De-a lungul secolel, unele dintre cele mai valoroase comori istorice din România au fost acoperite de pământ, iar descoperirea lor a schimbat modul românilor de a percepe istoria.
Descoperirea care a schimbat istoria românilor
Sarmizegetusa Regia, cea mai faimoasă cetate dacică, a fost distrusă în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului al doilea, iar ruinele ei au fost îngropate în pământ timp de mai bine de un mileniu.
Până în primii ani ai secolului al XIX-lea, doar localnicii din satele izolate din Munții Orăștiei cunoșteau locul care păstra rămășițele capitalei dacilor, însă fără a sesiza amploarea construcțiilor rămase în mare parte sub pământ și rolul pe care așezarea îl avusese în vremea regelui Decebal.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, autorităților din Transilvania le-a fost stârnit interesul, atunci când sătenii au descoperit comori de aur în preajma ruinelor. Paul Török, reprezentantul Fiscului austriac, a coordonat cercetările care în anii 1803 – 1804 au dus la descoperirea a ceea ce a numit „oraș necunoscut până atunci”.
Atunci au fost scoase la iveală rămășitele unor temple, ale zidurilor cetății, un turn şi o baie romană, dar nefiind găsite tezaurele antice pe care autoritățile sperau să le obțină și din cauza greutăților întâmpinate de autorități în ținutul neprietenos de munte, săpăturile au fost abandonate.
Cercetările din ultimii 200 de ani au dus la descoperirea a numeroase monumente antice și vestigii arheologice care ofereau indicii despre importanța și dezvoltarea la care capitala dacilor ajunsese înainte de războaiele daco-romane.
Sursa:https://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/cinci-descoperiri-arheologice-epocale-in-istoria-2307700.html