Like, rating, comment sunt câteva dintre neologismele sau „englezismele” intrate în ultimii ani în vocabularul comun, sosind, desigur, pe suportul deja solid și impetuos al mediilor de comunicare digitală. Dacă e să ne luăm după unul dintre episoadele cele mai interesante ale unui serial de succes – ”Black Mirror”/”Oglinda neagră”, o producție care se vrea continuatoarea celebrului serial debutat în anii 60, ”Twilight zone”/ ”Zona crepusculară”, rating-ul, like-ul, ne vor domina viețile următorilor ani. Premisele sunt deja create. Eroina din episodul pomenit primește și dă like-uri persoanelor din jurul ei, în baza unei aplicații de recunoaștere facială. În fapt, întreaga societate imaginată în film se bazează pe aceste rating-uri personale, în baza cărora poți avea succes în carieră și în viața personală sau, dimpotrivă, să cazi sub limită, trăind într-o zonă obscură, fără slujbă, fără bani, fără stimă de sine, undeva la marginea societății. O ipocrizie totală și un devastator interes pentru a da bine în viziunea celorlalți domină o astfel de societate, pentru care, așa cum spuneam, premisele sunt deja create. Există, chiar dacă nu încă pe piața liberă, sisteme de recunoaștere facială, iar tot mai multe companii verifică, înainte de angajare, statusurile și conturile viitorilor amploaiați pe site-urile de socializare.
Tendința se manifestă puternic și în mass-media. Dacă inițial publicațiile foloseau calculatorul pentru a macheta electronic paginile, tranziția spre internet s-a produs neașteptat de repede. Netul a omorât, așa cum se știe, tiparul, la moartea clinică a acestuia contribuind însă copios și televiziunea. Totul însă a avut o ascensiune sălbatică, asemănător unei jungle virgine, cu vegetație agresivă, omniprezentă. Spunem ascensiune pentru că nu știu dacă putem vorbi neapărat de dezvoltare. Pentru presa scrisă, presiunea internetului s-a dovedit a fi aproape fatală. De dragul accesărilor, care în gândirea rudimentară a unor făcători de ziare, coroborată cu a celor care își mai fac publicitate, se fac rabaturi serioase de la calitate. Sigur că nu toate publicațiile trebuie să fie cursuri universitare, dar un minim respect pentru cititori e necesar să mai existe. Publicații pretins serioase, care, cel puțin așa au început, devin tot mai tabloidizate, conform curentului general cum că accesările aduc bani. Pe fondul acesta, nu există, practic, o educație a celor care își promovează produsele sau serviciile. Ei nu își asociază numele sau firma cu publicații responsabile (care or mai fi rămas), ci preferă să stea în capcana vânătorilor de like-uri.
Nu port cu mine neapărat nostalgia perioadei preisterie a accesărilor, pentru că articolul pe care îl citiți se află pe un suport online, într-o publicație, online dar și tipărită, însă să ne reamintim că un text, înainte de a vedea, cum se spune, lumina tiparului, trecea prin cel puțin patru ”mâini”. Redactorul care îl scria, apoi secretarul de redacție, care aplica și el corectura lui, apoi redactorul șef și, în ultimă instanță, redactorul de serviciu din tipografie, care dădea bunul de tipar. Vă imaginați că așa se întâmplă și acum în mediul online? Aiurea. Publicații odinioară serioase nu mai sunt interesate deloc de corectitudine gramaticală, de stilul jurnalistic, de calitate, într-un cuvânt, ci doar de ”Sfânta” accesare. Unde va duce această isterie, nu cred că e deloc greu de ghicit. În ce privește cititorul, el trebuie să se înarmeze cu un scepticism pronunțat și să-și aleagă cu mare atenție ce citește și urmărește. Altfel, vom intra pe o spirală descendentă ce duce la un adevărat dezastru cultural. Dar cui îi pasă?
