LUPTA ÎMPOTRIVA SISTEMULUI

                                                                                                   Motto

… luptă, luptă și dă-i, și dă-i și luptă…

 (O scrisoare pierdută, I. L. Caragiale)

Într-o vreme în care amenințări grave apar peste tot în lume, punând în pericol supraviețuirea omenirii și necesitând răspunsuri colective foarte energice, în România, unii politicieni, jurnaliști, analiști și influenceri luptă cu „sistemul”, care după spusele lor, este vinovat de toate nenorocirile „românilor”. Acesta își pune reprezentanții în funcții publice, îi împiedică pe adversari să câștige alegerile, dictează o gândire unică și folosește cele mai infame mijloace pentru a-și înfrânge adversarii – de la numirea unor procurori și judecători părtinitori la manipularea și falsificarea alegerilor.

Pentru luptătorii împotriva „sistemului”, acesta este format – se sugerează – din politicieni, oameni de afaceri, bancheri, birocrați, sorosiști, ONGiști și alți indivizi detestabili, care se țin în umbră. Ei formează un „sistem” foarte bine organizat, care își înfiltrează oamenii în partide, guvern, administrație, justiție și mass media. Membrii „sistemului” se întâlnesc în locuri secrete, fac legi în favoarea lor, controlează miniștrii, magistrații și mijloacele de informare a maselor, ignoră valorile tradiționale ale poporului român, impun o concepție cosmopolită, care neagă identitatea națională, îi împiedică pe adversari să ajungă la putere sau îi înlătură din viața politică prin condamnări pentru vinovății imaginare. Pentru acești „stăpâni ai universului”, guvernanții nu sunt decât marionete.

Pe lângă luptătorii „profesioniști” împotriva „sistemului”, autodeclarați, după caz, „de stânga”, „de dreapta”, suveraniști, naționaliști, conservatori, antiglobaliști, eurosceptici etc., există mulți oameni obișnuiți, care cred că există ceva de genul acesta și preiau și răspândesc aceleași narative.

Toți consideră că există un inamic misterios, difuz, fără chip, dar omniprezent și, în mod clar, opresiv. Pentru toți, „sistemul” este cel care îi împiedică să ajungă la putere sau să obțină ceea ce vor. Vorbind despre „sistem”, ei pregătesc găsirea unui țap ispășitor. Sumbre momente!

Aceste discursuri sunt, evident, absurde: economia de piață, care, după multe ezitări și erori, a fost instaurată inclusiv în România, nu este un „sistem” autonom, ci interferează cu multe alte sisteme sociale și forme de putere. Nu există o societate secretă, formată din elite economice și grupuri de interese, care conduce lumea. Și nici nu există o internațională birocratico-tehnocrată, care impune umanității o globalizare fără limite și o gândire unică. Există doar oameni obișnuiți, cu defectele și calitățile lor, care, în toate țările și în toate categoriile sociale, își urmăresc interesele prin mijloacele pe care le au la dispoziție: economice, financiare, politice, culturale, ideologice și uneori chiar militare.

Trebuie renunțat, deci, la ideea de „sistem” în sensul narațiunilor fanteziste de mai sus. În România, nu un „sistem” a împiedicat o candidatură prezidențială pro-rusă și antidemocratică, ci aplicarea legii de către o autoritate legitimă: Curtea Constituțională. Nu „sistemul” a fost cel care a respins, la reluarea alegerilor, candidatura unei alte persoane, cu orientare politică similară, ci aplicarea unor dispoziții constituționale, referitoare la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea constituției, corelate cu garanția politico-militară a acestora, și anume apartenența României la UE și NATO.

Faptul că mulți oameni preiau și răspândesc aceste basme, preferând să acuze un „sistem” difuz, omniprezent și omnipotent, în loc să încerce să înțeleagă complexitatea lumii contemporane, se explică în parte prin aceea că, în pofida caracterului lor absurd, aceste narațiuni invocă totuși un fapt concret și incontestabil: inegalitățile din societatea românească.

Într-adevăr, după căderea comunismului, inegalitățile din România s-au adâncit. Mai grav,  fenomenul a avut loc în condițiile în care, profund îndoctrinată din trecutul comunist, societatea românească a continuat să creadă în retorica egalitaristă și în statul paternalist. Ca urmare, ideea că statul este răspunzător pentru nivelul de trai al cetățenilor este împărtășită de numeroși politicieni, de o mare parte a elitelor românești și, în general, de persoanele adulte din România, care nu se pot debarasa de trecutul „socialist’’, rămân receptive la ideile de colectivism, paternalism și egalitarism și rezistă reformelor politice, economice și morale necesare reintrării în normalitate. Din cauza nemulțumirilor și frustrărilor create de acest fenomen, discursurile luptătorilor împotriva „sistemului” au un puternic ecou în opinia publică.

Cu toate acestea, aspectele menționate, deși reale, nu formează un „sistem” coerent și logic. Lumea contemporană este mult mai complexă și mai puțin guvernabilă decât afirmă luptătorii împotriva „sistemului”. De aceea, nu prin simplificarea caricaturală a realității, prin  izolarea țării și prin propovăduirea unor idei fanteziste pot fi realizate schimbările radicale și urgente de care România are nevoie. Soluția este efortul de a înțelege și de a decide în mod democratic unde și cum trebuie acționat pentru bunăstarea generației actuale și a celor viitoare.