Asocierea formată din firmele JBA Consult Europe S.R.L. și Aquaproiect S.A. a fost desemnată câștigătoare, iar contractul de finanțare a fost semnat în 9 februarie. Documentul marchează startul etapei tehnice esențiale pentru punerea în practică a intervențiilor verzi în zona pilot aleasă – sectorul mijlociu al râului Timiș.
Contractul prevede elaborarea documentațiilor tehnice necesare implementării măsurilor stabilite în cadrul proiectului, precum și asistență tehnică de specialitate pe întreaga perioadă de derulare. Durata contractului este stabilită până la 31 august 2027, data de finalizare a proiectului.
În zona pilot, specialiștii au optat pentru restaurarea conectivității laterale a râului Timiș și îmbunătățirea regimului de scurgere a apei, atât în perioade de secetă, cât și în cazul apelor mari. Măsurile propuse au la bază soluții inspirate din natură, menite să crească reziliența ecosistemelor și a comunităților în fața schimbărilor climatice.
Documentațiile tehnice vor fi realizate pornind de la recomandările formulate de partenerii academici implicați în proiect, universități care au contribuit la fundamentarea științifică a intervențiilor, și vor fi adaptate condițiilor locale din sectorul analizat.

















