Costul corupției

„Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030”, adoptată recent de Parlament, consideră că o vulnerabilitate majoră pentru securitatea națională a României este corupția. Aceasta constituie un risc serios pentru siguranța națională, deoarece slăbește instituțiile statului, afectează economia și erodează încrederea cetățenilor unii în alții și în sistemul politic democratic

Deși nu are o definiție universal valabilă, termenul de corupție desemnează o abatere de la moralitate și datorie, iar legal este definit prin mai multe infracțiuni prevăzute de legea penală. Astfel, în sens larg, corupția este expresia unei relații vicioase între autorități și cetățeni, în care poziția sau funcția publică este folosită discreționar, prin recurgerea la mijloace ilicite sau ilegale, în scopul obținerii unor interese personale sau de grup. Procedând astfel, autoritățile și cetățenii se influențează reciproc în mod negativ, perpetuând modele de acțiune nocive. În legislația românească, accepțiunea generală a termenului de corupție este concretizată prin definirea mai multor infracțiuni: darea și luarea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, delapidarea, abuzul în serviciu, primirea de foloase necuvenite și altele asemănătoare. Dincolo de definiții, corupția este un fenomen complex, care afectează grav societatea, economia și democrația. 

În literatura despre acest fenomen, se face distincție între corupția mare și corupția mică. Aceste forme sunt diferențiate, în principal, prin nivelul la care apar, valoarea financiară implicată și impactul general asupra economiei și societății. Marea corupție este asociată cu funcțiile de nivel înalt și factorii de decizie majoră din guvern, administrația publică și politică. Mica corupție se manifestă la nivelul interacțiunilor zilnice dintre cetățeni și funcționarii publici de nivel inferior, în sectoare precum sănătatea, educația, poliția sau administrația locală.

În funcție de amploarea sa, corupția are efecte grave asupra finanțelor publice, deoarece reduce veniturile fiscale ale statului și constrânge autoritățile să renunțe la achiziționarea unor bunuri și servicii și la unele investiții necesare. Costul real al corupției este însă mai mare decât valoarea veniturilor fiscale necolectate, deoarece distorsionează prioritățile referitoare la cheltuielile publice și împiedică autoritățile să acționeze pentru realizarea unei creșteri economice, durabile și incluzive. Fondurile publice sunt deturnate de la educație, sănătate, construirea și întreținerea infrastructurilor etc., – adică de la investiții de natură să îmbunătățească rezultatele economice și să ducă la creșterea nivelului de trai al populației.

Corupția diminuează veniturile publice în primul rând prin reducerea capacității autorităților de a încasa impozite și taxe în mod echitabil și eficient. Deoarece se lasă mituiți, legislatorii acordă scutiri fiscale sau inventează alte portițe legale, prin care statul renunță la unele venituri ale sale în numele unor cauze „nobile”. Iar cu cât regimul fiscal este mai complicat, cu atât este mai ușoară gestionarea discreționară a acestuia de către funcționarii publici și primirea de mită sau de foloase necuvenite pentru tratarea favorabilă a unor situații problematice. Exemple de acest gen abundă în mass-media din România, ceea ce arată că fenomenul corupției există peste tot, de la instituțiile publice până la sistemul de sănătate. Ca practică generală, ocolirea legislației fiscale și coruperea funcționarilor publici erodează încrederea populației în stat și îi descurajează pe cetățenii onești să-și plătească impozitele și taxele.

Lupta împotriva corupției este benefică pentru finanțele publice. După unele estimări, „valoarea maximă a pierderilor din corupție, inclusiv costul economic de oportunitate (tot ce a pierdut România ratând oportunitățile favorabile), este de 15% din PIB, adică nu mai puțin de 45 de miliarde de euro pe an.” (aici). Deși a elaborat mai multe strategii anticorupție și și-a consolidat într-o anumită măsură capacitatea instituțională, România înregistrează un scor de 46 de puncte, din 100 posibile, în „Indicele de Percepție a Corupției 2024” calculat de „Transparency International”. Acest punctaj este mult sub media UE și plasează România în categoria statelor cu punctaje inacceptabil de scăzute, sub 50 de puncte, ceea ce reflectă o corupție ridicată în sectorul public. (aici).

Deși corupția este atât de larg răspândită încât, în discursul ținut cu ocazia Zilei Naționale din acest an (1 decembrie 2025), președintele României a declarat că aceasta este „o țară coruptă”,  fenomenul se manifestă mai ales în unele domenii nevralgice.

Un asemenea domeniu este cel al resurselor naturale, în special minier, petrolier și forestier. Mita este folosită pentru a obține licențe de extracție, a evita reglementările de mediu și a ascunde veniturile reale. Activitatea economică din ramurile menționate este foarte profitabilă, ceea ce îi stimulează pe cei  care activează deja în domeniu și doresc să își extindă afacerile să mituiască demnitarii și funcționarii publici. Se poate ajunge chiar la capturarea statului de către „vânătorii de rente” (rent-seekers) – situație în care legile și politicile publice sunt utilizate pentru controlul avuției naturale a țării. România are unele resurse naturale importante, ceea ce îi predispune  pe cei care doresc să investească în aceste sectoare să recurgă la mituirea funcționarilor publici pentru a obține tratament preferențial, contracte guvernamentale, autorizații sau controale favorabile. Tentația este amplificată de faptul că instituțiile publice implicate sunt slabe și lipsite de răspundere.

