ISU Timiș a fost anunțat marți, în jurul orei 12:20, despre producerea unui incendiu la Şcoala Gimnazială din comuna Lovrin. La fața locului au intervenit pompierii de la Secția Sânnicolau Mare cu două autospeciale, alături de voluntarii pentru situații de urgență din Lovrin și Biled. În sprijin au sosit și o autospecială și o autoscară mecanică de la Detașamentul 1 Timișoara.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, personalul de îngrijire a observat fum ieșind din acoperișul unității de învățământ și a alertat imediat autoritățile. Nu au existat persoane sau elevi răniți.
Tavanele sălilor de clasă s-au prăbușit, distrugând toate dotările recent realizate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
După ce incendiul a fost lichidat, pompierii militari au stabilit că acesta s-a produs, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit electric la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. Unitatea de învățământ a fost renovată în perioada 2020–2022, prin fonduri de la bugetul de stat, fiind parte a Liceului Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” Lovrin. „Din nefericire, școala noastră a fost astăzi pusă la grea încercare: un incendiu a izbucnit la una dintre clădirile școlii gimnaziale. Focul s-a extins rapid și a cuprins întreg acoperișul, deși pompierii și voluntarii locali au intervenit prompt la fața locului. Toți elevii au fost evacuați la timp de către profesori și personalul auxiliar, chiar înainte ca flăcările să se extindă, astfel încât nimeni nu a fost pus în pericol. Din păcate, bunurile și obiectele personale rămase în sălile de clasă au ars sau au fost distruse de incendiu.”, a transmis Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” Lovrin, pe Facebook.
Elevii de gimnaziu vor fi relocați, de miercuri, în corpul de clădire destinat ciclului primar, urmând să își desfășoare cursurile în intervalul de după-amiază, în aceeași curte. Clădirea afectată va fi complet izolată.

















