Două accidente, soldate cu trei răniți, s-au petrecut în ultima zi în județul Timiș.
Primul dintre ele s-a produs pe DN 69. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 43 de ani a condus un autoturism pe DN 69, dinspre Timișoara înspre Arad, iar la intersecția cu strada Primăverii din localitatea Sânandrei a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o tânără de 20 de ani.
În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătoarei auto, precum și a pasagerei acesteia, o altă tânără de 21 de ani. Ambele au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Al doilea evenoiment rutier s-a produs pe strada Mureș, în localitatea Giroc.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 51 de ani a condus un autoturism pe strada Mureș, din localitatea Giroc, iar la intersecția cu strada Muncitorilor a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie de 69 de ani, ulterior aceasta din urmă fiind proiectată într-un cap de pod.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



















