Un parc fotovoltaic ce va putea alimenta 30.000 de gospodării va fi operaţionalizat în toamnă, în judeţul Arad.
Parcul, care se întinde pe o suprafațăd e 50,5 hectare și are o capacitate de 54 de MW, va fi operaţionalizat în toamnă la Chişineu-Criş, în urma unei investiţii private.
Primarul oraşului Chişineu-Criş, Ovidiu Guleş, spune că lucrările au început în luna martie şi vor fi încheiate în toamnă.
“Este o centrală fotovoltaică uriaşă ce va putea furniza energie pentru aproape 30.000 de gospodării, însă nu cu acest scop a fost realizată. Energia va fi livrată în reţeaua naţională şi va fi consumată inclusiv de agenţii economici din zona noastră. Conform autorizaţiei de construcţie, valoarea declarată a investiţiei depăşeşte 29 de milioane de lei, sumă care probabil va fi mai mare în documentele de la finalizarea proiectului’, a declarat Ovidiu Galeș.
Edilul precizează că parcul are aproximativ 84.000 de module fotovoltaice, iar anual ar putea produce până la 70 de GW de energie electrică.