Poliția Timiș trage un semnal de alarmă cu privire la o nouă metodă de fraudă prin WhatsApp, prin care escrocii încearcă să fure date personale și bani.
Cum acționează infractorii?
Persoane necunoscute contactează telefonic cetățenii folosind mesaje preînregistrate și îi îndeamnă să adauge un anumit număr pe WhatsApp. Odată ce victima intră în contact cu escrocii, aceștia folosesc diverse metode pentru a obține informații personale sau financiare.
Printre cele mai frecvente scheme utilizate se numără:
Oferte false de locuri de muncă, care îi atrag pe cei aflați în căutarea unui job.
Investiții „profitabile”, care ascund scheme frauduloase.
Escrocherii de tip phishing, prin care se cer date bancare sau alte informații sensibile.
Cum să te protejezi?
Nu adăuga pe WhatsApp numere necunoscute sugerate prin apeluri telefonice.
Nu furniza date personale sau financiare către persoane necunoscute.
Verifică autenticitatea ofertelor doar pe surse oficiale.
Sesizează poliția dacă primești astfel de apeluri suspecte.
Dacă ai fost contactat de un astfel de număr, nu răspunde și nu interacționa! Escrocii devin din ce în ce mai ingenioși, iar protecția începe cu vigilența fiecăruia dintre noi.