Israelul și Hamas, prin intermediul lui Donald Trump, au reușit să ajungă la o înțelegere pentru un acord de pace. Acordul respectă liniile directoare trasate de Donald Trump, încheinduse practic, cu o zi înainte de timpul limită cerut de Trump.
Acordul este o realizare foarte importantă deoarece va pune față în față delegația israeliană și cea a formațiunii Hamas(considerată de toate țările democratice grupare teroristă), se știe cât de tranșante au fost pozițiile celor două părți, considerate de către unii din liderii lor ca poziții ireconciliabile.
Acordul va fi semnat în Egipt, în stațiunea Sharm el-Sheikh, ori în această seară, ori mâine seară, în prezența președintelui Egiptului și, probabil și a președintelui american.
Un rol important în transmiterea mesajului lui Trump la avut Qatarul, care a reușit să medieze punctele divergente dintre cele două părți.
,,Este o zi mare pentru Israel” a declarat Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului.
„Sunt foarte mândru să anunț că Israelul și Hamas au semnat prima fază a planului nostru de pace”, a scris Trump pe Truth Social.
„Aceasta înseamnă că TOȚI ostaticii vor fi eliberați foarte curând, iar Israelul își va retrage trupele până la o linie convenită, ca prim pas către o pace puternică, durabilă și veșnică. Toate părțile vor fi tratate în mod echitabil! Este o zi MARE pentru lumea arabă și musulmană, pentru Israel, pentru toate națiunile învecinate și pentru Statele Unite ale Americii, și le mulțumim mediatorilor din Qatar, Egipt și Turcia, care au colaborat cu noi pentru a face posibil acest eveniment istoric și fără precedent. BINECUVÂNTAȚI SĂ FIE PĂCIFICATORII!”, a adăugat acesta.
Un oficial qatarez a declarat că un acord a fost încheiat în această seară „cu privire la toate prevederile și mecanismele de punere în aplicare ale primei faze a planului de încetare a focului din Gaza”.
Acesta „va duce la încetarea războiului, eliberarea ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni, precum și la intrarea ajutoarelor. Detaliile vor fi anunțate ulterior”, a postat pe rețelele de socializare dr. Majed Al Ansari, consilierul prim-ministrului.
Hamas a solicitat lui Donald Trump și statelor garante să se asigure că Israelul respectă acordul de încetare a focului în Gaza, potrivit unor rapoarte care citează o declarație a grupării militante palestiniene.
Acordul ar putea pune capăt unui război ce se întinde de peste doi ani între Israel și gruparea teroristă palestiniană Hamas. Război ce a dus la zeci de mii de victime.