cazuri. Așa cum s-a întâmplat în primul an al pandemiei, când în luna iunie am prognozat că în luna august o să ne confruntăm, spuneam noi atunci, cu 1.900 de cazuri pe zi, bineînțeles și a sărit toată lumea în aer, de parcă noi am fi făcut un fel de vrajă din asta, ca peste două luni să se-ntâmple atâtea cazuri de îmbolnăvire.
Nu, era o proiecție epidemiologică făcută după modele matematice, de un biostatistician, un biostatistician extraordinar ca și profesie, care era de 14 ani deja în Statele Unite și care a reușit să prognozeze exact chestia asta.
Interesant a fost că după aia am primit un telefon de la Ministerul Sănătății, de fapt, de la Institutul Național de Sănătate Publică și m-au întrebat cu ce instituție lucrez, adică cu ce universitate și le-am zis că nu lucrez cu nicio universitate, lucrez cu un om, cu un biostatistician, cu care au ajuns și ei, după aceea, să lucreze pentru că era cel care furniza cele mai bune proiecții din punct de vedere epidemiologic, cum spun, în august adeverindu-se, fiind 2.000 de cazuri de îmbolnăvire. Deci, aici e, practic, schimbarea de bază.
Un epidemiolog de acum, ar putea… un epidemiolog foarte bine pregătit ar putea să facă epidemiologie cum se făcea acum 70 de ani, dar un epidemiolog de acum 70 de ani ar trebui să se bazeze în continuare pe instinct, pe știință și pe intuiție în momentul în care ar încerca să genereze prognoze epidemiologice.
Cornel Secu:
– Prognozele acestea sunt legate și de nivelul de educație al populației sau nu?
Emilian Popovici:
– Nu. Aici trebuie să ai, ca să faci o proiecție din aceasta, bazată pe probleme matematice, trebuie să ai niște informații care să fie cât mai aproape de realitate, care să privească timpul prezent, timpul de la care începi și tu să gândești și să socotești proiecția. Educația este, cu siguranță, factorul determinant numărul unu al sănătății, dar asta se poate discuta într-un alt context.
Cornel Secu:
– Alți factori determinanți ai sănătății care ar mai fi?
Emilian Popovici:
– Cum spun, educația este numărul unu, fiindcă, dacă un popor nu are nivelul de educație generală și educație pentru sănătate necesar, nu-ți va înțelege mesajele, nu va înțelege de ce trebuie să le aplice și nu-l vei avea parte într-o reformă de sănătate. Or, fără a avea partener poporul, într-o reformă pentru sănătate, înseamnă că totul este sortit eșecului din start.
După aceea, al doilea cel mai important factor determinant al sănătății este mediul, pentru că mediul, factorul de mediu influențează direct starea de sănătate.
După aceea, e foarte important cel legat de muncă. Adică, mă gândesc la Ministerul Muncii. De ce? Pentru că, sigur că ministerul muncii în capitalism nu creează locuri de muncă, dar generează cadrul legislativ pentru ca privatul să poată să creeze locuri de muncă pe o perioadă lungă de timp. Deci, cu perioada aceea nedeterminată și cu salarizare foarte bună, pentru ca omul, având veniturile necesare, să poată să aplice ceea ce tu-i spui că trebuie să aplice ca să fie un om sănătos. Pentru că, degeaba omul îți înțelege mesajul, dorește să-ți aplice politica de sănătate, dar n-are cu ce.
Aceștia sunt cei trei factori determinanți, primii trei, ca importanță, factori determinanți ai sănătății. După care, sigur că vin ce-i cunoscuți: alimentație, calitatea apei, genul masculin, feminin și toate celelalte criterii legate de antecedente personale patologice, predispoziții ale unei populații pentru anumite boli.
De ce? Aici trebuie înțeles că, practic, problemele de sănătate ale populației sunt rezolvate de sistemele de sănătate doar într-un procent de maxim 20%. În Japonia sunt rezolvate în procent de 17%. La noi, cât or fi? 9%, 10% și atunci, întrebarea se pune: ce facem cu restul de sănătate publică? O lăsăm la voia întâmplării sau acționăm pe factorii determinanți ai sănătății pe care tocmai i-am menționat?
Cornel Secu:
– Ai pomenit de factorul de mediu. În conștiința publică românească, este o reacție vizavi de acest factor de mediu, pentru creșterea nivelului de sănătate sau pentru protejarea sănătății?
Emilian Popovici:
– Să știi că este, însă oamenilor trebuie să li se explice niște lucruri. Spre exemplu – și aici nu mă refer strict la poporul nostru – am observat, cu mare regret, interviuri luate unor responsabili de la nivelul Uniunii Europene. Responsabili de mediu, responsabili din alte instituții, chiar la nivel mondial, care-au fost întrebați, da, bine, domnule, bioxidul ăsta de carbon, care reprezintă 0,04% din concentrația totală a atmosferei, cum poate el să influențeze încălzirea globală? Au susținut că bioxidul de carbon influențează încălzirea globală, dar în momentul în care li s-a pus întrebarea asta n-au fost capabili să arate cum se-ntâmplă treaba asta. Și normal că o lipsă de răspuns de la un asemenea nivel generează teorii conspiraționiste, când explicația este foarte clară. Se știe foarte limpede și se poate explica foarte clar cum bioxidul de carbon, chiar și-ntr-o concentrație atât de mică, poate influența – și nu numai că poate, chiar influențează – încălzirea globală. Și în momentul în care le explici oamenilor lucrurile, în momentul în care le arăți o motivație clară pentru ce trebuie să urmeze o anumită cale, ei vor urma calea aia. Eu întotdeauna le spun studenților mei: dați oamenilor exemple, dați-le exemple pentru ce trebuie să facă într-un anumit fel și-n momentul ăla oamenii vor urma calea pe care le-o arăți. Altfel, dacă eu le spun că trebuie urmată calea aia, dar pentru ce, eu nu știu să-ți explic, cu siguranță că va fi un insucces. Iar la noi, să știi că am observat tratând problemele astea de mediu, problemele legate de încălzirea globală, că oamenii sunt dispuși să asculte un discurs pe tema asta și, mai ales, sunt dispuși să urmeze anumite recomandări pe care le faci, cu condiția să reușești să le explici pentru ce trebuie să facă lucrurile respective.
