Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri, în timpul unei vizite pe șantierul de la Timișoara, că lucrările la primul centru de arși gravi construit în România după Revoluție vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.
Potrivit ministrului, după încheierea testărilor tehnice și a procedurilor de acreditare, în februarie 2026 vor fi tratați primii pacienți.
„Am vizitat astăzi șantierul de la Timișoara împreună cu domnul Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și domnul profesor Dorel Săndesc, managerul spitalului – oameni care coordonează local acest proiect exemplar. Se lucrează intens, iar anul acesta va fi finalizat primul centru de arși gravi construit în România după Revoluție”, a transmis Rogobete într-o postare pe Facebook.
Ministrul a precizat că lucrările de structură și heliportul sunt deja finalizate, iar instalațiile funcționale sunt puse în funcțiune. În prezent, echipele finalizează detaliile de interior și conectarea echipamentelor medicale de ultimă generație.
Centrul va include săli de operație dedicate pacienților cu arsuri extinse, zone sterile, camere de terapie intensivă, spații pentru intervenții de urgență și recuperare, fiind construit la standarde internaționale.
Personalul medical care va lucra în noul centru a fost instruit în Franța, la Paris, printr-un program al Băncii Mondiale, astfel încât unitatea să poată funcționa conform celor mai moderne protocoale medicale.
Proiectul este considerat un pas esențial pentru modernizarea sistemului sanitar românesc, în condițiile în care lipsa centrelor pentru mari arși a fost una dintre cele mai mari vulnerabilități ale țării în ultimele decenii.
„Este o investiție care salvează vieți. Timișoara va deveni un reper pentru tratamentul pacienților cu arsuri grave din întreaga regiune”, a subliniat Rogobete.
Potrivit Ministerului Sănătății, centre similare urmează să fie finalizate și la București și Iași, dar cel din Timișoara este primul care va deveni funcțional.



















