Cornel Secu:
– Bună ziua, stimaţi cititori şi spectatori! Ne aflăm în redacţia TIM 7, o publicaţie foarte tânără, care a apărut la Timişoara în urmă cu câteva săptămâni. Astăzi deschidem o serie de podcasturi cu personalităţi remarcabile ale știinţei, culturii, economiei, sportului, învăţământului din zona Banatului, dar nu numai. Primul nostru invitat este profesorul universitar doctor emerit Silviu Cerna, o personalitate deosebită a învăţământului economic din zona de vest a României, care timp de 17 ani a fost în conducerea Băncii Naţionale a României şi, o perioadă de timp – destul de bună -, a fost şi decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii de Vest.
Silviu Cerna este un bănăţean get-beget, s-a născut la Vucova, nu departe de Chevereş şi a studiat la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Timișoara, cum se chema atunci.
Prima întrebare pe care vreau să i-o adresez este: de ce a ales această facultate la terminarea liceului?
Silviu Cerna:
– Această facultate fusese recent înfiinţată, în 1967. Eu am terminat liceul în 1969. Fiind prima serie cu 12 clase, a existat un an fără absolvenţi de liceu, ceea ce a modificat condiţiile de concurenţă la admiterea la facultăți și, ca urmare a influenţei şi sfaturilor profesorului cu care am făcut în liceu economie politică, profesorul Negulescu, trei colegi din această promoţie am dat admitere la Facultatea nou înfiinţată. Am reuşit toţi trei. În anii care au urmat, și alți absolvenţi ai liceului din Buziaş au urmat această facultate.
Cornel Secu:
– Ai fost influenţat în timpul facultăţii de anumiţi profesori? Ți-au orientat drumul sau te-au ajutat să-ți alegi calea profesională?
Silviu Cerna:
– Fără îndoială! Format ca tânăr cadru didactic universitar, asistent lector şi aşa mai departe, pe lângă profesorul Virgil Șchiopescu, Dumnezeu să-l ierte, de la care am învăţat multe şi în plan profesional şi în plan general uman, al experienţei de viaţă. Era, la vremea respectivă, în apogeul carierei şi a vârstei. De asemenea, am învăţat foarte multe de la profesorul Constantin Stegăroiu, Dumnezeu să-l ierte, precum şi de la alte cadre didactice care slujeau la vremea respectivă facultatea. Am avut şi colegi de la care am învăţat multe şi, de aceea, după 50 de ani de carieră didactică, pot să spun că nu e noroc mai mare în viaţa profesională decât să ai profesori bun şi colegi buni, colegii buni stimulându-te, antrenându-te, creând spirit de competiție. Am beneficiat de acestea, din fericire.
Cornel Secu:
Din redacția TIM 7 face parte și Alexandra Diana Bura, o tânără economistă, specialistă în contabilitate și economie de gestiune, pe care o rog să-i pună o întrebare domnului profesor.
Alexandra-Diana Bura:
– Este mai mult o solicitare de opinie, din punctul dumneavoastră de vedere, cu privire la inflația de la noi din țară. Care ar fi, de fapt, procentul real, din punctul dumneavostră de vedere, dincolo de ceea ce se speculează în presă.
Silviu Cerna:
– Inflația a fost foarte ridicată în România în anii 90, ca urmare a dezechilibrelor moștenite din epoca comunistă, a amplificării acestor dezechilibre în perioada următoare, dar în a doua jumătate a anilor 2000, deci, 2014, 2015, ea a fost atenuată, redusă, fiind, chiar și un an, cu inflație negativă. Inflația a reapărut în 2022, fiind determinată la momentul respectiv, aproximativ, de factori externi, creșterea prețului la energie, la alte materii prime, întreruperea lanțurilor globale de producție și de aprovizionare ca urmare a pandemiei, iar apoi consecințele războiului din Ucraina.
