Spondilita anchilozantă

Spondilita anchilozantă este o formă de inflamație a articulațiilor care afectează în primul rând coloana vertebrală, articulațiile sacroiliace (oasele bazinului), dar este capabilă să intereseze și articulațiile periferice. Numele său derivă din cuvintele grecești care definesc foarte bine caracteristicile acestei boli: spondylos = vertebră și ankylos = se referă la sudarea și fuziunea care apar ocazional între vertebre ca o consecință finală a inflamației. Adăugarea „ită” înseamnă că procesul se bazează pe inflamarea articulațiilor coloanei vertebrale.

    Spondilita anchilozantă începe, de obicei, la o vârstă fragedă, în special la bărbații între 20 și 30 de ani. În unele cazuri poate începe în copilărie sau adolescență și poate afecta femeile, de obicei mai blând. Durerea este de tip inflamator, în mod obișnuit este mai intensă noaptea și trezește frecvent pacientul dimineața devreme, la 4 sau 5 ore după culcare. Dimineața, după trezire, rigiditatea spatelui este semnificativă și este nevoie de timp, uneori de câteva ore, ca să dispară (scadă). Această rigiditate matinală se ameliorează odată cu exercițiul fizic și tinde să se reducă pe parcursul zilei. Durerea este de obicei localizată în partea centrală a coloanei vertebrale sau în partea inferioară (dureri de spate).

    Un simptom foarte caracteristic este inflamația articulațiilor sacroiliace sau sacroiliita. Aceste articulații situate în ambele fese au tendința de a se inflama, mai ales la începutul bolii, provocând dureri intense care iradiază uneori prin spatele unuia sau ambelor picioare și care pot face oamenii să creadă, incorect, că este vorba de sciatică. Ulterior, inflamația se poate extinde la fațetele articulare ale altor articulații existente între vertebre cu tendința de a fuziona între ele prin punți osoase, dând naștere la ceea ce se numește „coloana vertebrală de bambus”. Această situație apare în stadiul avansat al bolii și duce la pierderea definitivă a mișcărilor trunchiului.

    Spondilita anchilozantă poate să nu înceapă în coloana lombară, ci cu inflamarea uneia sau mai multor articulații ale extremităților, de obicei inferioare (genunchi sau glezne). Alteori, durerea este cauzată de inflamarea zonelor osoase unde ligamentele și tendoanele sunt atașate de oase (durere de călcâi, tendon al lui Ahile, piept etc). Chiar dacă manifestările coloanei și articulațiilor sunt mai frecvente și caracteristice, spondilita anchilozantă este asociată cu alte boli inflamatorii cum ar fi boala inflamatorie intestinală (boala Crohn  – inflamația tubului digestiv care determină dureri abdominale, diaree severă, oboseală marcată, scădere în greutate etc. și colita ulceroasă).

    Bolnavii cu spondilită anchilozantă vor supraveghea permanent postura corectă, în staționare ca și în mers, concentrându-se asupra menținerii capului ridicat, cu privirea îndreptată înainte și a retropulsiei umerilor. Vor adopta de cel puțin 3 ori pe zi, pentru câteva minute, o poziție în ortostatism (în picioare) cu spatele la perete, astfel încât acesta să fie atins cu călcâiele, umerii și ceafa.     În timpul repausului nocturn sau diurn, corpul trebuie să fie permanent întins, pe un pat dur, drept și neted (poate fi realizat prin introducerea unei scânduri sub saltea). Este preferabil decubitul ventral, dar fiind puțin acceptat, rămâne ca poziția pe spate să fie cea corectă, cu capul sprijinit pe o singură pernă tare și de volum redus (dacă e posibil fără volum) pentru a preveni flexia cervicală, o traversă sub regiunea lombară, membrele inferioare întinse fără suport sub genunchi, pentru a combate tendința spre flexie a coapselor și genunchilor.

    Exercițiile fizice ocupă un rol important în profilaxia atitudinilor vicioase și corectarea celor deja instalate. Ele trebuie introduse cât mai precoce și efectuate pe parcursul întregii vieți. Treptat, se trece la exerciții libere vertebrale și respiratorii care urmăresc menținerea unei ventilații adecvate în condițiile redorii și deformărilor care pot fi realizate de boală la nivelul cutiei toracice. Se începe cu respirații nazale ample cu corpul întins, cu genunchii și coapsele ușor îndoite și cu tălpile sprijinite pe toată suprafața lor. Se trece apoi la educarea respirației diafragmatice prin rotunjirea abdomenului ca un balon în timpul inspirației profunde pe nas, urmată de o expirație până la senzația că abdomenul s-a excavat la maximum. Programul de activități fizice este facilitat în condițiile imersiei în apă caldă (28 – 32 grade); efectul sedativ, antalgic și decontracturant face ca hidrokinetoterapia să fie indicată imediat după puseul inflamator.

    Exerciții de asuplizare (creșterea mobilității) a coloanei vertebrale:

1. Întins pe spate, membrele inferioare întinse, mâinile pe lângă corp, îndoiți membrele inferioare pe rând, din șold, genunchi și gleznă (trageți vârful piciorului în sus), apoi concomitent.
2. Întins pe spate, membrele inferioare îndoite cu tălpile pe sol, executați balansarea membrelor inferioare și a bazinului alternativ, în ambele sensuri.
3. Întins pe burtă, cu membrele superioare întinse deasupra capului în prelungirea corpului, ridicați membrele superioare alternativ de pe sol.
4. Așezat pe sol, cu spatele drept, genunchii îndoiți și mâinile la ceafă, executați ducerea coatelor înapoi până la limita extremă.
5. Din stând în picioare, aruncați o minge în sus și o prindeți.

Exerciții respiratorii:

1. Întins pe spate, genunchii îndoiți, capul sprijinit pe o pernă mică, executați flexia coapselor pe abdomen expirând pe gură și reveniți inspirând pe nas.
2. Întins pe burtă, palmele sprijinite pe sol la înălțimea umerilor, executați extensia coatelor inspirând pe nas și reveniți expirând pe gură.

    Fumatul este contraindicat, pentru că limitează mai mult capacitatea de ventilație și poate influența negativ programul de exerciții fizice.

    Activități fizice recomandate: tenis, badminton, tenis de masă, volei, aruncări la coș, înot – craul și pe spate, plimbarea, schiul de fond.