Cornel Secu:
– Acuma, pentru c-ai spus aceste lucruri, aș vrea să te-ntreb cât de importantă este igiena la nivelul, să zicem, unor structuri din populație cu o educație mai redusă.
Emilian Popovici:
– Igiena este fundamentală pentru toate categoriile sociale, începând de la igiena mâinilor și până la condițiile generale de sanitație și igienă. Este necesară și la populația generală, cum este necesară și la personalul medical. Acuma poate spun un lucru care să surprindă, dar în structurile medicale, în serviciile medicale, un accent deosebit pe igiena mâinilor s-a pus după anul 2000. Deci este incredibil! Lăsând la o parte chirurgii, care se spală pe mâini timp de multă vreme și se știe chestia asta, restul personalului medical a început să conștientizeze din ce în ce mai intens toată această problemă a igienii mâinilor în serviciile medicale, de la profesorul Bite și de la efortul pe care domnia sa l-a făcut, ajungând să mobilizeze și Organizația Mondială a Sănătății și devenind un vârf de lance în Organizația Mondială a Sănătății în promovarea noțiunilor de igienă a mâinilor. Eu am în vedere întotdeauna a nu acuza populația până nu-i transmiți informația. Adică, mai întâi trebuie să-i înveți pe oameni ce-au de făcut, să le spui ce-au de făcut și să-i judeci de-abia dacă, după ce le-ai spus ce au de făcut, ei nu vor face. Pentru că a spune „Uite, oamenii nu fac”… Bine, dar cine le-a transmis, cine i-a ajutat să se educe în privința asta? Nimeni, pentru că n-ai avut o preocupare reală pentru educația populației. Nici pentru educația generală, nici pentru educația pentru sănătate. Hai să fim cinstiți, că toate guvernele, când au ajuns la putere, au ajuns invocând educația și sănătatea și după ce au preluat puterea numai la astea nu s-au gândit. Deci, repercusiunile se văd acum.
Cornel Secu:
– Legat de devenirea ta ca epidemiolog, așa vrea să știu și să afle și cititorii și cei care ne urmăresc, care-au fost modelele tale, ce te-a determinat să ajungi epidemiolog.
Emilian Popovici:
– În primul rând, eu mi-am dorit să ajung cadru didactic universitar. Și am avut oportunități pe care alții nu le-ar fi refuzat sub nicio formă și pe care eu le-am refuzat tocmai din dorința de a ajunge cadru didactic universitar și din dorința de a lucra în orașul în care m-am născut, adică-n Timișoara. Și asta a fost ținta pe care-am avut-o permanent și am refuzat posturi la București, posturi foarte bune. Am refuzat tot felul de alte colaborări, am refuzat să părăsesc învățământul superior pentru alte câmpuri de activitate, mai bănoase. Așa că epidemiolog am devenit dorind să fiu cadru didactic universitar și am avut această oportunitate. Deci, calea mi-a fost deschisă, nu ascund, de tatăl meu, care a fost un model pentru mine ca și cadru didactic universitar la rândul lui și apoi de profesoara Eftimia Anghelescu, care mi-a facilitat intrarea în învățământul superior, ca asistent, de profesorul Mihail Dragomirescu, care a fost modelul meu ca și conducător de doctorat și ca profesor universitar și un alt model, care nu-i din specialitatea mea, profesorul Luca Stanciu, cardiologul. Când ai asemenea modele, dezvoltarea este parcă mai ușoară, fiindcă vezi, cu siguranță, unde ți-ai dori să ajungi.
Cornel Secu:
– Mihail Dragomirescu a fost profesor universitar renumit, dar și un om de cultură deosebit. El era foarte cult, iubea artele plastice, iubea literatura, era recunoscut în mediul cultural timișorean pentru valențele lui în această direcție. Știu că ești un mare colecționar. Te-a influențat cumva Mihail Dragomirescu în direcția asta sau nu?
Emilian Popovici:
– Au fost mai mulți oameni care mi-au trezit dragostea de artă, pentru că am crescut într-un mediu al artei. De mic copil am avut, alături de familia mea, familia nașilor mei, care au avut o colecție minunată de tablouri de la Lucian Grigorescu, Nicolae Grigorescu, Tonitza, Pallady, mobiliere din trei esențe de lemn, intarsii cu argint, toate moștenite de nașa mea și, crescând într-un astfel de mediu, sigur că nu am rămas indiferent la artă.
Cornel Secu:
– Cum se numesc nașii?
Emilian Popovici:
– Mircea Popa, celebrul dirijor, prim-dirijor la Filarmonică, după aceea a fost directorul Operei de Stat din București și Jeny Popa, care se trăgea dintr-o familie de senatori național-țărăniști de la Reșița, Popa Vida, un om, iarăși, foarte bogat, foarte înstărit, de unde s-a tras și arta în mijlocul căreia am trăit anii copilăriei.
