S-a dat alarma, în urmă cu puţin timp, în zona Fratelia din Timişoara, unde s-a auzit o bubuitură puternică.Din primele informaţii, se pare că s-a produs o explozie, într-o locuinţă de pe strada dimineţii, iar cauza probabilă ar fi o butelie defectă.
Din fericire, deflagraţia nu a fost urmată de incendiu iar persoanele care erau în casă, în momentul exploziei, trei adulţi şi patru copii, au reuşit să se salveze.
„Astăzi, 10.02.2024, la ora 14:21, am fost solicitați să fim intervenim in urma unei explozii produse la o locuință, neurmată de incendiu, pe strada Dimineții din Timișoara. De urgența s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două autospeciale de stingere, un autocamion cu container multirisc, un buldoexcavator și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială pentru transport personal și victime multiple. La fața locului sunt alocate două ambulanțe SAJ. Din primele informații nu sunt persoane surprinse sub dărâmături. 3 adulți și 4 copii au reușit să se salveze din locuință. O persoană de sex feminin este evaluată medical, suferind atac de panică”, transmite ISU Timiş.
Doi copii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital, cu leziuni minore, care nu le pun viaţa în pericol.Suflul exploziei a smuls mai multe uşi şi ferestre, dar şi bucăţi din acoperişul casei, clădirea fiind afectată pe o suprafață de aproximativ 200 mp.
Toţi cei patru copii au fost transportaţi la spital, printre ei fiind şi un bebeluş de un an şi două luni.Acesta nu este rănit, însă medicii vor să îi facă o serie de investigaţii pentru a vedea dacă nu a inhalat gaz sau alte substanţe.
Două fete de 8, respectiv 9 ani, au răni la nivelul feţei, iar un băiat de 15 ani, acuză dureri în zona lombară.