Echipa de fotbal masculin SSU Politehnica Timișoara a disputat sâmbătă, 13 aprilie, meciul celei de-a treia etape din play-off-ul seriei 8, Liga 3, la Timișoara, pe gazonul stadionului „Electrica”, împotriva echipei CS Phoenix Buziaș, o echipă incomodă, care a pășit la Timișoara după ce, în celelalte două etape ale play-off-ului a fost învinsă, la Oradea, 1-4, de liderul FC Bihor și acasă, 0-3, de CSC Peciu Nou.




„Poli” Timișoara, cu un rezultat pozitiv, în prima etapă a play-off-ului, acasă, 2-1, împotriva echipei CSC Peciu Nou și un rezultat de egalitate, 0-0, în deplasare, la Oradea, etapa trecută, împotriva liderului FC Bihor, intra favorită în acest joc împotriva echipei din Buziaș, dar, rezultatul final a arătat cu totul și cu totul altceva.
Oaspeții au reușit să deschidă scorul după mai bine de 10 minute din acest joc, în minutul 12, Bogdan Ferțu a reușit să profite de o eroare în apărarea gazdelor și să deschidă scorul, Phoenix Buziaș conducea „Poli” Timișoara, 1-0. Impreciziile din apărarea lui „Poli” au ieșit în evidență în această primă repriză, însă oaspeții nu au mai reușit să înscrie. Ofensiva timișoreană a fost destul de accentuată în această primă repriză, însă graba a făcut să nu fie vreun fotbalist în al-violet care să introducă balonul în poarta Phoenix-ului din Buziaș, așa că, la pauză, oaspeții au intrat la vestiare în avantaj, la limită, 1-0.
În repriza secundă, fotbaliștii timișoreni au pus totală stăpânire pe joc, ofensiva a funcționat mult mai eficient, atacurile în valuri la poarta apărată de David Flonta dovedindu-se eficiente în două rânduri, numai bune pentru ca „Poli” să preia conducerea scorului.




În minutul 65, mai întâi, Radu Ciurel, după o lovitură de colț bine executată de un coechipier, din careul oaspeților a trimis balonul în plasă cu o lovitură de cap, „Poli” restabilind astfel egalitatea scorului, 1-1. Cu câteva minute mai înainte de acest gol, prin Andrei Haloș, gazdele aveau să-și anunțe golul, fundașul echipei timișoreni trimițând balonul în bara porții lui David Flonta.


Forța ofensivă a echipei timișorene a fost tot mai accentuată, poarta Buziașului fiind pusă tot mai intens presiunii, iar în minutul 76, dintr-o lovitură liberă, de la aproximativ 16 metri de buturile lui Phoenix Buziaș, ușor lateral dreapta, Claudiu Pamfile reușește să-l învingă din nou pe portarul oaspeților și aduce „Poli”, pentru prima dată în avantaj în acest joc, 2-1.


După marcarea acestui gol, ofensiva gazdelor s-a mai domolit, iar oaspeții au avut în câteva rânduri incursiuni la poarta lui Răzvan Murariu, vigilența defensivei timișorene părând a fi testat. Din nou, apărarea „polistă” a dat dovadă de slăbiciune, în minutul 86, atunci când, Andrei Chistrugă a restabilit egalitatea scorului, 2-2, reușind golul aproape identic cu ceea ce a izbândit coechipierul său în prima repriză.
În ultimele minute de joc, „Poli” a reluat asaltul la poarta oaspeților, însă fără vreun rezultat în scor, acesta rămânând cel stabilit în minutul 86, „Poli”-Phoenix 2-2.


De consemnat aici, la finalul acestei cronici de meci că, înainte de primul gol al lui „Poli”, la o pătrundere în careul oaspeților a lui Robert Curescu, o bună parte a tribunei timișorene și team-ul gazdă au solicitat lovitură de la 11 metri, însă arbitrul a fost de cu totul altă opinie, considerând că polivalentul fotbalist al gazdelor a simulat faultul în careul oaspeților. Nu s-a acordat lovitură de la 11 metri pentru gazde, ci doar o repunere a balonului în joc de către portarul David Flonta.
La fluierul de start al partidei, pe gazonul arenei de la Gara Mică a Timișoarei au spus prezent următorii fotbaliști:
SSU Politehnica Timișoara: Răzvan Murariu – Andrei Haloş (Alex Adamcsik, minutul 82), Cristian Bocşan (cpt.), Radu Ciurel, Claudiu Pamfile – Daniel Olariu, Dan Pureca, Mario Oprea (Iosif L. Rotariu, minutul 77) – Robert Curescu, David Popa (Bogdan Istratie, minutul 69), Victor Prună (Fabian Marincu, minutul 77). Antrenor, Paul Codrea.
CS Phoenix Buziaș: David Flonta – Mădălin Sturzu, Bogdan Nicolescu (cpt.), Rareş Bîrlovean, Denis Angheli – Sergiu Românu, Okom Pefoura (Radoslav Velcan, minutul 84), Bogdan Ferţu, Remus Bobocea (Cristian Mitre, minutul 46) – Darius Savu (Andrei Chistrugă, minutul 46), Cristian Grancea. Antrenor, Cosmin Petruescu.
Astfel, „Poli” Timișoara încheie la egalitate a doua oară, consecutiv, în play-off, iar cu un total de 44 puncte, golaveraj pozitiv, 4-3, se menține pe locul 2 în clasamentul acestei a doua părți a întrecerii, în timp ce CS Phoenix Buziaș, „nuca tare” din ultimele jocuri pentru team-ul în alb-violet, se află pe locul 4 (ultimul), cu un total de 33 puncte, golaveraj negativ, 3-9.
Suporterii echipei bănățene au susținut un nou recital în tribunele arenei „Electrica”, prin cântecele și scandările lor împingând team-ul în alb-violet spre cele trei puncte, însă, fotbaliștii care se află în aceste culori nu au reușit, din nefericire, în acest joc, să le îndeplinească voința, însă, au făcut un joc frumos, ofensiv, în care au arătat că pot onora aceste două culori și palmaresul vechiului club timișorean. Sigur, la finalul meciului, fotbaliștii lui „Poli” au salutat galeria, iar suporterii i-au aplaudat și i-au încurajat în vederea continuării cu noi succes în această ediție a ligii a treia, până la promovarea în eșalonul secund al fotbalului din România.
Etapa viitoare, „Poli” Timișoara va evolua în deplasare, împotriva echipei CSC Peciu Nou (locul 3, 39 puncte), sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17. În această etapă a treia, la Peciu Nou, gazdele au suferit o înfrângere, 0-3, împotriva liderului FC Bihor.
Odată cu această a treia etapă a play-off-ului, turul acestei a doua faze a întrecerii a luat sfârșit, urmând ca, la finalul săptămânii viitoare să ia startul returul play-off-ului, alături de jocul de la Peciu Nou, la Carani, CS Phoenix Buziaș și FC Bihor (locul 1, 53 puncte, golaveraj pozitiv, 7-1) urmând să-și dispute primul lor joc din acest retur al play-off-ului, cu începere de la ora 17, sâmbătă, 20 aprilie.