Acești factori au fost însă internalizați și transformați într-o acțiune și mecanisme de acțiune internă, adăugându-li-se și cauze interne. Dintre cauzele interne ale inflației, cea mai importantă este deficitul bugetar și necesitatea finanțării acestuia prin surse externe și surse interne. Modul de alimentare a inflației de cele două categorii de surse e diferit, nu cred că e cazul să intrăm în detalii. Ceea ce însă trebuie neapărat să răspund, la a doua parte a întrebării, datele publice privind inflația sunt cele corecte. Cu toate că, în continuare, în mentalul colectiv românesc există deseori impresia, afirmația, că cifrele statistice oficiale nu sunt corecte. Sigur că lumea se referă la perioada „mărețelor realizări” de dinainte de 89, când nimeni nu avea încredere în cifrele oficiale. Lucrurile s-au schimbat și în această privință. În calitate de membră a UE, România face parte din sistemul statisticii europene, în particular, Institutul Național de Statistică, care calculează rata inflației, este componenta EUROSTATULUI și nimeni dintre cei care cunosc lucrurile nu pune sub semnul întrebării cifrele, indicatorii raportați de EUROSTAT. Or cifrele românești, informațiile privind rata inflației și altele în acest gen se află pe site-ul Băncii Naționale, se află pe site-ul Institutului de Statistică și sunt exact cei care se află pe EUROSTAT.
Deci, din punctul ăsta de vedere, putem să fim siguri că cifrele sunt cele corecte. Trebuie spus că toți indicatorii statistici, inclusiv rata inflației, sunt indicatori medii, că adeseori se face greșeală că cifrele medii sunt folosite pentru referire la cazuri particulare. Ele nu spun nimic despre un caz particular, deci când spunem că media într-o pădure, 50% sunt fagi și 50% sunt brazi, nu ne spune nimic asta că la următorul pas vom întâlni un brad sau un fag. Statistica este o știință a legilor numerelor mari, or, adeseori, se greșește în interpretarea respectivă, prin încercarea de a trimite la cazuri particulare. Unul dintre creatorii statisticii Bernoulli, spunea: „statistica nu minte, dar mincinoșii pot să mintă cu statistica”. Se minte în multe feluri, unul dintre ele fiind răstălmăcirea pe care am menționat-o.
În ceea ce privește evoluția ca atare a ratei inflației, ea a fost ridicată, în 2022 a fost 12%, anul acesta, de 9 luni, ea s-a atenuat, este de 9 și ceva la sută. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în perioada următoare, în lunile rămase din acest an și-n anul următor. Analiștii estimează că se va încetini acest ritm în anii următori. Unele rezerve se pot formula având în vedere că anul următor e un an electoral, un an în care autoritățile sunt tentate să ducă politici populiste de natură să alimenteze cererea, fără ca oferta să crească în mod corespunzător și, deci, prețurile să crească, însă, chiar și așa, la cifrele actuale, rata inflației rămîne departe de ținta de 2,5% – plus, minus, un punct procentual -, care este ținta Băncii Naționale a României. Cu alte cuvinte, apropierea de această țintă rămâne destul de discutabilă, destul de problematică.
Alexandra-Diana Bura:
– Cum credeți, din punctul dumneavoastră de vedere, că o să fluctueze inflația la noi?
Silviu Cerna:
– Părerea mea este că se va reduce. Având în vedere măsurile de corecție, care deja s-au luat, măsurile de corecție preconizate (mă refer inclusiv la cele cuprinse în programul acesta fiscal), restricțiile externe, una dintre aceste restricții majore privește posibilitatea finanțării din surse externe a deficitului bugetar. Deci, deficitul bugetar, dacă-l considerăm cauza inflației, el nu prea mai poate să crească, pentru că nu mai dă nimeni bani Guvernului României, și dacă aceasta-i principala cauză a inflației, și ea din această cauză va fi temperată, atunci ne așteptăm că și rata inflației se va atenua.
Alexandra-Diana Bura:
– În ceea ce privește cursul valutar, are și el o influență în ceea ce privește inflația de la noi. Cum vedeți dumneavoastră cursul valutar, cum credeți că o să evolueze? Pierde leul, o să câștige?
Silviu Cerna:
– Cursul de schimb, cursul valutar, este atât cauză, cât și efect al inflației. Este cauză, prin aceea că prețurile în lei ale mărfurile importate depind de cursul existent la un moment dat, dar cursul de schimb este și consecința inflației. Dacă leul, din cauza inflației, se depreciază față de praz, față de cartof, față de bunurile interne, e clar că se va deprecia și față de aceste „mărfuri” speciale, străine, euro, dolarul… Deci cele două aspecte sunt strâns legate și sunt, de fapt, două fețe ale aceleiași probleme, valoarea internă și, respectiv, valoarea externă a monedei naționale.
