Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, se află din nou în centrul unei confruntări juridice cu Agenția Națională de Integritate (ANI), un dosar care scoate la iveală nu doar disfuncționalități ale sistemului judiciar, ci și o problemă mai amplă: tendința elitelor politice de a trata legea ca pe un teren de negociere, nu ca pe un standard obligatoriu.
La 16 ianuarie 2026, Curtea de Apel Timișoara a dispus o nouă amânare a procesului în care Fritz contestă raportul ANI privind un posibil conflict de interese, stabilind următorul termen pentru 26 ianuarie. Motivul oficial a fost pensionarea judecătoarei Mihaela Roibu și necesitatea redistribuirii cauzei către un alt complet. Deși justificarea este una administrativă, situația evidențiază fragilitatea și lentoarea mecanismelor judiciare atunci când în joc se află funcții politice importante.
În esență, ANI susține că Dominic Fritz s-ar fi aflat în conflict de interese după ce a semnat un act administrativ – aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal – care ar fi favorizat un colaborator politic și, totodată, sponsor al campaniei sale electorale. În cazul în care instanța va confirma concluziile ANI, consecințele legale pot fi severe, inclusiv pierderea mandatului de primar.
Cazul este însă mai complex decât pare la prima vedere.
Anterior, procesul a fost suspendat pentru sesizarea Curții Constituționale, o strategie utilizată de apărarea primarului. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins însă această abordare, stabilind că nu există un temei constituțional care să justifice suspendarea cauzei, și a trimis dosarul înapoi la Curtea de Apel Timișoara pentru continuarea judecății. Decizia ICCJ a blocat, astfel, tentativa de tergiversare și a obligat instanțele inferioare să reia un proces care trenează de aproape un an.
Pe scurt, acuzațiile formulate de ANI sunt următoarele:
– Dominic Fritz ar fi contractat un împrumut pentru campania electorală de la un membru USR care ulterior a devenit consilier local;
– ulterior, în calitate de primar, ar fi semnat un act administrativ care avantaja firma acestuia.
Apărarea edilului a contestat temeiul legal al sancțiunii, invocând lipsa unor praguri valorice clare și presupusa ambiguitate a normelor privind conflictul de interese.
Procesul este prezentat de susținătorii lui Fritz drept o „vânătoare politică”, narativ care îi permite primarului să se poziționeze ca victimă a unui sistem ostil. În același timp, opoziția și o parte a experților în drept avertizează că astfel de strategii riscă să dilueze ideea de responsabilitate publică și să relativizeze standardele de integritate.
Cert este că se conturează un dezechilibru evident: un ales local utilizează la maximum instrumentele procedurale pentru a evita o decizie pe fond într-un dosar care îi poate afecta direct statutul politic, în timp ce cetățenii asistă la un șir de amânări și reluări ale procedurilor, fără o clarificare reală.
Amânările nu mai pot fi considerate simple accidente administrative. Într-un sistem juridic funcțional, termenele sunt respectate, iar cauzele sunt soluționate într-un interval rezonabil. În realitate, la Timișoara, acest dosar riscă să devină simbolul modului în care politica și justiția se intersectează atât de strâns, încât deciziile esențiale privind integritatea și responsabilitatea publică sunt împinse în timp, până când impactul lor civic se estompează și rămâne doar ecoul unei dispute politice prelungite.
