Reforma economică a președintelui argentinian Javier Milei: un model demn de urmat

Înainte de Primul Război Mondial, Argentina a fost una dintre cele mai bogate țări din lume, cu un venit mediu pe cap de locuitor apropiat de cel al SUA. În ultima jumătate de secol, țara a fost subminată de inflație, recesiune și ineficacitatea instituțiilor statului. Cauza este politica economică dusă de guvernele argentiniene din perioada postbelică.

Argentina are imense suprafețe de teren agricol fertil, multe și importante resurse naturale și o populație numeroasă și bine educată. Cu o economie agrară tradițională, Argentina a exportat până în anii 1950 în principal produse agricole. În 1946, a fost ales președinte „eroul clasei muncitoare” Juan Domingo Perón, care a făcut mari concesii sindicatelor. În perioada următoare, peroniștii, sprijiniți de sindicate, au dus o politică de înlocuire a importurilor de bunuri industriale cu produse autohtone, cheltuieli publice mari, impozite ridicate și protecționism. Încercând să industrializeze țara, ei au înăbușit concurența, ceea ce a împiedicat creșterea productivității, în timp ce cheltuielile publice tot mai mari au provocat inflație la cote înalte.

Această politică economică a rămas în mare parte neschimbată până în 2023, cu excepția unor perioade de liberalizare treptată și parțială sub președinții C. Menem (1989-1999) și M. Macri (2015-2019). Ca urmare, începând cu anii 1960, datoria publică – internă și externă – a crescut, impozitele și taxele s-au majorat, inflația s-a amplificat, moneda națională (peso) s-a depreciat, barierele tarifare s-au mărit și controlul asupra mișcărilor de capital s-a întărit. Toate acestea au avut un puternic impact negativ asupra dezvoltării și prosperității țării. Sarcina suportată de o parte tot mai mare din populație a devenit atât de grea, încât majoritatea a votat în 2023 în favoarea candidatului Javier Milei, care, în timpul campaniei electorale, a militat pentru un program de reforme radical.

Milei este un economist din școala austriacă. Inspirat de  F. Hayek, L. Mises, M. Rothbard și W. Eucken, el este adept al economiei de piață: mai puțin stat și mai multă piață. A predat la facultate, a scris numeroase cărți și articole pe această temă și a elaborat un amplu program de reforme orientat spre promovarea libertății individuale, stabilității prețurilor și responsabilității antreprenoriale. Personalitate flamboiantă, el agită simbolic o drujbă, ca și cum ar tăia fără milă birocrația.

Elementul central al politicii de stabilizare a lui Milei este revenirea la echilibrul financiar. După preluarea mandatului, în decembrie 2023, el a anunțat o „terapie de șoc”, adică reforme rapide și cuprinzătoare în loc de o abordare graduală. În concepția sa, ajustarea fiscală prin creșterea impozitelor și taxelor nu este echivalentă cu cea prin reducerea cheltuielilor. Ca urmare, reforma sa fiscală a urmărit mai degrabă să scadă impozitele și taxele decât să le mărească, ceea ce a implicat reducerea puternică a cheltuielilor publice: numărul ministerelor a fost redus la jumătate, iar 40.000 de posturi din aparatul de stat au fost desființate. Subvențiile pentru energie și transport, precum și fondurile pentru lucrări publice au fost eliminate, iar transferurile bugetare către organele locale au fost înghețate. Alocațiile sociale au fost, în general, menținute, însă gestionarea programelor sociale prin intermediari (întreprinderi sociale, organizații nonprofit, asociații etc.) a fost abolită.

Rezultatul a fost că, după ce a avut un deficit bugetar de aproape 9% din PIB în 2020, Argentina a înregistrat în 2024 un excedent de 1,6 miliarde dolari. Această sumă echivalează cu un excedent primar (diferența dintre venituri și cheltuieli, mai puțin plățile pentru sarcina datoriei publice: rate scadente plus dobânzi) de cca. 3% din PIB.

În ultimul deceniu și jumătate, deficitul bugetar a fost principala sursă de inflație. Masa monetară a crescut tot timpul ca urmare a creșterii volumului creditelor acordate de băncile comerciale statului. Reducerea cheltuielilor publice a dus la scăderea ratei inflației de la 290% în aprilie 2024 la 84,5% în ianuarie 2025.