Mihail Dragomirescu a fost, într-adevăr, un om de cultură, și, interesantă e o caracterizare, așa, mai directă făcută, dar reală și pe care profesorul n-a negat-o, să spunem, când i s-a spus în față treaba asta pe care o să o spun eu acuma, cu siguranță în premieră. Am avut un al doilea om la doctorat, pe colonelul doctor Voiculescu, un om extraordinar, un colonel-medic care mi-a fost călăuză, far în construcția doctoratului și care mi-a dat din știința lui și din experiența și din lucrările lui și care i-a spus profesorului, de față cu mine: „Domnule profesor, sunteți ultimul mohican!”. Adică, referindu-se la faptul că era intelectual adevărat, omul de cultură și medicul care se mișca la fel de ușor și de abil și de corect în medicină, cum se mișca și-n cultură.
Cornel Secu:
– Mă bucur să aud acest lucru. Eu l-am apreciat mult pe profesorul Mihail Dragomirescu. În perioada cât am fost la Casa Universitarilor, l-am avut invitat de mai multe ori, iar el era un spectator aproape nelipsit la concertele simfonice și recitalurile de operă care aveau loc acolo. Era, sigur, Sala „Auditorium”, un loc destul de restrâns, 60-70 de locuri, un fel de Studio. Eu cred în acest model al „universitarului” care este foarte cult și nu este într-un registru de științe socio-umane, așa cum se-ntâmplă la facultățile de profil, la Litere, la Psihologie, la Drept, la Filosofie, Istorie. Dar există, probabil, acest elemente determinante și în cazul tău, pentru că lumea așa te percepe, ca un om de cultură, iar intervențiile pe care le ai în spațiul public relevă acest lucru.
Emilian Popovici:
– Eu mă bucur foarte mult și, știi, importanța modelelor aș mai scoate-o în evidență prin ceva. Am fost foarte aproape, timp de șapte ani, cât am lucrat la doctorat – destul de lungă perioada de pregătire -, de profesorul Dragomirescu și una dintre chestiunile pe care am preluat-o de la el: în ziua în care avea cursul cu studenții, de la ora 12, nu făcea nimic altceva decât că se gândea la curs. Deci, nu ajungea la curs dintr-o alergătură, cine știe de pe unde, neștiind exact nici ce temă trebuie să le prezinte studenților.
Cornel Secu:
– În perioada în care a fost rector?
Emilian Popovici:
– În toate perioadele. În ziua în care avea cursul cu studenții, de la ora 12, dimineață, dacă te primea, te primea așa, foarte rapid și cu câteva cuvinte, în rest, se plimba prin birou, parcă-l văd, și își repeta, se gândea la ceea ce urma să predea. Or cursul acela îl preda de zeci de ani. Era o concentrarea ca să obțină performanța. Adică, cursul era un spectacol.
Cornel Secu:
– Da. E un lucru foarte important, pentru că nivelul didacticii moderne, totuși, pune un accent mai mic acum pe discursul individual, cât mai mult pe elementele adjuvante, tehnice, vorbesc, pentru imagistică, de reproduceri de imagini, de filme de scurtmetraj, care sunt proiectate să sublinieze elementele fundamentale ale discursului.
Emilian Popovici:
– Da, dar știi, studenții, când mi-au spus că-mi agreează cursul, nu s-au referit la partea tehnică. Partea tehnică o fac mai mulți bine. Foarte puțini, din păcate, transmit ceva din sufletul lor, studenților, din experiențele lor de viață. Să le vorbească, așa, ca de la suflet la suflet, să-i facă să iubească materia pe care tu o prezinți… Or asta este esența, pentru asta ei ajung să te iubească și să te aprecieze, cum pe alții, care, poate tehnic sunt chiar mai buni, nu-i apreciază.
Cornel Secu:
– Am văzut preocupările tale legate de știința medicală și de tot ceea ce poate contribui la protecția individuală vizavi de mediul acesta care uneori e toxic, alteori e atât de invaziv și de periculos că nici nu-ți dai seama. Spre exemplu, într-unul din articolele pe care le-ai publicat în „TIM7”, ai vorbit despre aditivi și despre pericolul care există în alimentele pe care noi le consumăm acum.
Emilian Popovici:
– Așa este. Aici sunt niște idei, poate ideile generale sunt mai importante dacă oamenii le rețin decât particularizările. Ideea este următoarea: omul informat, omul educat devine un scut pentru propria sănătate, pentru că el știe ce să aleagă, fie că este vorba de un aliment, fie că este vorba de un produs cosmetic (c-am discutat și despre asta), fie că este vorba de calitatea apei. Deci, când ne gândim la aliment, trebuie să ne gândim sub forma aceasta, sau propunerea mea este să gândim sub forma aceasta. Alimentul, apa, în momentul în care acceptăm să le consumăm, acceptăm să devină parte din noi și trebuie să le privim ca o viitoare parte din noi, care, dacă este de calitate, va fi o parte bună, dacă este de proastă calitate, va fi o parte rea, care ne va putea influența și sănătatea.
În momentul în care omul se duce să cumpere un mezel de carne și vede 40% carne, scris pe el, trebuie să se gândească ce o fi restul, pentru că, cu siguranță, carne nu este și atunci ce poate să fie acolo decât tot un fel de derivat al animalului respectiv, dacă scrie mezel de pui, adică oase, pene, piele și alte mizerii, pentru că la ora actuală, malaxoarele acelea pot să macine orice. Și, dacă pornim de la problema asta, să vedem inscripționarea, când scrie acolo, fără aditivi, fără conservanți, deci, să știm să luăm elementele care să ne protejeze în fața bolii pe care s-o introducem pe banii noștri, în corpul nostru, crezând că, de fapt, ne satisfacem o nevoie fiziologică, respectiv acoperim foamea sau setea.
