Evoluția banilor și sistemelor de plăți

În epoca modernă, banii și sistemele de plăți s-au caracterizat prin folosirea monedei oficiale (bancnote și monezi metalice, numerar), emise de banca centrală, precum și a monedei private (scripturale, de cont), create de băncile comerciale prin constituirea de depozite la vedere și emiterea de carduri de credit și alte instrumente financiare (aici). Sistemele de plăți apărute în ultimul timp, cum ar fi, de exemplu, Alipay, WeChat, Venmo sau PayPal, se bazează pe o nouă tehnologie financiară (fintech), dar sunt legate încă de depozitele bancare și de cardurile de credit. Ca urmare, aceste noi sisteme constituie o evoluție, nu o revoluție, cum susțin adepții bitcoin.

În ceea ce privește bitcoin și alte active electronice asemănătoare, acestea nu sunt monedă, deoarece nu îndeplinesc funcțiile definitorii ale acesteia (mijloc de schimb, mijloc de măsură a valorii și mijloc de rezervă). Este adevărat că Republica El Salvador a  mers atât de departe încât a declarat bitcoin mijloc legal de plată, însă doar o mică parte din tranzacțiile cu bunuri și servicii din această țară sunt efectuate cu ajutorul acestui instrument. De asemenea, administrația Trump a creat o rezervă strategică în bitcoin, iar mai mulți investitori instituționali au inclus acest activ electronic în portofoliile lor. Ca urmare, unii comentatori consideră că bitcoin va deveni cu timpul inclusiv un mijloc de rezervă, însă acest lucru rămâne de văzut.

Una din transformările majore prin care trece în prezent sectorul financiar este dezvoltarea și răspândirea rapidă a unor noi tehnologii. Confluența dintre „finanțe” și „tehnologie” este numită adesea fintech, termen care desemnează companii sau inovații care utilizează noile tehnologii informatice pentru a îmbunătăți sau inova în materie de servicii financiare. Evoluțiile fintech au loc în toate componentele sectorului financiar, inclusiv în domeniul plăților și al infrastructurii financiare, în sectorul consumului și al IMM-uri, creditării, asigurării bunurilor și persoanelor, managementului investițiilor, finanțarea companiilor cu risc ridicat etc.

Una din tehnologiile fintech este cea a „registrului distribuit” (distributed ledger technology, DLT), care constituie o abordare nouă și în evoluție rapidă a modului de înregistrare și partajare a informațiilor între mai multe baze de date („registre”). Această tehnologie permite înregistrarea tranzacțiilor și a datelor, partajate și sincronizate într-o rețea care conectează diferiți participanți la rețea. DLT creează, pe lângă diverse active electronice, care sunt toate active volatile, susceptibile a fi utilizate pentru activități speculative, alte trei posibilități: monede digitale ale băncilor centrale (CBDC), monede stabile (stablecoins) și depozite tokenizate (tokenized deposits).

În ceea ce privește CBDC, au existat temeri că acestea vor reduce rolul băncilor comerciale și al celorlalte instituții de credit în procesul de intermediere financiară și că vor facilita retragerea depozitelor bancare în perioadele de panică financiară. Aceste temeri s-au atenuat în ultimul timp, deoarece s-a înțeles că deținerile de asemenea monede pot fi limitate. În majoritatea cazurilor, băncile centrale vor urmări doar să ofere un activ public sigur pentru portofelele digitale ale oamenilor, mai degrabă decât să creeze o alternativă la sistemele de plăți create de sectorul privat; iar în majoritatea cazurilor, CBDC nu vor fi „programabile” (adică instruite să îndeplinească diverse sarcini prin scrierea și executarea codului, permițând personalizarea, flexibilitatea și automatizarea) și nu vor fi aducătoare de dobândă.

Înseamnă că soluțiile găsite de sectorul privat vor continua să domine sistemele de plăți. Fintech pot oferi și alte tehnici ieftine, sigure și eficiente și care nu se bazează neapărat pe DLT; iar unele state oferă deja sisteme de plăți moderne (payment rail) pentru bănci și corporații, care facilitează decontarea ieftină și imediată a tranzacțiilor cu bunuri și servicii. Și chiar și în domeniul DLT, criptomponedele a căror valoare este legată strict de o anumită clasă de active (stablecoins) și care aduc venit (flatcoins), pot duce la crearea de noi forme de monedă sau cvasi monedă, ușor convertibile într-un tip de monedă electronică susceptibilă să îndeplinească funcția de mijloc de plată.

Poziția statului față de CBDC diferă de la o țară la alta. În SUA, opoziția ideologică a administrației Trump față de CBDC a dat naștere unei preferințe pentru stablecoins, ceea ce a dus însă imediat la un avertisment din partea Băncii Reglementelor Internaționale, și anume că sistemul monetar american riscă să revină la haosul caracteristic sistemului free banking din secolul al XIX-lea, însă în formă electronică. În Europa, îngrijorările cu privire la riscurile aferente stablecoins – cum ar fi, de exemplu, apariția unei legături pernicioase între trezoreria statului și emitenții de stablecoins, ori practicile necorepunzătoare de combatere a spălării banilor și de cunoaștere a clientului – fac să fie preferate CBDC și depozitele tokenizate (tokenized deposits), care sunt reprezentări digitale ale depozitelor bancare tradiționale. Iar în China, aversiunea față de stablecoins potențial necontrolabile a determinat guvernul să favorizeze CBDC și diverse modalități de plată fintech.