Cursul leului a prezentat în ultima vreme o remarcabilă stabilitate. Această remarcabilă stabilitate a fost determinată în principal de influxul de capital străin pe diverse feluri în economia românească. Este vorba de împrumuturile acordate guvernului de investitorii internaționali, dar este vorba, într-o oarecare măsură și de investițiile directe făcute în România, precum și investițiile de portofoliu, cum se numesc acestea la bursa de valori, care nu sunt foarte mari, bursa de valori românească nu e foarte dezvoltată.
În ultimul timp, investițiile directe s-au redus, iar în ceea ce privește împrumuturile externe, din motivele arătate, este de presupus odată că și acestea s-au redus și este de presupus că se vor reduce. Deci, acest intern de capital care mărește oferta de valută și mărește, totodată, cererea de lei, asigurând această evoluție a prețului leului, care este cursul de schimb, probabil că nu va mai continua.
Cornel Secu:
– Există un element de influență pozitivă, sunt banii veniți de la Uniunea Europeană, în cadrul programelor…
Silviu Cerna:
– Banii veniți de la Uniunea Europeană se adaugă la această sursă, însă, după cum știm, absorbția acestor fonduri este extrem de problematică. Din momentul în care vorbim, atât realizarea jaloanelor și a țintelor din PNNR, programul acesta de dezvoltare rezilientă a economiei românești, care presupune 30 de miliarde de euro pe gratis… Ca să ne dăm seama ce înseamnă 30 de miliarde de euro, putem să spunem că pentru a rambursa 10 miliarde de dolari în 10 ani, regimul ceaușist a trebuit să exporte tot ce se putea exporta, în special produse agricole și alimentare, bunuri de primă necesitate, golind țara de acestea și alimentând nemulțumirea care a dus, în final, la evenimentele cunoscute. Acum, România, aliată cu marile puteri democratice și militare ale lumii și financiare ale lumii, are 30 de miliarde de dolari la dispoziție. Este fără precedent în istoria sa modernă, cu condiția ca țintele, jaloanele, obiectivele prevăzute în acest program să fie îndeplinite. Or, și îndeplinirea acestora, și depunerea de proiecte pentru alte proiecte și ținte cu termene mai îndepărtate și depunerile de cereri de plată pentru proiectele în curs sunt toate întârziate, ceea ce arată incapacitatea statului român de a aplica deciziile pe care el însuși le-a luat. Această sursă de finanțare rămâne în principiu valabilă. Rămâne valabilă ca un factor de optimism și importanta rezervă valutară a Băncii Naționale, a statului român, care este păstrată la Banca Națională, peste 30 de miliarde de euro. 30 de miliarde, iarăși comparativ cu 10 miliarde, în 10 ani, care-au trebuit dați de regimul anterior.
Este însă adevărat că perspectiva adoptării euro presupune stabilitatea cursului de schimb fără intervenții pe piața valutară ale Băncii Centrale. Deci, fără operațiuni finanțate din această rezervă valutară, pentru că o asemenea stabilitate creează o anumită artificialitate a cursului de schimb, și adoptatrea euro trebuie făcută… în momentul adoptării euro trebuie făcută la un curs de schimb real, corect, or ăla nu poate să-l facă decât piața și ca să-l poată face piața, piața nu trebuie distorsionată prin intervenții de genul celor menționate. Deci rezerva valutară este importantă, dar trebuie văzută ca o soluție de ultimă instanță (cam cum e bomba atomică în arsenalul puterilor nucleare, cei care o au. Deci, e bine să fie acolo, dar să nu fie folosită).
Cornel Secu:
– Ce credeți, a fost admiterea României în UE, prea devreme? Era pregătită România suficient pentru accesul în Uniunea Europeană?
