În ianuarie 2026, contextul geopolitic global pare să se redefinească sub ochii noștri. O reinterpretare modernă a celebrei Doctrine Monroe, invocată de administrația americană în contextul crizei din Venezuela, ridică semne de întrebare despre rolul Statelor Unite în emisfera vestică și despre locul Europei — inclusiv al României — în următorii ani.
Ce înseamnă Doctrinei Monroe și cum a fost reinterpretată?
Doctrinei Monroe originale i se datorează un loc central în politica externă a SUA din secolul XIX. Formulată în 1823, doctrina afirma că „Ambele Americi sunt distincte și orice intervenție europeană în emisfera vestică va fi privită ca un act ostil”. Aceasta avea patru principii de bază: non-colonizare, non-intervenție europeană în emisfera vestică, neutralitatea americană față de Europa și separarea lumilor politice.
Recent, administrația americană a lui Donald Trump a “actualizat” această doctrină, numindu‑o pe alocuri „Donroe”, sugerând o revenire la vechea politică de sferă de influență – dar într‑o formă mai agresivă și mai pragmatică. Trump a justificat această reconceptualizare prin operațiunea militară din Venezuela și prin necesitatea de a menține influența americană în regiune.
America Latină, Europa și noile priorități geopolitice
Noua Strategie de Securitate a SUA subliniază două aspecte esențiale:
- Emisfera vestică trebuie dominată de Washington, iar influența altor puteri este redusă.
- Europa este percepută ca un spațiu în care SUA nu se vor implica la fel de mult ca în trecut, considerând că unele state europene „ar putea să nu fie suficient de puternice” ca aliați de încredere.
Această redefinire a priorităților ridică tensiuni pentru Europa și NATO, deoarece sugerează că SUA ar putea să‑și reevalueze rolul militar și diplomatic în regiune. Unii critici spun că această abordare poate submina solidaritatea transatlantică și poate oferi spațiu altor puteri — precum Rusia sau China — să îți extindă influența în vecinătatea europeană.
Ce face România și de ce este vizată indirect?
Diplomația românească și aplaudarea intervenției americane în Venezuela au atras atenția analiștilor, deoarece ele par să alinieze România ferm cu Washingtonul într-un context în care SUA își redefinește prioritățile strategice.
În acest tablou, România, ca stat membru NATO și UE, se confruntă cu mai multe întrebări importante:
- Poziționarea în fața unei politici americane care pune accent pe emisfera vestică, posibil în detrimentul implicării active în securitatea europeană;
- Necesitatea de a‑și consolida capacitatea de decizie independentă, fără a se baza exclusiv pe parteneri externi;
- Riskurile geopolitice generate de rivalitățile între SUA, Rusia și China, mai ales într‑o perioadă în care alianțele tradiționale par a fi reinterpretate.
Fostul premier Adrian Năstase, de exemplu, atrage atenția asupra pericolului de a interpreta intervențiile externe doar prin prisma valorilor democratice; el subliniază că este posibil ca interesele economice sau strategice să fie adevărata motivație din spatele acestor operațiuni – și că România trebuie să nu fie naivă în acest sens.
Un precedent periculos și o lecție pentru Europa
Secretarul General al ONU a avertizat că operațiunea din Venezuela creează un precedent care ar putea fi folosit pentru a justifica alte intervenții militare fără mandat internațional, ceea ce ridică semne de întrebare privind respectarea dreptului internațional.
Totodată, reacțiile din UE variază: Germania a descris situația ca fiind „complexă”, iar Franța a cerut o „tranziție pașnică și democratică”. Unele state, precum Spania, au refuzat să recunoască intervenția ca legitimă.
Concluzie
Revenirea la o formă modernizată a Doctrinei Monroe și aplicarea sa în contextul actual demonstrează cât de volatilă este scena geopolitică mondială. Pentru România, acest lucru înseamnă o reevaluare a strategiilor externe și de securitate — nu doar urmând automat direcțiile partenerilor tradiționali, ci și reafirmându‑și propriile interese naționale într‑un mediu tot mai complex și fragmentat.
