În 13 septembrie, sâmbătă, Filarmonica ”Banatul” ne dă întâlnire în Parcul Rozelor pentru un concert deosebit. Maestrul Stefan Geiger, dirijorul concertului împreună cu Orchestra, Corul filarmonicii și Corul comunitar, ne oferă pagini din muzica de film a compozitorului John Williams. Vor fi unele din cele mai reuşite compoziţii, coloane sonore ale unor filme celebre.
De multe ori ne place un film, la fel şi muzica, dar uităm să privim în distribuţie cine a compus-o. În Europa i s-a făcut multă reclamă lui Ennio Morricone, italianul de geniu, care cu muzica sa simplă, dar foarte sugestivă a semnat multe filme reuşite. Dar, poate mai presus de el se află un compozitor american, John Towner Williams, a cărui muzică compusă pentru filme a impresionat o lume întreagă. John Williams s-a născut la 8 februarie 1932 la New York. Towner este numele de fată al mamei sale. În 1948 familia s-a mutat la Los Angeles. În timpul studiilor universitare a studiat particular compoziţia cu compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco.
A început să compună fiind atras să scrie muzică pentru filme. Faima sa a crescut odată cu colaborarea cu faimoşii regizori Steven Spielberg şi George Lucas. Nu avem spaţiu pentru a aminti toate premiile şi medaliile obţinute de-a lungul vieţii. La fel de multe sunt şi filmele pe care le-a înveşmântat cu muzica sa. Muzica pe care o vom asculta este menită să ne binedispună, să ne trezească amintiri, sigur, celor care au văzut filmele. Vom asculta selecțiuni din filme legendare: Star Wars, Harry Potter, Indiana Jones, E.T., Superman, Amistad, etc.
Corurile au fost pregătite de maestrul Iosif Todea. Coordonarea Corului Comunitar a fost efectuată de Codruța Niculescu, Lucia Manga Gligor, Carol Budai și Lucian Onița.