Deci, dacă plecăm de la premisa asta, că noi trebuie să fim… să nu așteptăm Direcția de Sănătate Publică să ne apere. Și ei își fac treaba. Dau și amenzi, dar cât de frecvent pot să ajungă într-un magazin, pe când noi suntem acolo, în fața produsului, în fiecare zi când mergem să ne facem cumpărăturile. Important este să nu fim într-o alergare din asta cu ochii închiși, în care să băgăm în coș tot ce ni se scoate sub nas, cum se spune, luându-ne după culori și după ce vor comercianții să ne influențeze. Să știm noi ce să alegem, fiindcă sancțiunea cea mai aspră care se poate da comercianților incorecți o dă consumatorul, prin necumpărarea produsului. Să-l lași cu produsul în raft și atunci îl înveți minte că nu ești vreun naiv care să te lași păcălit, ci ești un om informat, care știi să alegi ceea ce este bun pentru tine și pentru sănătatea ta.
Cornel Secu:
– Bei apă minerală sau apă de la robinet?
Emilian Popovici:
– Eu beau exclusiv apă plată pentru că… știu că o să spună unii că pet-urile pot avea o influență, că pot influența calitatea apei prin plasticurile lor. Și acolo ne putem orienta și putem să știm că dacă apare cifra cinci inscripționată pe pet-uri, acele pet-uri care au inscripționată cifra cinci, acolo, undeva, într-un triunghi pe ambalaj, sunt cele mai puțin nocive. Deci și aici informația te poate ajuta să alegi dacă nu ce este mai bun, atunci ce este mai puțin rău. Calitatea apei este importantă, pentru că 60% suntem apă și consumul este în cantitate mare, și aici este un alt aspect care-i foarte important. Dacă consumăm apă, un litru jumate, doi litri pe zi, nu trei, cum spun unii, să ne gândim că, dacă acea apă nu este de calitate, noi băgăm ceva fără calitate în organismul nostru, în cantitate de doi litri zilnic. Ceea ce înseamnă o agresiune foarte serioasă. Iarăși trebuie atenție foarte mare la calitatea, spre exemplu, a pâinii, în zonele în care se mănâncă multă pâine, pentru că unii oameni mănâncă 500 de grame, poate chiar un kilogram de pâine pe zi, eu știu… 750 de grame. Una este să mănânci ceva de proastă calitate, în cantitate de 700 de grame și alta e să mănânci ceva de calitate, să zicem, îndoielnică sau medie, de 30, 50 de grame, spre exemplu, cum este la mezeluri.
Deci, atenție la pâine, atenție la apă, atenție la aliment, pentru că devin parte din noi. Și mai multă atenție la ce introducem noi în corpul nostru, decât la ceea ce punem pe noi, pentru că mulți oameni dau o grămadă de bani pentru ceea ce pun pe ei, pe haine și nu se gândesc deloc la calitatea alimentului, la calitatea apei, care devin parte din ei. Deci, aici e o schimbare de concepție.
Cornel Secu:
– Apa e un lichid, dar și vinul e un lichid…
Emilian Popovici:
– Este un lichid care face bine în cantități…
Cornel Secu:
– Francezii au acest mare avantaj, de a ști să bea vin bun, aproape în fiecare zi și franțuzoaicele arată bine și francezii arată bine.
Emilian Popovici:
– Corect. Știi gluma aceea care spune așa: Pălinca-i bună? E bună. O bei? O beau. Vinu-i bun? E bun. Îl bei? Îl beau. Dar apa-i bună? N-am fost niciodată atât de bolnav ca să beau apă.
Sigur că sunt bune. Și băuturile alcoolice sunt bune, dacă sunt naturale, dacă țuica n-are plumb, dacă vinul nu are alte minuni, te miri ce, dacă sunt curate și dacă sunt băute în cantități decente, adică să fie băute din plăcere și nu pentru scopuri bahice.
Cornel Secu:
– Păi, vinul care se comercializează, chiar dacă e din soiuri bune, el trebuie să aibă anumită limpiditate. Ca să aibă această limpiditate, se folosesc anumite chimicale. Deci, la vinul roșu, un tip de chimicale, la vinul alb, un alt tip, iar vinul care este bio nu folosește chimicale, dar nici nu se poate să reziste foarte mult, decât dacă nu se umblă la el și dacă se face extracția de pe drojdie dintr-un anumit interval de timp și, mă rog, oenologii cunosc aceste lucruri. Ce fel de vin preferi? Alb, roșu?
Emilian Popovici:
– Depinde de mâncare. Eu niciodată nu aleg băutura, ca la restaurant, nu știu cine l-a învățat pe chelner să vină să te întrebe, prima dată, ce bei. Păi, eu, dac-am venit să mănânc, în primul rând mă hotărăsc ce mănânc și după aia pot să spun ce beau. Deci, dacă mănânci un pește, sigur că bei un vin alb, dacă mănânci o friptură de vânat, cu siguranță vei bea un vin foarte roșu, ca să nu spun vin negru. Deci, îți alegi băutura după mâncare.
Însă și aici e problema conservanților, mă bucur c-ai ridicat problema asta, ei încurcă foarte mult lucrurile. Uite, le încurcă și la vin, le încurcă și la alimente. Cum se poate evita problema asta? La alimente, mâncând mâncăruri proaspete. Deci alimente proaspete, nu carne conservată, prelucrată, ci cumperi carne proaspătă, brânză proaspătă și atunci problema conservanților nu se pune, pentru că nu conțin conservanți. La vin e mai complicat, pentru că vrei un vin limpede, un vin care să aibă și un aspect, și-un buchet și atunci îl iei așa cum e.
