O umbră grea plutește asupra Europei de Est: un plan de pace negociat între emisarii lui Donald Trump și reprezentanți ai Federației Ruse, un document masiv, alcătuit din 28 de puncte, care ar putea rescrie granițele continentului și ar obliga Ucraina la concesii pe care, până acum, le-a considerat de neacceptat. Un plan ce pare mai degrabă un ultimatum diplomatic, prezentat sub masca unei „oferte istorice de pace”. Un plan în care Washingtonul și Moscova par să vorbească pentru Kiev, nu cu Kievul.
Conținutul documentului, obținut de jurnaliștii de la Axios și confirmat de mai multe surse ucrainene și americane, cade ca o lovitură de ciocan: Ucraina ar trebui să renunțe oficial la pretențiile asupra Crimeei, Donețkului și Luhanskului, acceptând că aceste teritorii aparțin, de facto și recunoscut internațional, Federației Ruse. Mai mult, armata ucraineană ar urma să fie redusă drastic, iar Kievul ar trebui să accepte în scris că nu va adera niciodată la NATO.
Un asemenea acord, dacă ar fi semnat, nu ar mai însemna o negociere, ci un act de capitulare diplomatică mascată, care ar transforma Ucraina într-un stat vulnerabil și permanent dependent de garanții externe pentru propria supraviețuire.
Teritorii pierdute, demilitarizare, renunțarea la NATO – prețul impus pentru „pace”
Planul descrie cu o precizie rece ce ar trebui să cedeze Ucraina: pe lângă Crimeea, Luhansk și Donețk – teritorii deja ocupate – Kievul ar trebui să se retragă inclusiv din porțiuni din regiunea Donețk pe care încă le controlează. Acea zonă ar fi transformată în „zonă tampon neutră și demilitarizată”, dar recunoscută internațional ca aparținând Rusiei. Un detaliu absurd pentru mulți dintre cei care privesc conflictul: cum ar putea fi „neutră” o zonă care este, în același timp, atribuită unei părți aflate în război?
În sud, liniile de front din Herson și Zaporojie ar fi „înghețate”, stabilind definitiv un statu quo favorabil Moscovei. De facto, Ucraina ar consimți la o amputare teritorială majoră, fără a primi în schimb intrarea în NATO, fără a primi un tratat de securitate obligatoriu, fără a primi decât promisiuni.
Promisiuni care, potrivit experților, nu valorează cât hârtia pe care sunt tipărite.
Mai mult, planul cere limitarea drastică a armatei ucrainene – o măsură care ar transforma unul dintre cele mai reziliente state militare ale Europei într-o țară dependentă, aproape incapabilă să se apere singură.
Pentru Ucraina, o astfel de cerere este mai mult decât o usturătoare lovitură militară: este o încercare de a-i neutraliza capacitatea de autodeterminare.
Garanțiile de securitate „inspirate din Articolul 5” – mai mult o promisiune decât un scut
Un al doilea document, anexat planului principal, include garanții de securitate „asemănătoare Articolului 5 NATO”. Conform acestuia, orice atac rusesc „semnificativ și susținut” asupra Ucrainei ar fi considerat o amenințare pentru securitatea transatlantică, iar SUA și aliații ar urma să reacționeze. Dar ce înseamnă „semnificativ”? Ce este „susținut”? Cine decide gradul agresiunii?
Ambiguitatea termenilor lasă loc de interpretări politice – și, în mod periculos, de inacțiune. Fără un mecanism clar de intervenție obligatorie, planul riscă să fie doar o declarație bombastică, nu un scut real.
În plus, nu se specifică nici ce tip de intervenție ar avea loc: economică? Diplomatică? Militară? Sau doar retorică?
Pentru Kiev, aceste garanții sună ca un ecou al Memorandumului de la Budapesta, care promitea sprijin dacă Ucraina renunță la arsenalul nuclear – promisiuni care au fost spulberate în 2014, când Crimeea a fost anexată.