Silviu Cerna:
– Nu era pregătită, dovadă că nici acuma, din 2007, România nu îndeplinește niciunul dintre criteriile, nici de convergență reală, cum se numesc, adică privitoare la economia propriu-zisă, viața economică, nici cele de convergență nominală privind adoptarea euro, cu atât mai puțin la data intrării în Uniunea Europeană. Trebuie spus că, România a îndeplinit, la un moment dat, două criterii nominale, și anume, deficit bugetar relativ mic și datorie publică relativ mică, însă, nici aceste criterii, după aceea, nu au mai fost îndeplinite. România e singura țară din UE care a deteriorat situația îndeplinirii criteriilor de convergență, în principal ca urmare a politicilor interne populiste și nu a faptului că e scris în stele („N-avem ce face, asta-i situația…”, și a altor explicații de acest gen).
Cu toate acestea, intrarea în Uniunea Europeană a însemnat un alt moment astral în istoria recentă a României, așa cum a însemnat și intrarea în NATO, deci, în general, intrarea în structurile euro-atlantice, cum a fost și căderea comunismului, la care tu ți-ai dat prețul… și cum ar fi un moment astral și cu adoptarea euro, în legătură cu care autoritățile au stabilit termene în repetate rânduri și le-au tot amânat, iar acum se pare că problema e sine die.
Ca să ne dăm seama ce-a însemnat aceasta din punct de vedere economic, PIB-ul României, Produsul Intern Brut este indicatorul care măsoară volumul activității economice, cantitatea de bunuri și servicii care se produc în economie într-un an de zile, deci, PIB-ul României este în acest moment (ultimele cifre definitive sunt pentru 2022) de cinci ori mai mare decât cel din 31 decembrie 89 și de trei ori mai mare decât cele din 31 decembrie 2006, adică înainte de intrarea în UE. Deci, ce a însemnat această apartenență la UE? Exporturile României pe vremea regimului Ceaușescu erau de 5, 6 miliarde de dolari în fiecare an, acuma exporturile României sunt 298 miliarde de euro, făcute în proporție de 70% cu țări din Uniunea Europeană. Iar reformele care s-au făcut în România, atâtea și așa cât s-au făcut, s-au făcut fie-n perspectiva aderării la UE (atunci s-a făcut și privatizarea, liberalizarea prețurilor, convertibilitatea leului) și-au încetat, aproape complet aceste reforme, după intrarea-n UE. Ca urmare, evoluțiile de care-am menționat, nu vor fi socotite ca un succes deplin, au fost determinate, mai ales de factori exteriori, de finanțările, de ajutorul și de constrângerile venite din exterior, decât de calitatea politicilor economice sau a entuziasmului reformist al elitelor românești și a societății românești, după cum trebuie să spunem, având în vedere că o parte din societatea românească și de o anumită calitate a emigrat, că partea conservatoare este cea care a rămas și că-n această parte a societății românești, ultimele evoluții, alimentate, probabil și de evenimentele internaționale (războiul din Ucraina etc.), vădesc o resuscitare a centrelor antieuropene, anticapitaliste, antioccidentale, adică o ezitare a revenirii României la civilizația Occidentală, care este civilizația lumii la acest început de secol 21, din care România nu a încetat niciodată, sau a pretins că nu a încetat niciodată să facă față, chiar și în epoca autarhiei și a izolaționismului ceaușist românii se considerau că făceau parte din Europa Occidentală, în pofida cortinei de fier și a celorlalte bariere și, spre care, în timpul revoluției din 89 mulți români au murit strigând „vrem o țară ca afară!”, iar unii ca tine, Cornele, au fost răniți. Deci, apartenența la civilizația Occidentală nu este o chestiune, să zicem așa, de modă, de moft, de…, ea este o aspirație și o componentă identitară a poporului, a societății românești, nu-i numai ortodoxismul, numai Brâncoveanu, numai Ștefan cel Mare cum ni se spune. Poporul român, societatea românească de limbă neo-latină, de credință ortodoxă, dar își are originile în rădăcinile civilizației Occidentale. Adică, religia iudeo-creștină în variantă răsăriteană, la o parte a populației (nu la toată, trebuie și asta spus), filosofia greacă, știința, rațiunea, ne lăudăm cu rezultatele la Olimpiade, cu rezultatele din universitățile românești, astea vin din rădăcina clasică greacă și dreptul roman, statul de drept, la urma urmei, formularea sa contemporană, care este garanția libertăților de care se bucură popoarele occidentale, marile democrații, ori, societatea românească a părut că s-a orientat ireversibil în această direcție, iar fenomene pe care le-am menționat, pe mine mă surprind (această resuscitare a acceptelor pe care le-am menționat).