Cornel Secu:
– În legătură cu această alimentație care prelungește viața, dacă este făcută corect, aș vrea să te-ntreb, legat de alte lucruri care țin de prelungirea vieții sau prelungirea unui anumit segment corporal, acele transplanturi, acele protezări care au loc acum, care s-au dezvoltat foarte mult și care prelungesc, bineînțeles, viața unor oameni care sunt în suferință, care, mă rog, dacă nu s-ar face aceste lucruri…
Emilian Popovici:
– Medicina secolului XXI este spectaculoasă. Dacă ne gândim numai la intervențiile care se fac pe cord acum. Eu știu foarte bine că-n anii 80, eu eram medic de circumscripție și veneau pacienți care aveau cardiopatie ischemică, adică obstrucția asta a arterelor coronare și știam că nu mai au de trăit. Nu avea-i ce să le faci. Nu era posibilitatea de intervenție chirurgicală pe cord sau era extrem de limitată și cu rezultate nu dintre cele mai bune, iar medicația ajuta până când ajuta, și după aceea nu mai ajuta. Am avut, îmi aduc aminte chiar acum de un personaj, de un pacient care a venit la mine-n cabinet și spunea, „Mai am de trăit trei luni, șase luni”. Atâta mai aveau și n-avea-i ce să le mai faci. Or acum, în secolul XXI – și saltul a fost făcut într-un timp relativ scurt, de câteva zeci de ani – se face bypass-ul coronarian, se fac atâtea intervenții, stent-urile care prelungesc viața, la cei care inima nu mai vrea să bată corespunzător li se pune un pacemaker… Deci, este activată inima. Astea-s niște chestii absolut de rutină, nu ne gândim la niște protezări valvulare care, de asemenea, înseamnă ceva. Deja modifici o componentă a inimii. Nu ne gândim la o inimă artificială, până la urmă, pentru că ajungem și acolo. Mai un pic și o să ajungem la creierul artificial, care nu știu dacă se va face vreodată și nici ce randament va da și dacă va fi de interes. Este inteligența artificială, care devine din ce în ce mai în prim-plan. Deci, iată că omul creează, creează, dar și distruge, din păcate. Creația este fabuloasă, este fantastică, dar și distrugerile sunt pe măsură.
Cornel Secu:
– Legat de acest progres tehnologic, care-n același timp, este ca un drum care într-o parte are un peisaj extraordinar și-n partea cealaltă e o prăpastie. Cum se poate ține echilibru și să vedem care sunt lucrurile bune și care sunt pericolele care se nasc?
Emilian Popovici:
– Superb ai prezentat imaginea! Da, chiar așa este și, cum poți să menții echilibrul, decât prin bun-simț, zic eu. În primul rând prin bun-simț, prin lăsarea la o parte a acestei dorințe înfiorătoare și nemăsurate de înavuțire. Chiar mă gândeam, zilele trecute, care este cel mai mare dușman al omenirii și-al umanității, al omului în general, și unul dintre acești cei mai mari dușmani, poate fi exact dorința asta de înavuțire fără limite, pentru că și distrugerea planetei într-o măsură importantă vine tot din această direcție. Omul se comportă față de propria planetă, față de pământul ăsta, pe care-l avem cu toții, ca și când ar avea o planetă de schimb pe care să se mute mâine. Așa se comportă, așa îl distrug. Ori, acea planetă de schimb nu există ! Deci, asta trebuie să conștientizăm, că avem o responsabilitate. Bun, dacă ne-am gândi numai la generația noastră, n-ar trebui să ne facem probleme foarte mari, că nu vor fi problemele consecutive distrucției la care este supus pământul, atât de rapide, dar trebuie să ne întrebăm dacă e corect față de generațiile care vin și cine-s generațiile care vin ? Nu sunt copiii noștri ? Și nu trebuie să le lăsăm o planetă, o casă, măcar cum am primit-o noi ? De aceea trebuie să privim planeta Pământ, nu ca pe ceva de folosit și de folosit maxim pentru niște interese egoiste. S-o privim ca pe casa noastră și ca pe casa care va urma să fie casa copiilor, a nepoților și-a strănepoților noștri, pentru că, omul, vezi cum spune. Spune așa: pădurea amazoniană este plămânul planetei. Și ce face? Taie sute de hectare în fiecare zi. Deci, își distruge propriul plămân. Și exact așa cum procedează acolo, procedează cam în toate direcțiile și cu războaiele. Și vezi, de lipsa asta de minte… Am fost întrebat ce-a învățat omenirea din pandemie. N-a învățat nimic ! Ca dovadă că, nici nu s-a terminat pandemia și-a-nceput războiul din Ucraina. Nu s-a terminat războiul din Ucraina și a început războiul din Orientul Mijlociu. Deci, cum s-a liniștit puțin nenorocirea pandemică și imediat omul s-a-ntors la vechile năravuri, adică la războaie. Or aicea trebuie mintea, nu a românului de pe urmă, ci a omului de pe urmă, care să-și revină și să-nțeleagă că trebuie să privească un pic altfel propria viață pentru ca să nu se răzbune natura pe el!
Cornel Secu:
– Asta este o chestiune care ține de decidenții politici, or unii decidenți politici nu se uită deloc la perspectiva aceasta a omenirii. E suficient un accident nuclear din cauza unui individ care… sau nu un accident, ci o experiență nucleară din asta care poate să genereze un conflict global care să ducă la dispariția planetei. Ai vorbit de planetă, că nu avem planetă de schimb. Există însă, în gândirea umană de acum, aceste proiecții de strămutare, de colonizare a unor cetățeni care sunt bine selecționați și să meargă sau pe Lună sau pe alte planete, cum ar fi Marte, socotită o planetă care nu e nici atât de depărată și care ar putea să fie, prin anumite elemente tehnologice, locuibilă.