Alegeri în 100 de zile – un termen care poate destabiliza un stat în plin conflict
Planul cere ca Ucraina să organizeze alegeri în termen de doar 100 de zile de la semnarea acordului. Într-o țară devastată de război, unde milioane de oameni sunt refugiați, unde regiuni întregi sunt ocupate sau bombardate, o asemenea cerință pare o rețetă pentru haos.
Un scrutin organizat în grabă, sub presiunea unui acord internațional controversat, riscă să fie contestat, să genereze tensiuni și să slăbească și mai mult statul ucrainean. Pentru mulți, aceasta nu este o garanție a stabilității democratice, ci o manevră politică menită să creeze un guvern mai docil.
Amnistie pentru toate părțile – un articol care scandalizează comunitatea internațională
Poate cel mai șocant punct al planului este cel privind amnistia generală. Atât forțele ruse, cât și cele ucrainene ar urma să fie absolvite de răspundere pentru crimele comise în timpul conflictului.
Pentru victime, pentru familiile celor executați, violați, torturați, pentru orașele rase de pe hartă, pentru copii dislocați și deportați, ideea că nimeni nu va răspunde penal pentru atrocități nu este pace – este nedreptate ridicată la rang de politică globală.
Organizațiile pentru drepturile omului critică deja această propunere drept o capitulare morală în fața crimelor de război.
Presiunea SUA asupra Kievului – ce se ascunde în spatele grabei?
Sursele ucrainene au declarat că Washingtonul presează Kievul să semneze acordul „înainte de Ziua Recunoștinței”. Termenul scurt nu permite negocieri realiste și forțează mâna Ucrainei într-un moment în care frontul se află într-o fază critică.
Pentru administrația Trump, dorința de a prezenta un succes diplomatic rapid, un acord de pace care să închidă războiul până la începutul lunii decembrie, pare să primeze chiar și în fața siguranței statului ucrainean.
Zelenski, presat atât de Washington, cât și de realitățile de pe front, evită să respingă public planul. Dar în culise, Kievul consideră documentul „aproape imposibil de acceptat”.
Rusia, mai optimistă ca oricând
Trimisul rus Kirill Dmitriev, care a colaborat la document, și-a exprimat optimismul: „simțim că poziția Rusiei este ascultată cu adevărat de această dată”. O declarație care ridică semne de întrebare serioase: dacă unul dintre agresorii conflictului este entuziasmat de plan, poate fi acesta cu adevărat echitabil?
Pentru Kremlin, documentul reprezintă, de fapt, cea mai favorabilă propunere primită din partea Occidentului în ultimii 30 de ani. O victorie diplomatică imensă, obținută fără a retrage o singură unitate militară de pe front.
Un plan de pace sau începutul unei noi ordini mondiale?
Acest acord nu este doar despre Ucraina. Este despre viitorul Europei. Despre regulile internaționale. Despre principiul conform căruia granițele nu se schimbă prin forță. Dacă acest plan trece, precedentul creat va reverbera în întreaga lume.
Un stat agresor va primi teritorii, recunoaștere internațională și eliminarea sancțiunilor, în timp ce victima va fi obligată să cedeze și să se demilitarizeze.
Pentru mulți analiști, aceasta nu este pace – este o resetare periculoasă a ordinii globale, una care ar putea încuraja și alte state să încerce să obțină victorii teritoriale prin mijloace militare.
În loc de concluzie: o întrebare sumbră
Rămâne o întrebare care planează ca un nor întunecat asupra întregului document:
Ce este, de fapt, acest plan? O încetare reală a ostilităților sau începutul unei păci false, fragile, construite pe compromisuri care riscă să explodeze peste câțiva ani?
Pentru Ucraina, prețul cerut este imens. Pentru Rusia, avantajele sunt evidente. Pentru SUA, miza este geopolitică. Pentru Europa, consecințele pot fi istorice.
Pacea impusă poate opri focul armelor pe termen scurt, dar poate aprinde scânteia unui conflict și mai amplu în viitor.