Cornel Secu:
– Sunt și cauze istorice, pentru că-n toate țările este corupție, dar corupția endemică, în Europa răsăriteană, cel puțin, a fost alimentată întotdeauna de anumite formule statale în care totul se vindea sau se mituia sau … deci, de la turci, până la ruși, ori noi am fost așezați aici, în vâltoarea asta a influențelor balcanice. Ai scris o carte despre corupție, care a fost excelentă și care cred că-i actuală și acuma vis-a-vis de rădăcinile ei și felul cum alimentează existența administrativă.
Silviu Cerna:
– Lucrurile sunt legate. Fără îndoială că această cultură pe care o menționezi este adânc înrădăcinată, ea este zugrăvită în chipuri arhetipale, în personaje arhetipale ale societății românești. Mă gândesc, de exemplu, la cele zugrăvite în literatură, Ciocoii vechi și noi, Dinu Păturică, Tănase Scatiu, dar să nu uităm și de Mara, tot un personaj literar zugrăvit în spațiul intracarpatic. Însă, între această tară a modelului cultural și statul de drept există legătură. De legătură a fost și-n epocile istorice pe care le-ai menționat, tocmai pentru că provinciile românești, mai ales cele intracarpatice au aparținut unui imperiu despotic, unui stat despotic de tipul oriental, și-n epoca comunistă penuria de asemenea a alimentat… mă rog, însăși legile, dacă statul a luat de la oameni avutul adeseori strâns în mai multe generații, de ce omul să nu ia de la colectiv sau de la fabrică… a fost zicala cum că de unde lucrezi, de acolo trebuie să trăiești, însă, și aici trebuie să notăm unele evoluții, unele schimbări încurajatoare, Nu mai există în istoria României vreo perioadă în care să poți exemplifica că vreo doi, trei miniștri au făcut pușcărie, că doi, trei conducători ai Parlamentului au făcut pușcărie sau parlamentari, că atâția oameni politici au fost condamnați. Sigur, ei spun că pe nedrept… . (…).
În ceea ce privește evoluția deficitului bugetar, este o așa-numită procedură de infrigement, o procedură de supraveghere, u de sunt prevăzute și analizate cauzele, corect, și sunt prevăzute politicile rectificative necesare, iar în materie de stat de drept, a fost de curând celebrul RCV, care relativ recent procedura respectivă a încetat definitiv, ceea ce înseamnă că s-au făcut anumite progrese cu toate lucrurile pe care noi le știm, le putem critica.
Cu alte cuvinte, n-a fost pregătită, indiscutabil că n-a fost pregătită, dar bine că s-a întâmplat așa și, ca atare, să aplicăm și aici spusele extrem de inspirate ale unui om politic din perioada interbelică, dinainte de primul război mondial, Petre Carp (…), „România a avut atâta noroc, încât nici nu-i mai trebuie oameni politici”. Cred că aceasta e valabilă și cu referire la momentul astral pe care l-am evocat noi aici.
Alexandra-Diana Bura:
– Cu ceva ani în urmă am avut deficit bugetar, trebuia să apară o reformă fiscală, trebuia să apară o reformă, cumva, în general, ca să stabilizeze piața de la noi din țară și până n-a venit Fondul Monetar Internațional, oamenii de la putere nu au prea avut curaj să spună, „da, trebuie să facem asta”, avem acuma pe masă, Ordonanța care propune acele modificări fiscale. Cum o vedeți dumneavoastră? Modificările care-au fost aprobate, o să aducă o creștere a economiei, scade deficitul bugetar?
