Acţiunile companiei de stat Hidroelectrica (H2O) au urcat cu 22% de la începutul anului la Bursa de Valori Bucureşti, peste aprecierea indicelui principal BET, pe fondul condiţiilor hidrologice favorabile şi al aşteptărilor investitorilor privind o creştere a producţiei hidro. Spre comparaţie, indicele BET are plus 18%.
Ninsorile abundente şi precipitaţiile excepţionale din ultimele luni sporesc perspectivele companiei pentru primăvară şi vară, când debitele ridicate ar putea susţine atât cantitatea de energie produsă, cât şi veniturile. Evoluţia acţiunilor este, de asemenea, influenţată de contextul general al pieţei energetice şi de proiectele de investiţii anunţate de companie, ceea ce readuce interesul investitorilor pentru Hidroelectrica, devenită din nou cea mai mare companie listată la bursă,.



