În mod ideal, toate aceste soluții pot coexista și juca un anumit rol într-un sistem bine organizat de monede electronice. Astfel, CBDC ar fi activul public sigur din portofelele electronice ale oamenilor, care ar crea încredere în întregul sistem. Stablecoins ar fi folosite p pentru plățile comerciale, interne sau internaționale, iar depozitele tokenizate ar fi utilizate în plățile interbancare.

Până în prezent, singura țară care pare să fi recunoscut importanța implementării acestei „piramide” a monedelor electronice este Emiratele Arabe Unite, care a creat un mediu legislativ foarte primitor pentru activele digitale existente la nivel global.

În acest context, trebuie menționat că, deși noile forme de monedă electronică se bazează pe o variantă a DLT, majoritatea acestora funcționează prin registre centralizate și necesită autorizare prealabilă de către auditori abilitați și de încredere, mai degrabă decât să constea în operațiuni de transfer neomologate și negarantate. Altfel spus, aceste forme sunt mai aproape de registrele centralizate tradiționale decât de o tehnologie de tip DLT.

Cu toate acestea, mulți operatori, care creează reprezentări electronice ale activelor din lumea reală (tokenizing real-world assets, RWA), par să opteze pentru DLT ca „platformă unificatoare”, denominând activele digitale respective în diverse monede electronice. Astfel, pe lângă competiția pentru dominarea sistemelor de plăți interne sau transfrontaliere, a apărut o geopolitică a monedelor electronice, dată fiind capacitatea potențială a acestora de a servi drept active de rezervă globale.

Astfel, este evident că statul chinez urmărește să confere un rol global mai mare monedei sale (yuanul, renminbi), printre altele, pentru a reduce riscul suportării unor sancțiuni financiare din partea SUA. Ca urmare, China face presiuni ca CBDC creată de ea (e-CNY) să fie utilizată în tranzacțiile transfrontaliere între țările implicate în Belt and Road Initiative  (BRI), precum și în proiectul complementar de construire a unei infrastructuri digitale globale: Digital Silk Road (DSR). Prin tehnologia Multiple CBDC Bridge (mBridge), concepută inițial împreună cu Banca Reglementelor Internaționale, e-CNY ar putea fi folosită pentru a evita plățile în dolari și a ocoli actualul sistem de plăți internaționale scripturale SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunications); de fapt, China are deja propria sa alternativă la SWIFT: Cross-border Interbank Payment System (CIPS).

Aceste evoluții sugerează că zona euro ar putea fi prinsă între dolarul american încă dominant (al cărui rol internațional ar putea fi chiar întărit de adoptarea pe scară largă a stablecoins legate de dolar) și e-CNY cu rol global tot mai mare. Ca urmare, Uniunea Economică și Monetară face pași repezi în direcția introducerii euro electronic, care ar putea contribui la menținerea rolului de mijloc de rezervă global al monedei unice și ar putea asigura o anumită „autonomie strategică” Uniunii Europene.

În ceea ce privește România, această țară nu va putea beneficia de această perspectivă, deoarece a amânat în repetate rânduri adoptarea euro, iar în ultimul timp s-a îndepărtat chiar de îndeplinirea criteriilor necesare în acest scop. Cu toate acestea, după cum se arată în discursul de deschidere a forumului anual de plăți din Europa Centrală și de Est, ediția 2025, rostit de viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu: „România a înregistrat progrese semnificative în îmbunătățirea infrastructurii sale de plăți. Plățile instantanee fac parte din ce în ce mai mult din viața de zi cu zi. Mai mult, cooperarea public-privată, cum ar fi proiectul RoPay, a demonstrat că putem oferi inovații practice care să aducă beneficii utilizatorilor. Dar ne confruntăm și cu provocări persistente: asigurarea incluziunii digitale pentru toți cetățenii, consolidarea securității cibernetice și a rezilienței și menținerea încrederii într-o eră a schimbărilor rapide.” (aici).

După cum am menționat, administrația Trump promovează stablecoins (prin recenta lege Genius Act) pentru a menține rolul dominant al dolarului în plățile internaționale și ca monedă de rezervă la nivel global. Având în vedere că stablecoins indexate în funcție de dolarul american redolarizează, de fapt, economia mondială, China și zona euro își reconsideră poziția sceptică anterioară și se pregătesc să emită propriile stablecoins.

În concluzie, viitorul banilor și al sistemelor de plăți se naște din evoluție, nu dintr-o revoluție electronică radicală. Efectele de rețea oferă sistemelor actuale numeroase avantaje. După mai bine de un deceniu și jumătate de la lansarea bitcoin, principalul progres în materie de monede electronice este reprezentat de apariția stablecoins, care sunt simple versiuni digitale ale monedei fiduciare; și chiar adoptarea  stablecoins va fi treptată.

Banul este un bun public și are o mare importanță pentru securitatea națională. Ca urmare, acesta nu poate fi lăsat exclusiv în seama unor actori privați, anonimi și necontrolați. Într-un mod sau altul, banul va rămâne în sfera de acțiune a statului, așa cum a fost de la apariția primelor monezi în sec. VIII-VII î.e.n.