Credibilitatea monedei naționale depinde în mare măsură de structura bilanțului băncii centrale, care, în Argentina, a contribuit în mod semnificativ la finanțarea cheltuielilor publice atât direct, prin achiziționarea de titluri de stat, cât și indirect, prin cumpărarea titlurilor de credit public de la băncile comerciale. În decembrie 2023, când Milei a preluat funcția, Banco Central de la República Argentina (BCRA) deținea obligațiuni de stat (în pesos și dolari) în valoare de peste 110 miliarde dolari americani și avea datorii mari sub formă de obligațiuni cu dobândă de până la 133%, pe care le-a emis în nume propriu pentru absorbirea surplusului de lichiditate de pe piață. Pe de altă parte, BCRA avea rezerve de mijloace de plată internaționale foarte mici. Această situație bilanțieră a implicat cheltuieli mari cu plata ratelor scadente și dobânzilor aferente datoriei publice, ceea ce a provocat imense pierderi băncii centrale, care s-au adăugat la deficitului bugetar al guvernului.

După un an, volumul obligațiunilor de stat aflate în portofoliul băncii centrale a scăzut la 68 miliarde dolari, iar volumul obligațiunilor proprii ale BCRA s-a redus sub 10 miliarde dolari. Datoria publică mascată a fost scoasă la lumină și convertită în obligațiuni de stat ordinare. Credibilitatea băncii centrale a crescut sensibil, baza monetară (cantitatea de monedă creată de banca centrală) s-a redus, iar peso s-a stabilizat.

Un alt element important al programului de reforme al lui Milei este dereglementarea piețelor interne și externe: de bunuri și servicii, de forță de muncă și de capital. Liberalizarea pieței bunurilor și serviciilor a stimulat concurența dintre întreprinderi, cu tot ceea ce implică aceasta: stimularea inovațiilor și a introducerii unor noi tehnologii, creșterea productivității și a eficienței, încetinirea creșterii prețurilor etc. Piața forței de muncă mai puțin încorsetată de reglementări a redus costurile cu mâna de lucru suportate de întreprinderi și de stat. Sistemul bancar, eliberat de obligația de a menține un volum mare de rezerve lichide în cont la banca centrală și mai puțin încorsetat de reglementări cu privire la rata dobânzii, a început să  remunereze depozitele clienților cu dobânzi reale pozitive, ajustate în funcție de inflație, ceea ce constituie o condiție prealabilă pentru alocarea eficientă a capitalului. Ca urmare a aplicării așa-numitei „Ley Bases” (după titlul unei cărți publicate în 1852 de către prozatorul, juristul și omul politic argentinian, J. B. Alberdi: Bases y puntos de partida para la organización política de la República Argentina) și la propunerea ministerului dereglementării, au fost abolite și modificate peste 350 de reglementări. Controlul prețurilor și al chiriilor a fost suprimat, ceea ce a avut efecte remarcabile: în Buenos Aires, după o creștere inițială, chiriile au scăzut până la nivelul din 2002 ca urmare a vânzării a peste 200.000 de apartamente neocupate. Întreprinderile publice, cum ar fi, de exemplu, Aerolineas Argentinas și Energía Argentina Sociedad Anónima (ENARSA), au fost privatizate integral sau parțial, dreptul muncii a fost flexibilizat, iar dreptul la grevă a fost revizuit. Sectorul bancar a început, de asemenea, să fie schimbat: banca de stat Banco Nación a fost transformată în societate pe acțiuni și este în curs de privatizare. Lupta împotriva inflației a permis, pentru prima dată după ani și ani de zile, practicarea unor rate reale ale dobânzii corectate cu rata inflației.

Guvernul a redus tarifele vamale aplicate importurilor, a eliminat controlul exporturilor și al mișcărilor de capital transfrontaliere și a uniformizat cursul de schimb. Peso a fost puternic depreciat în decembrie 2023, iar apoi a fost supus unui regim de curs de schimb flotant (crawling peg), cu o marjă de variație de 2%, iar apoi de 1% (februarie 2025). Acest regim valutar și scăderea inflației au determinat aprecierea reală a peso, în pofida deprecierii sale nominale. Piața neagră s-a diminuat, iar schimburile externe au devenit mai facile.

