Revenirea României postcomuniste la civilizația occidentală are loc într-o perioadă în care Uniunea Europeană (UE) însăși se află într-un amplu proces de transformare prin care își reconsideră geografia, instituțiile, competențele și modalitățile de finanțare (V., de ex., https://www.politico.eu/wp-content/uploads/2023/09/19/Paper-EU-reform.pdf).
În acest cadru, una din temele cele mai frecvent discutate la ora actuală este armonizarea fiscalității. Deși țările europene au, în general, o fiscalitate ridicată, pe care o admiră inclusiv unii politicieni și economiști români, în loc să reducă, pe cât posibil, sarcina fiscală, guvernele europene duc un război împotriva „paradisurilor fiscale”, mai ales, desigur, a celor aflate în țări din afara UE, de exemplu, Elveția.
Un alt subiect este evoluția zonei euro. Într-adevăr, încă de la începutul procesului de integrare europeană, un obiectiv major al acestuia a fost unificarea monetară. Fără îndoială, este mult mai eficientă utilizarea unei singure monede în schimburile dintre țările UE. Însă, nu aceasta este problema esențială, ci dacă moneda europeană unică, odată creată, este o monedă de calitate, a cărei putere de cumpărare nu este erodată de inflație. Din fericire, această cerință este îndeplinită de moneda unică europeană: deși au existat momente în care inflația a fost relativ ridicată, rata medie a inflației în zona euro a fost de 2,21% în toată perioada de la crearea sa (1991) și până în prezent.
În perioada premergătoare creării monedei unice europene, adepții săi au afirmat că apartenența unei țări la zona euro va permite politicii monetare europene să contribuie la rezolvarea problemelor bugetare naționale. Criza datoriei externe a Greciei, dar și cazul altor state din zona euro, care nu și-au îndeplinit obligația de a limita creșterea datoriei publice anuale la 3 % din PIB-ul anual și cea totală la 60 % din PIB (Spania, Portugalia, Italia, Irlanda etc.), au determinat organismele europene să adopte o serie de măsuri financiare în scopul sprijinirii euro, printre care acordarea de garanții și credite în valoare totală de 750 miliarde euro. Este vorba, deci, despre o sumă exorbitantă, precum și despre alte măsuri ce încalcă grav statutul BCE, care, conform „Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa”, este independentă față de orice stat și față de orice politică.
Trebuie totuși subliniat că, în cazul României, adoptarea euro constituie cel mai bun „proiect de țară”, deoarece poate servi drept „ancoră” pentru realizarea reformelor necesare în scopul finalizării instituirii economiei de piață și aplicării unor politici economice adecvate. Din păcate, deși a îndeplinit la un moment dat unele criterii de convergență nominală (deficitul bugetar și datoria publică), România este singura țară din UE în care dezechilibrele amintite s-au amplificat, din cauza stagnării reformelor economice și politicilor fiscale populiste duse de autorități (ceea ce a dus la declanșarea, în martie 2020, a procedurii de deficit excesiv aplicate de către Comisia Europeană).
O altă componentă importantă a UEM este „Uniunea Bancară Europeană” (UBE), creată în anul 2014, în scopul completării cadrului instituțional al sistemului financiar al UE. (Elementele UBE au fost transpuse deja în legislația din România prin legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și „Fondul de garantare a depozitelor bancare”).
Crearea UBE este consecința crizei financiare din 2008-2009 și a crizei ulterioare a datoriei publice din zona euro. Conform interpretării predominante la acea vreme, prima criză a fost provocată de comportamentul avid al băncilor, care și-au asumat riscuri excesive în scopul creșterii profiturilor. Or, această criză a fost provocată – la fel ca toate crizele din epoca modernă – de politica monetară destabilizatoare a principalelor bănci centrale ale lumii – în primul rând a „Sistemului Rezervelor Federale” al SUA (Fed), dar și a Băncii Angliei și BCE –, precum și de politicile intervenționiste ale multor state.
Mai mult, se constată că unele evoluții recente ale UBE contribuie la slăbirea comportamentelor responsabile din sistemul bancar. Astfel, așa-numita „mutualizare a riscurilor” presupune că o bancă, prost gestionată, care și-a asumat riscuri excesiv de mari, este salvată prin prelevări de fonduri de la alte bănci, societăți de asigurare, creditori, stat etc. De aceea, diverse forme aplicate și diverse propuneri de mutualizare a datoriilor europene sunt extrem de controversate, inclusiv în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
În concluzie, actuala fază a procesului de integrare economică europeană nu este lipsită de pericole. Este necesar, deci, ca abordarea problematicii acestuia să fie prudentă. Avantajele integrării economice a României în UE sunt certe, însă există și unele riscuri.
