Preţul pe KWh pentru consumatorul casnic ar putea ajunge la 1 leu, 1 leu „şi un pic”, prin stabilirea unor mecanisme foarte clare, în urma discuţiilor cu producătorii şi furnizorii, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, la un eveniment de specialitate.
„E foarte tentant să vii şi să spui: plafonăm la 1 leu. Cred că, cu măsuri atât de brutale, nu vei reuşi niciodată să câştigi încrederea pieţei şi a partenerului economic. Cred foarte mult că măsura asta putem să o facem pentru toţi consumatorii casnici din nişte mecanisme foarte clare împreună cu producătorii şi cu furnizorii, într-o discuţie aplicată punctual pentru consumatorul casnic. Şi sunt nişte mecanisme pe care cred că le ştim cu toţii, n-aş vrea să intru acum în detalii, vreau să spun doar că vreau să fim parteneri în gândirea asta şi din punct de vedere economic poate să fie un calcul care să ne ducă la un leu, un leu şi un pic atunci când vorbim despre preţul la consumatorul casnic. Mă refer la preţul final cu toate accesoriile şi cu toate tarifele plus taxe şi TVA. Din acest punct de vedere, vă invit să fim parteneri într-un termen cât mai scurt, în acel format deschis de grup de lucru pe care l-am avut încă de la începutul mandatului”, a menţionat Bogdan-Gruia Ivan, la un eveniment pe teme de energie.
El a subliniat că liberalizarea preţului la energie a produs un şoc, preţul urcând de la 0,68 la 1,50-1,55 lei/ KWh.
„Va fi o formulă în care atingem şi un element foarte important de stabilizare, de reducere a inflaţiei, pentru că şocul de la 0,68 la 1,50-1,55 lei, ştiţi şi dumneavoastră, în societate a fost unul devastator, plus toate ştirile şi breaking news-urile care au venit după asta. Deşi avem 3,7 milioane de consumatori care au în medie un consum de 100 KWh pe lună şi plăteau 70 de lei, iar acum plătesc 150 de lei, nu e o sumă uriaşă, dar în acelaşi timp, mediatic vorbind, e x2, iar acest lucru poate să aibă impact pe orizontală şi acest lucru se vede în toate produsele şi serviciile pe care noi le consumăm. Dacă în 2019, în medie, conform Eurostat, ponderea costului energiei în produsul finit era de 2%, astăzi, în 2025, tot conform Eurostat, e de 10% în medie, ceea ce arată că energia are o importanţă tot mai mare în tot ce înseamnă zonă economică”, a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, România, astăzi, într-un deficit de balanţă comercială de 33 de miliarde de euro, are o pondere de peste 70% doar în cazul industriei petrochimice.