Emilian Popovici:
– Bun, dar de ce să te duci pe Marte, care este o planetă stearpă și să distrugi în timpul ăsta, gândindu-te că poate o să ajungi odată pe Marte, pe planeta stearpă, să distrugi Pământul, care este acest tărâm minunat? Este atât de frumos, atât de darnic și atât de generos. De să-ți creezi singur probleme, pentru că, vezi, oamenii se-ntreabă de unde vin pandemiile și cum vin? Păi, tot omul le determină sub o formă sau alta, pentru că Dumnezeu a lăsat binele și răul în natură, dar le-a lăsat în echilibru. Cine distruge acest echilibru cu foamea de înavuțire? Omul îl distruge. Și atunci natura devine cel mai redutabil bioterorist. Cel mai redutabil bioterorist nu este bioteroristul ăla din nu știu care țară pe care l-am văzut până acuma, ci este natura! Și pentru ce ajunge natura să fie în această postură? Pentru că omul, distrugând echilibrul dintre bine și rău, eliberează răul din natură. Oamenii nu știu că la ora actuală sunt în jur de 20 de virusuri, scoase de om din natură, care nici nume nu au! Cu atât mai puțin știm ce patologii ar putea să genereze acele virusuri. Dacă omul n-ar fi distrus natura, n-ar fi intervenit atât de violent în natură, virusurile acelea ar fi stat acolo cum și SARS CoV 2 ar mai fi stat, poate sute de mii de ani, în liliecii aceia în peștera din China, dacă omul nu l-ar fi scos de acolo. Deci, asta trebuie omul să înțeleagă: să-i oblige pe politicieni, pe factorii determinanți în politică, în administrație să ia măsurile care se impun pe toate direcțiile de acțiune și să nu mai acționeze sau să nu mai direcționeze lumea pe o pantă greșită.
Cornel Secu:
– De acord, dar există acest pericol constant al nesincronizării politice, al nesincronizării între decidenții politici ai marilor puteri… Din păcate, tot apar alte state care posedă energia nucleară în registru militar și poate să apară oricând un accident din acesta, de egolatrie a unui conducător de stat, iranian, sau pachistanez, sau indian, sau chinez, sau a unui alt posesor de echipament nuclear, care să declanșeze distrugerea cel puțin a celei mai mari părți a planetei. Ce consideri, democrația poate să înfrâneze aceste lucruri sau nu?
Emilian Popovici:
– Eu cred că da. Dar o democrație care să aibă niște reprezentanți care, la rândul lor, să fie niște oameni înțelepți. Niște oameni înțelepți care, dincolo de interesele lor, să vadă interesele marii mase de oameni. Pentru că, așa cum tu ai zis, bine, se poate dezvolta tehnologia și poate se va ajunge la dezvoltarea tehnologiei așa încât niște reprezentanți ai omenirii să ajungă să populeze un alt loc în spațiu. Cu ce va ajuta asta marea masă de oameni? Nu-i va ajuta cu absolut nimic și nu știu dacă pe oamenii care vor rămâne într-o mizerie atomică pe Pământ i-ar consola gândul că un număr dintre reprezentanții lor au ajuns pe o altă stea și trăiesc bine mersi…
Cornel Secu:
– Bun, asta este o chestiune, dar o altă chestiune este legată de resursele omenirii. Resursele de pe Pământ, minerale, se vor termina, probabil, într-un anumit timp. Altele se nasc datorită tehnologiilor. Datorită tehnologiei, se poate asigura un transport mai ieftin de minerale de pe Lună sau minerale rare de pe Marte sau de pe altă planetă sau din alt sistem. Acuma nu putem să gândim, dar probabil că viteza cosmică va crește, viteza de deplasare cu mijloacele construite de om, nu vorbesc de ceilalți, extratereștrii, nu știm exact cum stau și ce fac, dar acest lucru este foarte probabil și posibil.
Emilian Popovici:
– Absolut de acord. Atunci hai să dezvoltăm tehnologia ca să putem să aducem toate aceste minerale rare de pe alte planete, în așa fel încât să putem feri Pământul și să atingem cele două obiective: aducem, ce ne interesează, din altă parte și nu mai exploatăm Pământul. Păstrăm Terra ca pe casa noastră.
Cornel Secu:
– Pot să aducă și viruși, bacterii?
Emilian Popovici:
– Pot să aducă, bineînțeles că pot să aducă, dar nu avem de făcut decât să carantinăm, cum o facem și pentru bolile de import. Adică, în momentul în care vine cineva dintr-o zonă afectată, știm să luăm măsurile pentru ca ceea ce se aduce eventual nedorit de acolo să nu ne afecteze.
Cornel Secu:
– Există teorii legate de vaccinare. Ești pentru vaccinare sau împotrivă?
Emilian Popovici:
– Sunt absolut pentru vaccinare, pentru că este singura metodă de prevenire direcționată a unei boli infecțioase. Adică nu e vorba de o măsură de prevenție generală. Avem măsurile generale de prevenție, care țin de alimentație, de regimul de viață, de toate celelalte foarte importante, de odihnă, de orele de somn. Ca metodă direcționată de prevenție, singura metodă este vaccinarea. Și situația e dramatică. Am găsit acum un raport de la Centrul European de Control al Bolilor, în care se arată evoluția rujeolei în perioada octombrie 2022-octombrie 2023. Care-i singura țară din UE marcată cu roșu? România! De ce? Pentru că sunt toți acești oameni care din varii motive sunt antivacciniști. Foarte puțini o fac din convingere. Foarte mulți o fac din diverse interese, mai mult sau mai puțin personale. Am descris toate aceste aspecte destul de clar în serialul „Devoalarea conspirației”, publicat în TIM 7. Suntem singura țară marcată cu roșu la rujeolă! La ora actuală avem un nivel de vaccinare chiar sub 70% la unele vaccinuri din programul național de imunizări. Și ăsta este un risc, pentru că, vezi, poliomielita, virusurile polio-sălbatice care-au nenorocit atâția oameni sunt prezente și ele sau au fost prezente în apropiere. În 2021 au fost două cazuri de infecție manifestată clinic cu virus poliosălbatic în Ucraina, și 18 infecții inaparente. Deci, la frontiera cu noi, este o boală înspăimântătoare și tot prin preajmă a fost și difteria. Deci, sunt boli care-au fost și sunt ținute sub control datorită vaccinării. Însă, dacă acest nivel de acoperire vaccinală va scădea în continuare, este foarte posibilă întoarcerea acestor virusuri!
