După cinci luni de depanare dificilă și așteptare plină de suspans, Voyager 1 comunică din nou cu Pământul.
Bătrâna nava spațială a NASA, situată la aproximativ 24 de miliarde de kilometri de casă, a început să transmită date distorsionate în noiembrie. Pe 20 aprilie, oamenii de știință au reușit să repornească sonda după ce au încărcat un nou software de zbor pentru a lucra cu o bucată de memorie a computerului de bord care a eșuat. Acum primesc date despre starea navei spațiale și speră să primească informații de la instrumentele sale științifice în câteva săptămâni, spune Suzanne Dodd, managerul proiectului misiunii de la Laboratorul de Propulsie al NASA din Pasadena, California.
Lansat în 1977, Voyager 1 a vizitat Jupiterul și Saturnul înainte de a părăsi, în cele din urmă, sistemul solar. El și Voyager 2 sunt cele mai vechi sonde spațiale, acum având sarcina de a studia particulele solare și razele cosmice din cele mai îndepărtate regiuni ale sistemului solar. În special, sondele au monitorizat schimbările câmpului magnetic al Soarelui și densitatea plasmei dincolo de sistemul solar, oferind informații despre cele mai îndepărtate limite ale influenței Soarelui.
Voyager 1 și 2, croindu-și drumuri divergente, au făcut istorie trecând heliopauza în 2012 și, respectiv, 2018. La aproape 18 miliarde de kilometri de la Soare, aceasta a fost considerată mult timp extremitatea exterioară a câmpului magnetic al stelei noastre și a vântului solar, limita înainte de spațiul interstelar.
Din acea vreme, spune Dodd, echipa științifică a făcut câteva descoperiri surprinzătoare. Pentru început, a determinat că heliosfera, imensa bulă de spațiu dominată de vânt solar, s-ar putea să nu fie sferică, ci să aibă una sau două cozi, făcând-o să aibă forma unei comete.
Și datorită lui Voyager, oamenii de știință știu acum că, în ciuda altor așteptări, câmpul magnetic al Soarelui și particulele încărcate rămân semnificative chiar și dincolo de heliopauză, spune David McComas, un astrofizician de la Universitatea Princeton.
Unele teorii au prezis un mediu senin în oceanele îndepărtate ale spațiului interstelar, dar Voyager-ii continuă să treacă prin valuri de particule încărcate, indicând că o influență este încă exercitată și acolo de către câmpul magnetic solar. Mai mult, datele sondelor au arătat cum valurile formează bule la marginea sistemului solar, care este mai dinamică decât se credea.
Alte misiuni au început să se bazeze pe cercetările lui Voyager. Acestea includ Explorerul Interstelar al Frontierelor, sau IBEX, al NASA și Sonda de Cartografiere și Accelerare Interstelară, sau IMAP, care urmează să fie lansată anul viitor. IBEX, orbitând în jurul Pământului, măsoară particulele de înaltă energie pentru a cartografia heliosfera de 15 ani, în timp ce IMAP va orbita între Soare și Pământ, oferindu-i o vedere neîntreruptă a Soarelui pe măsură ce monitorizează razele cosmice galactice care reușesc să treacă prin heliosferă.
„Există o sinergie uriașă între Voyagers și atât IBEX, cât și IMAP”, spune McComas, investigator principal al celor două misiuni. „Am fost cu toții foarte speriați când Voyager 1 a încetat să mai sune acasă.”
Va mai dura decenii până când o altă misiune ar putea realiza ceea ce au făcut Voyagers. Ei ar putea zbura pentru totdeauna, dar energia pentru instrumentele lor scade. În următorii ani, NASA va închide câteva dintre ele pentru a conserva energia pentru celelalte.
Zilele în care Voyager 1 colectează date științifice sunt numărate. „Este o misiune foarte iubită”, spune Dodd, adăugând: „Este nava spațială a omenirii și trebuie să avem grijă de ea”.
