Dansul este o trăsătură universală în toate culturile și la fel de vechi ca însăși ființa umană. Potenţialul său vindecător derivă din interconectarea corp-minte, generată de mișcarea corpului în ritmul muzicii. Ca activitate corporală globală, efectele dansului pot fi studiate la mai multe niveluri: biochimic, neurologic, locomotor, cardiovascular sau psihosocial. Muzica și semnalele ritmice motivează la acțiune și pregătesc sistemul motor pentru mobilitate, coordonare și echilibru. În general, dansul este considerat parte a terapiilor complementare și, deși nu dispune încă de dovezile științifice necesare, a demonstrat deja numeroase beneficii, toate acestea putând sugera o posibilă relație cu fizioterapia:

ca formă de exercițiu, dansul ar îmbunătăți condiția fizică generală.
în neurorehabilitare, dansul crește plasticitatea cerebrală și cognitivitatea, întârziind apariția semnelor de deteriorare mentală la vârstnici și în procesele de demență.
de asemenea, îmbunătățește abilitățile interpersonale, intensificând legăturile sociale, în special la pacienții cu tulburări de comportament și deficit de atenție.
dansul, fiind un stimulent pentru activitatea fizică, favorizează reducerea sedentarismului, în special în cazul obezității, și poate contribui la normalizarea biomarkerilor acesteia.
dansul poate contracara negativitatea și stresul asociate bolilor cronice și traumelor, prin eliberarea de neurotransmițători care produc senzație de energie și bine, cum este cazul pacienților cu cancer sau durere cronică, ceea ce se poate traduce în ameliorarea percepției durerii.
deoarece efectele sale se dezvoltă prin plăcere, dansul crește motivația pacientului, receptivitatea, stima de sine și, implicit, aderența la tratament.

Toate aceste beneficii ale dansului au stimulat aplicarea sa tot mai largă în scopuri terapeutice. Astfel, dansul a fost utilizat în cazul autismului, depresiei, diferitelor tipuri de deficite cognitive, bolii Parkinson și altor boli neurodegenerative, fibromialgiei, paraliziilor de diverse etiologii, obezității și sindromului metabolic, în reabilitarea cardiopulmonară, în stresul cronic și problemele de somn, precum și ca suport în terapiile oncologice etc.

Într-adevăr, dansul poate fi considerat o formă plăcută și adaptabilă de activitate fizică, care poate completa exercițiile terapeutice, acționând într-un mod global asupra persoanei și influențând pozitiv emoțiile și motivațiile acesteia. În acest context de îngrijire centrată pe persoană în mod integral, dansul ar putea juca un rol important de sprijin în reabilitare sau chiar ca tratament alternativ la programele convenționale.

Meta-analizele arată efectele psihologice ale dansului, cu îmbunătățirea simptomelor asociate depresiei și anxietății, precum și a abilităților interpersonale, cognitive și psihomotorii. Se concluzionează astfel că există dovezi empirice că dansul îmbunătățește starea emoțională și calitatea vieții pacienților, având un efect persistent în timp, motiv pentru care dansul este astăzi larg acceptat ca tratament în psihoterapie. Bazându-se pe aceste efecte psihologice, dansul a fost utilizat la pacienții cu depresie, anxietate sau stres post-traumatic, la care a îmbunătățit stima de sine, conexiunea cu propriul corp și comportamentele psiho-sociale. Dansul servește, de asemenea, ca sprijin pentru pacienții oncologici în a face față stresului cauzat de diagnosticul lor și dificultăților tratamentului, facilitând exprimarea și exteriorizarea non-verbală a gândurilor și emoțiilor greu de gestionat pentru pacient.

Apoi, dansul a fost frecvent utilizat ca exercițiu terapeutic, bazându-se pe efectele sale asupra condiției fizice. Există dovezi că un program de dans cu o durată de cel puțin 4 săptămâni poate îmbunătăți semnificativ sănătatea fizică, într-un mod echivalent cu alte forme de exercițiu structurat. Astfel, dansul poate servi ca alternativă la exercițiile fizice, pentru reducerea grăsimii corporale și a indicelui de masă corporală, scăderea trigliceridelor, glicemiei și colesterolului, precum și în prevenirea și/sau tratamentul obezității și sindromului metabolic, atât de strâns legate de sedentarism. De asemenea, s-a demonstrat că dansul poate îmbunătăți starea cardiovasculară, capacitatea aerobă la testele de efort și volumele ventilatorii, pe lângă normalizarea tensiunii arteriale. Din aceste motive, dansul a fost aplicat în reabilitarea insuficienței cardiace cronice, a bolilor pulmonare cronice, hipertensiunii sau în reabilitarea cardiovasculară.