Cornel Secu:
– Legat de vaccinul anticovid, au fost atâtea luări de poziție și de către oameni cu o pregătire științifică foarte ridicată, că al treilea vaccin n-ar fi fost necesar, că vaccinarea în sine nu rezolvă în totalitate sau că nu s-au făcut studii serioase care să ateste nivelul de eficiență al vaccinului.
Emilian Popovici:
– Pandemia asta a venit cu niște aspecte nemaiîntâlnite înainte, unul dintre ele fiind exprimarea asta liberă pe internet a tot felul de oameni pe diverse teme, chiar a oamenilor de știință. Înainte, oamenii de știință vorbeau în congrese, în conferințe, discutau între ei, prea puțin lucruri ieșeau din aceste discuții în spațiul public. În spațiul public ajungeau doar mesajele finale, concluziile. Or acum a fost parcă un concurs de publicat lucrări pe tema pandemiei și pe tema COVID-19 și, de multe ori, aceste comunicări venite din partea unor colective de cercetători s-au bătut cap în cap. Au fost niște erori foarte mari care s-au făcut și dau un exemplu: în toată lumea măsurile au întârziat cu trei luni, până la șase luni de zile, pentru că portul măștii, igiena mâinilor și distanțarea nu s-au inventat la începutul acestei pandemii, ci se cunoșteau foarte bine din 1918. Și totuși, la nivel general au fost întârziate timp de trei luni de zile și în Marea Britanie, șase luni de zile. Consecințele s-au văzut. Deci au fost erori, erori mari, care s-au făcut, erori și de exprimare a unor probleme medicale din partea unor autorități și chiar de la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății în anumite momente.
Cornel Secu:
– Nivelul unor autorități statale, cum a fost în Suedia.
Emilian Popovici:
– Da. Sau a unui responsabil epidemiolog la nivel național, care, după aia, a regretat că a luat o anumită măsură, dar consecințele au fost și lumea a rămas cu regretele și alții cu decesele în casă. Deci, au apărut, într-adevăr, și opinii din astea, dintre care unele poate că au fost adevărate, iar altele, din păcate, false. Poate inițial ceea ce s-a afirmat a fost greșit și cei care au venit cu afirmații ulterioare au venit cu adevărul, dar cert este că dacă nu era vaccinarea, dezastrul ar fi fost și mai mare din punct de vedere al deceselor și să ținem cont c-am avut o boală cu o mortalitate de 3. Ce-ar fi fost dacă aveam o mortalitate de 70, 80 la sută, cum este la Ebola? Adică din 10 oameni să moară 7 sau 8. Covid-ul ne-a adus într-o stare de isterie, într-o anumită perioadă a pandemiei și ăsta este adevărul. Dac-am fi avut o boală ca și Ebola, am fi ajuns într-o stare de demență ? Să ne gândim că, la COVID, simptomatologia era tusea, strănutul și toate cele legate de-o răceală, de-o viroză, de-o viroză mai serioasă, de-o gripă. Dacă la Ebola am vedea oamenii sângerând pe toate orificiile naturale, căzând pe stradă cu sângele curgând după ei… Atunci cum s-ar întâmpla? Și de ce am spus asta? Nu întâmplător. Pentru că lumea a demonstrat că nu este capabilă să facă față unei provocări globale. Omenirea n-a putut să abordeze pandemia în mod corect. O pandemie înseamnă o manifestare globală, care cuprinde întreg globul pământesc. Or, chiar după ce președintele Biden a solicitat intervenția și sprijinul tuturor țărilor din lume, această abordare globală nu s-a putut face. Deci, omenirea nu este capabilă să facă față unei provocări globale, ca dovadă că a abordat această pandemie regional, pe regiuni mari, America de Nord, America de Sud, Europa, Australia, regiuni OMS, într-adevăr, dar regional. A rămas aproape toată Africa fără măsuri, fără vaccinare, a rămas mare parte din Asia fără măsuri, fără vaccinare. Și asta la ce duce? Virusul evoluează în toată lumea, infectează și infectând, se multiplică și multiplicându-se greșește și greșind, generează variante noi, care vin cu caracteristici noi. Deci, este ceva care aproape sună a S.F. Și aici nu este vorba de faptul că virusul acționează rațional. Nu. Dar acționează cu ceva mai redutabil decât rațiunea, decât logica: acționează cu experiența de milioane de ani de supraviețuire, care ne-a învins până în final, pentru că virusul ăsta a intrat în panoplia virusurilor și nu-l mai scoate nimeni dintre bolile care vor afecta omul de acum încolo. Or omul de asta ar fi trebuit să fie preocupat pe final de pandemie, să gândească cum să punem mână de la mână să ne sprijinim unii pe alții să ne pregătim pentru o viitoare confruntare globală care este posibilă sau chiar probabilă și nu știm în ce orizont de timp. Or omul, în loc să facă asta, s-a apucat de războaie, și atunci ne gândim dacă n-o fi asta soarta?
Cornel Secu:
– Sunt anumite state care nici nu au posibilitatea financiară. Mă refer la state africane. Unele au fost ajutate de europeni. Deci, datorită și comenzilor uriașe de vaccinuri, care, unele mai sunt și acum prin depozite, cred, dar statele care n-au posibilități financiare n-au încotro, deci n-au cum dacă nu primesc ajutor din partea unor state dezvoltate sau a unor organizații, așa cum e Organizația Mondială a Sănătății, care să dirijeze, să zicem, și personal medical, nu numai vaccinuri și toată infrastructura necesară realizării vaccinării.