Silviu Cerna:
– Deficitul bugetar a crescut ca urmare a politicilor interne populiste și a fost determinat, el este determinat în principal de cheltuielile pentru salarii și pensii. (…). Astea sunt 60, 70 la sută. Restul sunt cheltuieli cu investițiile, cu proiectele, cu nu știu ce. Pentru că în Țara Românească sunt șase milioane de oameni care lucrează, din care un milion și trei sute de mii sunt angajați la stat. Aici intră și dascălii, dar intră și șapte sute, opt sute de funcționari publici și demnitari în sensul adevărat al cuvântului. Sunt 24 de ministre, 100 de autorități și agenții. La un județ ca Timișul, sunt 72 de așa-zise organe deconcertate (inspectorat școlar, de sănătate, de gardă, de mediu), ori acest aparat trebuie întreținut și, trebuie nu numai întreținut, fidelitatea, loialitatea și voturile acestuia trebuiesc cumpărate, trebuiesc obținute, pentru că acesta are o pondere ridicată, împreună cu familiile, cu cei dependenți în structura electoratului și există acest fenomen care-i cunoscut, în democrații, guvernele sunt tentate să cumpere voturile, creând facilități, stimulente, privilegii anumitor categorii de populații, Beneficiarii acestor privilegii știu foarte bine de unde le vine binele și, ca atare, sunt aderenți, adepți, susținători, dar costul acestor măsuri e difuz, fiecare simte puțin în buzunar, restul cetățenilor sunt și dezorganizați și eventual dezinformați și, ca atare, e de relativ succes această practică, această măsură și explică în mare parte evoluția deficitului bugetar și a datoriei publice pe care ați menționat-o.
De aceea singura speranță este tot constrângerea externă, venită de la UE sau de la Fondul Monetar Internațional, cum ați spus dumneavoastră. Despre constrângerea venit de la Fondul Monetar Internațional vă pot spune că am participat la negocierile cu Fondul Monetar Internațional în anii 90, când România a reluat relațiile cu acesta și când am constatat că toate soluțiile propuse, programele și măsurile, corespundeau și răspundeau, corect nevoilor României ca și cele de acuma, de la ultima vizită pe care dumneavoastră ați menționat-o, pe care elitele românești și societatea românească nu era capabilă nici să le înțeleagă și și nici să le conceapă și, evident, nici să le aplice. Ca atare, și această ultimă vizită a fost una realmente folositoare pentru România, pentru că nu este așa cum se spune, că stăm în genunchi, că suntem colonie, că străinii ne comandă și dac-am fi „suverani”, cum am fost, ce-am face cu această suveranitate, cu această independență, ce-ar fi alta decât un liber arbitru după cum constatăm. Ca atare mă aștept că programul acesta va da rezultate.
În ceea ce privește conținutul, (…), spun că unele măsuri prevăzute sunt corecte. Este vorba despre eliminarea a tot felul de scutiri, facilități, cote reduse la TVA, altele sunt pur și simplu aberații. Mă gândesc aici la prevederea aceea privind plata a 2% din cifra de afaceri a băncilor. Cifra de afaceri a băncilor este volumul creditelor pe care le acordă economiei, care se reflectă în faptul că oamenii care au nevoie de credit iau credit și cu asta fac un bloc …, deci, credite acordate economiei pentru toate scopurile, iar dob7nda este prețul acestor credite și depinde nu de oferta de credite, oferta de credite, dacă crește, scade dobânda, ci de cerere și ofertă, de evoluțiile lor.
Dacă le impozitezi că acordă mai multe credite, sigur că băncile vor reduce creditele pe care le acordă și posibilitățile de finanțare a activității economice și a consumului se vor diminua. Iar argumentul că băncile exploatează poporul român, că sunt străine, aduce aminte de teza leninistă despre oligarhia financiară, care a provocat… lupta pentru piețe de desfaceri și materii prime. Ori nu este așa. Sectorul bancar din România, cu dobânzile care așa și pe dincolo, este al cincilea sau al șaselea în ordinea ratei rentabilității. Sunt alte sectoare mai rentabile decât activitatea bancară, dar faptul că volumul creditului se simte, se va resimți, se vede și până acuma. Creditele în România au crescut, volumul creditelor bancare nu așa de repede ca PIB-ul, ceea ce înseamnă că se folosesc și alte surse de finanțare decât cele bancare, dar au crescut mai repede creditele acordate de băncile din România guvernului, decât cele acordate sectorului neguvernamental și atunci, dacă băncile își vor restrânge creditele, primul debitor al băncilor e Guvernul român și atunci sigur că e corectă afirmația mea de la început că e aberație. Așa pot fi discutate și alte măsuri din programă.
