Cercetările sociologice, sondajele de opinie, discuțiile din mass-media și de pe rețelele de socializare și mai ales rezultatele de la recentele alegeri locale și europarlamentare arată că naționalismul politic și economic tinde să (re)devină un fenomen semnificativ în România.
Naționalismul este o ideologie conform căreia valoarea politică supremă este națiunea. Altfel spus, națiunea este pusă mai presus de indivizi, de unitățile teritoriale mai mici (state ale federației, departamente, provincii, landuri, cantoane, județe etc.) sau de comunitatea internațională. În acest cadru, naționalismul economic poate fi definit ca o ideologie care servește națiunea – însă nu în sensul că o face mai bogată, ci mai nesupusă unor influențe străine. Naționalismul economic este, deci, o strategie a autosuficienței naționale.
În primul rând, naționalismul economic încearcă să limiteze utilizarea de către capitalul străin a resurselor naturale și a mâinii de lucru autohtone. În al doilea rând, această politică își propune să dezvolte producția internă a tuturor genurilor de bunuri de care țara are nevoie. În trecut, atunci când aceste încercări au dat greș, naționalismul economic nu a ezitat să susțină cucerirea de noi teritorii – fie sub forma anexării statelor vecine, fie sub forma colonialismului.
Dat fiind că, în condițiile actuale, limitarea importurilor, stimularea producției autohtone și expansiunea teritorială nu mai pot face ca o națiune să fie complet autarhică, naționalismul economic încearcă, în al patrulea rând, să exporte mai mult decât importă. În această etapă, politica naționalistă devine agresivă: naționalismele economice concurente intră inevitabil în conflict unele cu altele.
Într-adevăr, pentru a realiza o balanță comercială și de plăți excedentară, un stat inspirat de ideologia naționalistă trebuie să impună altor state comportamentele față de care el însuși încearcă să se protejeze. Or, dacă toate țările încearcă să-și sporească exporturile, să limiteze importurile, să atragă capital și turiști străini, să interzică acordarea de credite străinătății, să împiedice călătoriile în străinătate, să autohtonizeze rețelele bancare și financiare etc., războaiele comerciale, valutare și militare între națiuni sunt inevitabile. Pe plan intern, consecința ineluctabilă a acestui naționalism politic și economic este supunerea necondiționată a cetățenilor față de stat.
Din fericire, lumea actuală nu mai este dominată de naționalismul dezastruos al anilor 1930, care a fost practicat de toate statele dezvoltate din acea perioadă și care a dus, printre alte cauze, la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, tendințe naționaliste și populiste se manifestă și în prezent în întreaga lume.
În acest context, și în România are loc o resuscitare a ideilor care promovează naționalismul economic. Ideologia naționalistă poate fi recunoscută prin modul în care sunt prezentate, în mass-media, pe rețelele de socializare, în discursurile politice etc., problemele economice interne și internaționale. Conform acestor cuvântări patriotarde, străinii „distrug” economia națională, „fură” resursele naturale, „exploatează” mâna de lucru ieftină din România, „abuzează” de deschiderea țării față de importuri, investiții străine și imigrație. Ca urmare, o mare parte a societății românești consideră și ea că „poluarea din România este provocată de companiile străine”, „tăierile ilegale ale pădurilor din România sunt produse de străini”, „construcția de autostrăzi în România este blocată de puterile străine care urmăresc să împiedice dezvoltarea țării”, „unele state europene au împiedicat aderarea României la spațiul Schengen din motive economice” ș.a.m.d.
Un exemplu de subiect discutat în modul acesta părtinitor este importul de bunuri alimentare din anumite țări, care – se spune – folosesc România ca „piață de desfacere” pentru produsele lor agricole. Aceste importuri ar trebui interzise pentru a-i proteja pe fermierii și producătorii români de mărfuri alimentare de concurența neloială a străinilor, pe consumatori, de produse contaminate sau scumpe etc. O asemenea narațiune nu constituie doar o revenire a lozincilor naționaliste din perioada interbelică („prin noi înșine”) sau din stalinismul național ceaușist („independență economică”). Concentrându-se asupra unor probleme economice particulare, „suveraniștii” trec sub tăcere faptul că deficitul comercial al României este în primul rând consecința creșterii constante a deficitului bugetar și a datoriei publice. Nici măcar planificatorii din timpul comunismului nu erau atât de analfabeți economic încât să nu știe că produsele din import de bună calitate erau mai căutate de populație decât produsele românești și, de aceea, le repartizau doar magazinelor cu circuit închis, rezervate nomenclaturii și altor privilegiați ai regimului.
Există și alte subiecte a căror discutare publică arată că multe persoane apreciază și regretă naționalismul economic din perioada ceaușistă. Ele consideră că România a fost dezindustrializată în mod premeditat, deoarece întreprinderile românești din „epoca de aur” (oțelării, combinate chimice, uzine de mașini grele etc.) erau atât de performante încât companiile străine și țările lor de proveniență au acționat pentru a le desființa. De asemenea, sunt mulți „analiști” care afirmă că statul român ar trebui sa revină în economie prin naționalizări, răscumpărări de participații de la firmele străine care dețin companii „strategice”, înființarea de companii de stat etc. În fine, sunt numeroși partizani ai exploatării resurselor naturale exclusiv de către „români”, care cer să se exporte cât mai puțin lemn, gaz, cărbune, energie electrică etc., pentru a proteja pădurile și a evita epuizarea zăcămintelor respective ș.a.m.d.
Această concepție nu este însă una a libertății individuale și economice. Ea reflectă idealul colectivist al unei „măreții naționale”, definită politic și la care toți „românii” ar trebui să contribuie, dacă nu de bună voie, atunci obligați de stat prin reglementări și prin politica sa economică.
Dacă ideologia naționalismului politic și economic va fi aplicată în detrimentul libertății individuale, al proprietății private, al domniei legii și al statului minimal, o nouă perioadă sumbră se poate abate asupra României, la fel ca perioada național-comunistă.