Emilian Popovici:
– Da. Gândește-te și la personalul medical, în caz de Ebola. În epidemiile mari de Ebola care au fost până acum – și nu au fost epidemii mari de sute de mii, de milioane de oameni, ci au fost epidemii cu câteva mii de oameni bolnavi -, lumea s-a speriat datorită gravității bolii. În aceste epidemii, unul din doi oameni aparținând personalului medical a murit! Deci, din 100 de oameni care s-au angajat în lupta împotriva Ebola, 50 au murit! N-au reușit să inventeze costumul de protecție perfect. În Ebola, cum am spus, pacientul sângerează pe toate orificiile naturale. Este aproape imposibil ca medicul, personalul medical să nu intre în contact cu sângele și să se îmbolnăvească. Nu s-a inventat costumul perfect. Costumul protejează cât timp îl ai pe tine. Te-ai îmbrăcat cu el, ai intrat la pacient, ești protejat. Când îl scoți, n-ai cum să-l scoți fără să riști să te contaminezi. Deci, uite limite ale dezvoltării medicinei în secolul XXI, și-n loc să fim preocupați de a învinge aceste limite, ne ocupăm de alte chestii.
Cornel Secu:
– Din punctul tău de vedere, reiese că există o anumită inconștiență a politicienilor și că am scăpat de-o pandemie, dar am intrat în stare de război, cel puțin în anumite state, nu în toată lumea, dar pericolul e imens, pentru că s-au creat polarizări globale și, ca atare, antagonismul este foarte pronunțat.
Emilian Popovici:
– Se poate merge într-o direcție bună dacă oamenii sunt înțelepți și privesc lucrurile cu-nțelepciune și, cum am spus, cu echilibru. Eu am convingerea asta și nu-i doar convingerea mea, e convingerea multora, că această dorință de înavuțire fără margini distruge enorm de mult și este rădăcina multor rele care se întâmplă pe pământ. Dorința asta de-a ajunge… lupta asta pe resurse, pentru că, până la ora actuală, peste tot este o bătălie pe resurse. Mă întreba cineva, cu ceva timp în urmă, mă întreba dacă o să fie al treilea război mondial și i-am zis, părerea mea este că încă nu, pentru că încă mai au resurse pentru care să se bată. Când resursele astea se vor termina, când ceea ce a mai rămas pe ciolan se va termina, atunci se va uza de toate mijloacele, fiindcă asta-i natura umană și până acum n-a dat niciun fel de semn c-ar dori să se schimbe.
Cornel Secu:
– Ne apropiem de final și-aș vrea să profităm de prezența ta în acest podcast. Legat de această nevoie de înavuțire, ai spus tu, dar omul are și nevoia de a-și prelungi viața, adică există… sigur că nemuritor nu poți să ajungi, dar există această tendință generală a individului, sunt puțini care nu vor să trăiască, din varii motive, dar majoritatea vor să trăiască, și mai bine, și mai mult și, cum să spun, și cu mândra și cu draga, cum ar veni. Ce zici, ca doctor, ca medic?
Emilian Popovici:
– Știi cum e, e iarăși vorba aia, decât sărac și bolnav, mai bine sănătos și bogat. Deci, este clar. Sigur că oamenii vor să trăiască. Vor să trăiască în primul rând pentru că este teama asta de necunoscut. Este frica de ce-i dincolo. Sigur că noi dorim, unii chiar credem că dincolo este și-un spațiu mai bun, este un spațiu chiar infinit mai bun, dar tot nu suntem siguri și, atunci dorim să rămânem aici, în lumea asta despre care zicem noi că suntem siguri, pe care-o cunoaștem. Hai să ne gândim că dacă toți oamenii ar ști că, sigur, dincolo este ceva nemaipomenit de bun, este raiul, câți ar mai suferi de boli, câți ar mai suferi de sărăcie, câți ar mai suferi de foame sau de sete? Probabil că toți ar trece-n masă, dincolo, or asta nu se poate. Și atunci omul a fost lăsat cu această condiționare: o fi aici cum o fi, dar dincolo nu știu cum e și atunci vreau să-mi prelungesc existența aici și sigur că vrem s-o prelungim.
Cornel Secu:
– Aș vrea să profit de acest răspuns și să te-ntreb care este legătura între credința religioasă și sănătate și cum influențează acest lucru.
Emilian Popovici:
– Eu cred că se pot influența foarte bine una pe alta, și-n special credința-n Dumnezeu îi poate ajuta pe oamenii în suferință foarte mult. Una tratează sufletul și cealaltă tratează trupul. Și se știe că nu poți să ai un trup sănătos cu-n suflet bolnav. Deci, eu zic că sprijinul poate să fie extraordinar și întrajutorarea asta între religie și sănătate a fost dintotdeauna. Încă din cele mai vechi timpuri s-au potențat una pe cealaltă și nu văd de ce nu s-ar întâmpla și de acum încolo, la fel.
Cornel Secu:
– Vreau să-i mulțumesc lui Emilian Popovici pentru aceste minute excelente pe care ni le-a oferit și, de asemeni, vreau să vă invit să citiți articolele lui, care sunt publicate în TIM7. Face parte dintr-o echipă glorioasă de oameni de știință care au venit în redacția TIM7 și care ridică mereu coeficientul de încredere și de adevăr pe care publicația îl pune la bătaie în fiecare săptămână. Îți mulțumesc foarte mult, Emilian, pentru această emisiune și ne vedem data viitoare la o întâlnire, tot așa de spectaculoasă, cu scriitorul Cornel Ungureanu. Numai bine și felicitări!
Emilian Popovici:
– Și eu îți mulțumesc foarte mult, dragă Cornel !
