Propunerea maestrului Radu Paponiu, dirijorul concertului de vineri, 16 februarie, de la Filarmonica „Banatul”,este Concert Românesc de György Ligeti, Concertul pentru vioară şi orchestră nr.1 în fa diez minor, op.14 de Henryk Wieniawski şi Simfonia nr.7 în la major, op 92 de Ludwig van Beethoven.
Ligeti s-a născut la 28 mai 1923 în Dicsöszentmárton, azi Târnăveni, România. Părinţii erau evrei de orgine maghiară. Erau vremuri grele, tatăl şi fratele său au fost internaţi într-un lagăr de muncă. El a scăpat şi a reuşit să-şi facă o educaţie fermă, la Cluj şi apoi la Budapesta. Cu exodul din 1956 a ajuns în Germania. Acolo şi-a completat studiile şi a reuşit să înţeleagă şi să adere la curentul muzical contemporan. Compoziţiile au devenit mult mai complexe, reuşind să devină cunoscut în lumea muzicală. Patru dintre compoziţiile sale au fost introduse de Stanley Kubrick în banda sonoră a filmului 2001 A Space Odyssey, este drept, fără permisiunea autorului. Concertul Românesc este o compoziţie din perioada de tinereţe. A fost compus în 1951 şi revizuit în 1990. El continuă aici tradiţia spiritului rapsodiilor române ale lui Enescu şi a dansurilor populare româneşti ale lui Bartók. Cele patru părţi se desfăşoară fără întrerupere pe parcursul a 12 minute.
Wieniawski a fost unul dintre cei mai mari violonişti ai secolului XIX. S-a născut în Polonia şi, datorită măiestriei sale, a fost admis la Conservatorul din Paris încă de la vârsta de 9 ani. Contemporanii lui îl comparau cu Nicolo Paganini. Primul concert compus de Wieniawski este o lucrare de tinereţe, dacă se poate spune astfel pentru că nu a trăit decât 45 de ani. La doi ani după ce şi-a început fulminanta carieră de violonist virtuoz, a început lucrul la un concert pentru vioară. Avea 18 ani. Faţă de cel de-al doilea concert, care este mai popular şi mai accesibil violoniştilor, cel pe care-l vom asculta în interpretarea violonistului Florin Iliescu, în fa diez minor, este mult mai dificil de interpretat. Mai este şi o oarecare asimetrie în legătură cu lungimea părţilor. Bunăoară, partea întâi este mai lungă decât celelalte două împreună, adică 15 minute faţă de durata întregului concert — de 29 de minute. Deşi nu a compus decât 24 de lucrări publicate, toate destinate viorii, ele sunt deosebit de apreciate de violonişti, care le includ mereu în repertoriul de concerte şi recitaluri.
Simfonia a VII-a a fost supradenumită de Wagner – Apoteoza dansului – datorită melodicităţii sale extraordinare şi plăcerii pe care o oferă auditorului. Cu toate că Beethoven era conştient că surditatea de care suferea era un proces evident, ireversibil şi progresiv, şi-a depăşit starea depresivă, reuşind să îmbine excelent elementele clasice cu noile virtuţi romantice ce apăruseră în artă. Această minunată compoziţie optimistă a obţinut de la început un imens succes la public, ba chiar i-a impresionat chiar şi pe unii dintre cei mai ostili critici ai săi. Această simfonie este o mare exclamaţie de bucurie. Beethoven a fost un model de perfecţiune care a structurat noţiunea de frumos a tuturor generaţiior de artişti şi iubitori ai muzicii de după el. Limbajul său este mereu determinat de elemente de necesitate, de intervenţie dramatică de neînlăturat. Beethoven, primul mare romantic, a eliberat muzica de convenţii, iar pentru a se manifesta a dărâmat orice îndiguire formală. Totuşi, acest arhitect lucid a echillibrat expresiile, oricât de insolite, în forme adecvate. El spunea: „În simfonie mă simt cu adevărat în elementul meu. Întotdeauna aud în adâncul fiinţei mele sunetele unei mari orchestre”.
