SCM Timișoara a ajuns la al treilea eșec consecutiv în Liga Națională de baschet. După eliminarea din Cupa României în fața Mureșului, formația bănățeană a fost din nou învinsă de ardeleni, de această dată în campionat, scor 89–95, la capătul unui meci intens și echilibrat.
Deși au început mai bine și au condus o bună parte din primul sfert, elevii lui Dragan Petricevic au pierdut treptat ritmul. Mureșul a profitat de momentele de neatenție ale gazdelor și a preluat inițiativa, intrând la pauza mare în avantaj, 54–49. În sfertul al treilea, defensiva ardeleană a fost mai agresivă, iar procentajele bune la aruncările de la distanță au făcut diferența.
Timișorenii au încercat să revină în ultimul act, însă efortul a fost insuficient. Diferența s-a redus până la șase puncte, dar oaspeții au gestionat finalul cu mai multă luciditate și au obținut o nouă victorie în fața alb-violeților.