Comerțul exterior a crescut substanțial: exportul s-a mărit în principal ca urmare a reducerii taxelor vamale la exporturile de produse agricole și materii prime. Deficitul balanței comerciale s-a redus. Printr-o lege a investițiilor, Argentina a creat un cadru clar pentru investițiile străine mai mari de 200 milioane de dolari americani, garantându-le un regim fiscal stabil timp de 30 de ani.

La început, unele voci critice au condamnat creșterea ratei sărăciei ca urmare a terapiei de șoc. Însă, în curând a apărut ceea ce în literatura economică se numește „efectul curbei J”: după o perioadă de scădere a PIB de -2,5% în 2023 și de -1,7% în 2024, FMI prevede o creștere economică de +5,5 % în 2025. În consecință, rata sărăciei s-a redus la un nivel inferior celui existent înainte de intrarea în funcție a lui Milei.

Reformele președintelui argentinian arată că principiile economiei de piață pot produce creștere economică sustenabilă chiar și într-un mediu social și politic anchilozat. Efectele indubitabile au fost reechilibrarea bugetului statului, atenuarea inflației, creșterea investițiilor și relansarea creșterii economice. Succesul este încă fragil, însă generează dezbateri cu privire la performanțele economiei de piață și în alte țări, care observă cu atenție modelul argentinian.

La început, ideile reformiste radicale ale lui J. Milei s-au confruntat cu o puternică opoziție internă și acerbe critici externe. Semnele de succes – buget de stat echilibrat, o inflație în scădere și, între timp, o rată a sărăciei mai mică – au contribuit însă la creșterea interesului lumii pentru o agendă reformistă radicală. În pofida unor măsuri dureroase, Milei continuă să fie sprijinit de majoritatea populației. El afirmă că a făcut într-un an de opt ori mai multe reforme decât președintele C. Menem în zece ani și că, spre deosebire de președintele M. Macri, a reușit să echilibreze bugetul și să stopeze inflația. Reformele sale pot fi considerate și ca o încercare de restructurare a economiei în direcția valorificării principalului avantaj comparativ al Argentinei, care este dat de agricultură și de sectorul extractiv.

La Forumul Economic Mondial de la Davos din 2024, Milei a avut o pledoarie pasionantă pentru economia de piață și a avertizat împotriva pericolelor colectivismului. El a subliniat că prosperitatea lumii occidentale se bazează pe libertate și pe individualism, dar că ideile colectiviste și socialiste sunt preluate din ce în ce mai mult în discursul politic din democrațiile occidentale. În țările industrializate cu guverne de stânga, datoria publică a crescut brusc, ceea ce a dus la majorarea impozitelor și taxelor pentru susținerea sarcinii datoriei publice. Suprareglementarea și creșterea semnificativă a numărului angajaților statului au contribuit la consolidarea puterii partidelor conservatoare, însă efectele negative ale recesiunii și ale redistribuirii veniturilor, asociate cu expansiunea monetară și fiscală, au determinat amplificarea polarizării politice.

În trecut, reformele radicale, precum cea din Germania de Vest din anii 1948-1949 și cea din Marea Britanie din timpul guvernului condus de M. Thatcher, au avut succes și au dus la relansarea creșterii economice în țările respective. În prezent, președintele american D. Trump a inițiat reduceri substanțiale ale cheltuielilor publice și un amplu proces de dereglementare, ceea ce ar putea, printre altele, să preseze UE să realizeze reformele preconizate în rapoartele elaborate de către foștii prim-miniștri italieni, M. Draghi și E. Letta, transpuse apoi în documentul oficial adoptat în ianuarie 2025 de Comisia Europeană: Competitiveness compass. În România, guvernul actual a lansat un amplu program de corecție fiscală, de natură să ducă la creșterea veniturilor statului și reducerea cheltuielilor publice. Aceste măsuri, completate cu reforma aparatului de stat, creșterea transparenței și reducerea risipei, ar trebui să reducă deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB în 2031, de la un nivel de peste 8% în 2024.

Prin prisma acestor provocări cu care se confruntă în prezent unele state, Argentina sub președinția lui J. Milei apare ca un model demn de urmat, deși liberalizarea mișcărilor de capital internaționale în care este înserată această țară nu s-a încheiat, iar liberalizarea pieței financiare interne pare că stagnează.