Azi noapte, un conflict izbucnit între doi concubini a fost reclamat la 112. Polițiștii s-au deplasat de urgență pe strada Ioachim Miloia, acolo unde era scandalul, pentru a aplana neînțelegerile dintre cele două persoane.
În timp ce oamenii legii discutau cu femeia, care se afla în fața locuinței împreună cu copilul cuplului, aceștia au observat cum apartament bărbatul încerca să se spânzure de o piesă de mobilier.
Alexandru, unul dintre polițiștii aflați în misiune, a spart geamul locuinței, a pătruns în interior și a încercat să zădărnicească intenția bărbatului. În timpul intervenției, dulapul de care bărbatul încerca să se spânzure s-a prăbușit, iar polițistul s-a tăiat la antebraț și a suferit răni minore și la picioare.
Cu toate acestea, polițistul a reușit să-l resusciteze și stabilizeze pe bărbat, până la sosirea echipajelor de ambulanță. Cei doi, polițistul și prezumtivul sinucigaș, au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.
Conducerea IPJ Timiș a lăudat public gestul de curaj al agentului de poliție și l-a felicitat pentru spiritul de sacrificiu, profesionalismul și devotamentul de care a dat dovadă.


















