Jocul de pe parchetul din Sala Sporturilor „Constantin Jude” nu a fost unul ușor pentru team-ul bănățean, însă, la capătul celor 40 de minute, cele două puncte ale învingătoarei au rămas la Timișoara, baschetbaliștii bănățeni reușind un succes în Liga Națională de Baschet Masculin „Getica 95” după mai bine de o lună, echipa de baschet a SCM Timișoara păstrând cele două puncte ale învingătoarei la capătul jocului din 1 decembrie 2023, de pe propriul parchet, împotriva celor de la Laguna București.
În primele două minute ale sfertului întâi, gazdele reușeau să se desprindă, 5-2, pentru prima dată în acest joc la o diferență mai mare de un punct. Oaspeții au refăcut diferența de un punct, 5-4, dar Edward Petrescu și Luka Mitrović, ambii cu câte două puncte, au desprins Timișoara, din minutul 4, 9-4. La capătul primei perioade de 10 minute, echipa de baschet a SCM Timișoara încheia în avantaj, 24:19.
Oaspeții au început mai bine sfertul 2 și, prin reușitele Jalen Dupree (două puncte) și Camil Berculescu (două puncte) își asigură, pentru un timp scurt, avantajul scorului perioadei, 4-0. Din două „libere”, Igor Kesar înscrie primele două puncte pentru Timișoara în sfertul doi, oaspeții înscriu prin Jalen Dupree încă două puncte, iar Tyreek Scott-Grayson, printr-o „trița”, aduce Timișoara la un punct în urma oaspeților în scorul acestei perioade, 5-6, dintr-o „liberă”, restabilind egalitatea scorului, 6-6. O evoluție strânsă a scorului în minutele care au urmat din acest „sfert”, dar din minutul 4, gazdele încep să se desprindă, 11-10 și 13-10, prin punctele marcate de Igor Kesar și Robert Schipor. La capătul celei de-a două perioade de 10 minute, „leii” din Banat se impuneau, din nou, 29-26, la vestiare intrându-se cu avantajul echipei de baschet a SCM Timișoara la scorul general, 53:45.
În sfertul al treilea, oaspeții, după opt minute, aveau să se apropie la un singur punct în urma gazdelor la scorul general, 65:64, însă, la finalul celor 10 minute ale acestei a treia perioade, deși s-au impus la scorul „sfertului”, 19-17, team-ul din Târgu Jiu nu a reușit să preia conducerea și la scorul general, echipa de baschet a SCM Timișoara aflându-se în avantaj la capătul celui de-al treilea sfert, 70:64.
Ultimul sfert al partidei a fost început bine de echipa gorjeană, care s-a aflat la conducerea scorului acestei ultime perioade de 10 minute până prin minutul 4, dar, din minutul 5 al „sfertului”, gazdele au revenit la conducerea scorului perioadei, 9-8, ultima revenire având-o gorjenii în minutul 5, când Cameron Oluyitan a înscris „trița” și CSM Târgu Jiu era în avantaj, 11-9, însă la scorul general echipa de baschet a SCM Timișoara conducea cu o diferență de patru puncte, 79:75.
Antonio Năsturescu (reușită de trei puncte) și Đorđe Dimitrijević (reușită de trei puncte) au înscris pentru desprinderea decisivă a „leilor” din Banat în scorul acestei perioade, 12-11 și 15-11, din acest moment gazdele nemaicedând avantajul scorului perioadei, la capătul celor 10 minute ale „sfertului” scorul fiind favorabil echipei de baschet a SCM Timișoara, 26-18.
Astfel gazdele se impun în acest ultim meci al lor din prima fază a campionatului, cu scorul general, 96:82, încheie evoluțiile din faza întâi a întrecerii pe locul 6 în Conferința A, cu un total de 22 puncte, șase victorii și 10 înfrângeri, iar cu această clasare vor evolua în grupa 11-18, în care vor lua startul cu punctele din meciurile directe disputate împotriva ultimelor 3 echipe din prima fază (Conferința A), urmând să mai joace alte 8 meciuri, fiecare cu fiecare, tur-retur, cu echipele care au evoluat în prima fază în Conferința B (CSM Focșani, CSM Baschet Petrolul Ploiești, SCM U. Craiova și CS Vâlcea).
În jocul disputat împotriva echipei CSM Târgu Jiu, pentru echipa de baschet a SCM Timișoara punctele au fost marcate de, Igor Kesar (18 puncte), Đorđe Dimitrijević (16 puncte), Adam Mirković (16 puncte), Antonio Năsturescu (11 puncte), László Emil Lázár (10 puncte), Nikola Gajić (8 puncte), Luka Mitrović (6 puncte), Edward Petrescu (5 puncte), Tyreek Scott-Grayson (4 puncte), Robert Schipor (două puncte). Pentru echipa gorjeană, cele mai multe puncte au fost înscrise de, Dimitrius Underwood (24 puncte, coșgheterul partidei), Arsenije Vučković (22 puncte), Jalen Dupree (12 puncte).
Echipa de baschet a SCM Timișoara va lua startul în faza a doua a campionatului, pe propriul parchet, sâmbătă, 27 ianuarie, când va evolua împotriva team-ului vrâncean CSM Focșani, joc ce va conta pentru cea de-a XIX-a etapă a Ligii Naționale de Baschet Masculin „Getica 95”, ediția 2023/2024. Jocul următor pentru „leii” din Banat va fi tot pe parchetul din Sala Sporturilor „Constantin Jude”, când, în cea de-a XX-a etapă a întrecerii interne va întâlni CSM Baschet Petrolul Ploiești, sâmbătă, 3 februarie, acest meci fiind primul pentru echipa bănățeană în luna februarie 2024.