Corupția este răspândită, de asemenea, în întreprinderile de stat, ai căror conducători sunt vulnerabili la presiunile funcționarilor publici și oficialilor aleși, care i-au numit și îi mențin în funcții. Conform informațiilor privind corupția în România, cuprinse într-un mare număr de rapoarte oficiale, investigații jurnalistice și dosare penale, corupția în întreprinderile de stat se manifestă prin deturnarea fondurilor publice, lipsa transparenței, proceduri de achiziții publice viciate, conflictul de interese, utilizarea necorespunzătoare a fondurilor europene etc. Această formă de corupție constituie o adevărată problemă sistemică, deoarece combină efectele ineficienței economice, specifice sectorului economic de stat, cu vulnerabilitățile față de abuzurilor financiare. Pentru a răspunde la această problemă, România a înființat o agenție pentru monitorizarea performanței întreprinderilor publice și a încercat să implementeze principii de guvernanță corporativă. Cu toate acestea, numirile pe criterii clientelare și „interimatele” la conducerea companiilor de stat rămân cazuri frecvente.

Un alt domeniu nevralgic este cel al achizițiilor publice de bunuri și servicii. Principalul factor favorizant este mărimea deosebită a sumelor de bani aflate în joc; în România, achizițiile publice au reprezentat, în 2023, aproximativ 19% din PIB, valoarea totală depășind 90 de miliarde de euro (aici). În aceste condiții, deosebit de vulnerabile sunt comenzile de stat destinate investițiilor, deoarece marile proiecte de investiții au caracteristici specifice, care îngreunează analiza comparativă a cheltuielilor și ușurează ascunderea mitei și a supraevaluării costurilor. De aceea, marea corupție este legată, de regulă, de proiectele complexe și costisitoare, cum ar fi lucrările publice, iar mai nou, se pare, de achiziționarea de echipamente de apărare.

Prin comparație, este mai greu de primit mită de la profesori sau de la lucrătorii din domeniul sănătății, ale căror salarii au fost istoric sub media națională. Cu toate acestea, datele obiective din studii și rapoarte confirmă că fenomenul plăților informale și al mitei are o prezență semnificativă în ambele sectoare, deși manifestările pot diferite. Astfel, în sistemul de sănătate, plățile informale („atențiile” sau „plățile de mulțumire”) sunt o problemă persistentă și larg răspândită, fiind percepute adesea de cetățeni ca o practică obișnuită sau necesară pentru a asigura servicii de calitate, deși sunt ilegale. (aici). În sistemul de învățământ, mita poate apărea sub diverse forme, inclusiv favoritisme la examene, meditații forțate sau aranjamente pentru promovare (aici).

În România, cheltuielile publice sănătate și educație sunt relativ reduse, ceea ce compromite șansele de ameliorare a productivității și nivelului de trai al populației. Cheltuielile totale pentru educație au reprezentat, în 2024, circa 4,2% din PIB, iar cheltuielile pentru sănătate, circa 5,7% din PIB; aceste valori plasează România pe ultimele locuri în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

Nu este surprinzător atunci că rezultatele la examenele naționale tind să fie din ce în ce mai slabe. Chiar dacă elevii români petrec la fel de mult timp în clasă comparativ cu alte țări, calitatea educației este mai slabă, nu doar pentru că resursele alocate educației sunt comparativ mai mici, ci și pentru că ocuparea posturilor didactice se bazează adesea pe pile și relații. De asemenea, meditațiile particulare sunt o practică larg răspândită, existând o linie subțire între activitatea economică legitimă și corupția la scară mică. Într-un raport recent al ministrului educației și cercetării, se arată că meditațiile particulare pot afecta nepermis de mult procesul de învățământ. (aici).

Lupta împotriva corupției este foarte complexă, însă este benefică din multe puncte de vedere. Dacă România va reuși să reducă semnificativ acest fenomen, ea va fi recompensată prin creșterea veniturilor publice din impozite și taxe. Afirmația este susținută de toate studiile economice și analizele existente, care arată că succesul luptei împotriva corupției necesită voință politică, perseverență și îmbunătățirea activității instituțiilor implicate.

Pe lângă consolidarea instituțiilor naționale, importantă este, de asemenea, cooperarea internațională. Prin această prismă, este semnificativ faptul că peste 40 de țări au incriminat mita plătită de companiile lor pentru obținerea unor contracte în străinătate și că multe țări sancționează spălarea banilor, finanțarea terorismului și transferul fondurilor provenite din corupție în centre financiare opace din străinătate.

Lupta împotriva corupției este grea, însă este esențială pentru restabilirea încrederii cetățenilor unii în alții, în stat și în democrație, precum și pentru îmbunătățirea semnificativă a situației economice și sociale. Această bătălie începe cu voința politică de a combate corupția și continuă cu întărirea instituțiilor naționale anticorupție și cooperarea cu  alte state, în primul rând cu cele din Uniunea Europeană.