În cadrul condiției fizice, aspectele legate de mobilitate și flexibilitate, care se reflectă în capacitatea funcțională, au fost de asemenea studiate pe scară largă. Programele terapeutice bazate pe dans au îmbunătățit echilibrul static și dinamic, precum și amplitudinea mișcărilor articulare, ceea ce a condus la ameliorarea mersului și a echilibrului la vârstnicii sănătoși și la prevenirea căderilor. Aceste efecte sunt deosebit de aplicabile pacienților cu mobilitate redusă sau coordonare neuromusculară afectată din diverse cauze. În acest sens, dansul a fost recomandat ca alternativă și/sau sprijin în diverse forme de neuro-reabilitare, cum ar fi boala Parkinson, Coreea Huntington, la copii cu dizabilități fizice și neurologice, etc. Deficitele cognitive sunt adesea însoțite de tulburări ale mobilității și coordonării, iar îmbunătățirea obiceiurilor motrice are efecte favorabile asupra cogniției. Din acest motiv, dansul a fost aplicat în cazul demențelor, autismului, sindromului Down și pacienților cu boala Alzheimer.

Iată cum pot fi grupate rezultatele obținute în rândul populațiilor care au participat la dans:

1. S-a constatat îmbunătățirea performanței fizice și a capacității aerobice (VO2max) în reabilitarea cardiovasculară, în obezitate și la vârstnicii sănătoși. În aceste populații, rezultatele indică faptul că dansul poate îmbunătăți capacitatea cardiorespiratorie într-un mod egal sau, uneori, superior exercițiilor terapeutice echivalente, deoarece a crescut toleranța la efort pe banda de alergare, îndeplinind astfel cerințele reabilitării convenționale atunci când exercițiul aerob este indicat.

2. În neuro-reabilitare, parametrii fizici evaluați pot fi toți referiți la mobilitate, înțeleasă ca capacitate funcțională. În aceste populații, autonomia pacientului a fost rezultatul îmbunătățirii mobilității, echilibrului sau mersului. În mod concret, dansul s-a dovedit util pentru prevenirea căderilor.

La vârstnicii sănătoși, s-au observat diferențe semnificative în ceea ce privește mobilitatea, echilibrul, mersul și postura, comparativ cu grupurile de control tratate cu diferite tipuri de terapie fizică. Acest lucru oferă dansului o bază pentru a fi considerat o indicație de primă alegere pentru prevenirea deteriorării mobilității odată cu înaintarea în vârstă. Probabil, aderența la program a jucat un rol în această diferență de rezultate favorabilă dansului.

La pacienții cu boala Parkinson, rezultatele privind echilibrul, mersul și mobilitatea au fost mai bune decât la grupurile de control tratate cu fizioterapie convențională. Dovezile actuale tind să considere dansul ca intervenție principală și pentru acest grup patologic.

Dansul s-a dovedit capabil să îmbunătățească parametrii de autonomie funcțională, precum și amplitudinea mișcărilor articulare ale membrelor inferioare în paralizia cerebrală, ceea ce îl face o indicație potrivită pentru această afecțiune.

3.În tratamentul obezității și al sindromului metabolic, au fost folosiți indici de compoziție corporală, greutate, circumferința taliei sau glicemie. Grupurile experimentale de dans au obținut rezultate similare cu tratamentele aerobice convenționale, atât în reducerea procentului de grăsime viscerală și îmbunătățirea indicilor corporali, cât și a hemoglobinei glicozilate în sindromul metabolic. Astfel, se demonstrează efectul dansului echivalent cu exercițiul fizic pentru aceste patologii.

4.În sindroamele de durere cronică, variabila principală a fost reprezentată de scalele de evaluare a durerii. În grupul de dans, durerea a scăzut semnificativ mai mult, la fel și impactul afecțiunii, atât în fibromialgie, cât și în dismenoree, comparativ cu stretching-ul. La pacienții cu lombalgie cronică, dansul a oferit rezultate superioare privind percepția durerii și funcționalitatea, comparativ cu fizioterapia. În acest studiu, dansul aerobic a fost folosit ca sprijin sau complement la fizioterapia convențională. Prin urmare, utilitatea dansului pentru pacienții cu durere cronică pare a fi bine documentată.

În concluzie, dansul produce beneficii terapeutice fizice echivalente cu fizioterapia la diferite tipuri de pacienți, putând fi considerat un tratament alternativ de reabilitare. Dansul poate fi indicat ca primă opțiune în neurorehabilitare, reabilitare cardiacă, obezitate/sindrom metabolic și durere cronică musculo-scheletică. Un program adecvat de dans poate contracara deteriorarea mobilității asociată cu îmbătrânirea. Dansul demonstrează că are o influență pozitivă asupra aderenței participanților la tratament, prin incorporarea aspectului său plăcut și distractiv.