În ceea ce privește efectele, rămâne să vedem, dar nu sunt foarte optimist, având în vedere că, mai săptămâna trecută, una dintre măsuri azi a fost adoptată prin măsura asta de urgență. Ce urgență, dacă unele măsuri vor intra în vigoare anul viitor … ? Care-i urgența? Deci, este o modalitate reglementare constituțională, dar nu democratică, folosirea ideii de urgență în ,materia despre care vorbim și a doua zi, măsura respectivă a fost abrogată că nu știu ce s-a greșit la calcul. Deci, cred că e mai degrabă o improvizație determinată de avalanșa acestor constrângeri. S-a ajuns, într-un fel, la un cumul al acestora care nu prea mai lasă loc de manevră, loc de amânare. Sunt inevitabile și, ca atare, improvizația despre care vorbeam și care probabil are și alte cauze, competența, calitatea actului de guvernare (…).
Cornel Secu:
– Ultima întrebare pe care vreau să o pun este legată de banii electronici. Ai spus într-un articol publicat în TIM7 că există și avantaje, dar există și riscuri. Dacă s-ar putea menționa care sunt avantajele, care sunt riscurile.
Silviu Cerna:
– Primul lucru care trebuie spus în folosul celor care ne urmăresc, este că așa-zisele criptomonede, cum este, de exemplu, bitcoin-ul, nu sunt monede. În pofida denumirii, denumirea e comercială, e marketing, s-a dovedit inspirată, are succes, dar acestea nu sunt monede. Acestea sunt active financiare electronice, evidențiate în formă electronică. În mod tradițional, activele financiare, obligațiunile acelea erau făcute din hârtie (acțiunile unei întreprinderi sau obligațiunile). Acuma evidența se ține electronic și tranzacționarea se face, de asemenea, electronic, de aia valoarea lor, prețul lor, al acestor criptomonede variază în funcție de cerere și ofertă. Ca atare, nu există niciun fel de garanție că principala calitate a unei monede care este stabilitatea acesteia, în cazul acesta se regăsește.
A doua parte a întrebării și răspunsului, și articolul meu cazul acesta îl trata mai ales, privește monedele, cu adevărat monede de data asta electronice pe care intenționează să le creeze, să le introducă băncile centrale, FEDU, Banca Angliei, Banca Central Europeană și Banca Națională a României are un compartiment de studiu al acestora. Toate aceste bănci centrale sunt în faza de studiere a problemei. Banca Centrală Europeană a publicat al treilea raport pe această temă, evidențiind avantaje și riscuri de genul pe care și eu le-am sintetizat în articolul pe care l-ai menționat. Deocamdată, însă, niciuna din băncile centrale importante n-au introdus această formă monetară.
Banca Venezuelei, care a introdus, dar în condițiile în care Venezuela, una dintre cele mai bogate țări cu petrol din pământ, are inflație de 1000 și ceva la sută pe zi, ca urmare a politicilor populiste de același gen ca cele din România, dar la altă scară … . Au încercat în mediul acesta să introducă, dar au renunțat.
Banca Chinei, însă, are deschise 25 de milioane de conturi persoane fizice, dar numai pentru plăți în retail, plăți mărunte. Nu pentru plăți en-gros, plăți de mare valoare. 25 de milioane de clienți ai Chinei, o bancă care are încă atribuții ale unei bănci centrale în economia comunistă, adică așa cum a fost și Banca Națională a României (deservea în principal sectorul întreprinderilor și avea CEC-ul pentru populație) este un exemplu, dar nu știu cât este de…, tocmai datorită faptului că, în China, China, în pofida evoluțiilor economice spectaculoase pe care le cunoaștem …, nu este o țară, nici democratică și nici cu economie de piață. Ca atare, nu știu dacă experimentul respectiv este transferabil, se poate transpune.
Unul dintre avantaje este că această monedă electronică plătită sau creată și gestionată de Banca Centrală permite limitarea, dacă nu combaterea fenomenului infracțional, cum ar fi spălarea banilor, finanțarea terorismului, comerțul cu droguri, cu arme și așa mai departe. De aia probabil și această reacție care merge până-n … teoriile conspirației, că pot să ne controleze … . Ceea ce e clar că în cazul unei Bănci Centrale, a unui stat democratic, sunt acuze nejustificate. (…).
Cornel Secu:
– Vreau să-i mulțumesc, în mod deosebit, profesor universitar dr. emerit Silviu Cerna pentru această întâlnire deosebită, de excepție, pe care am avut-o, deschizând un drum care sper să fie foarte lung, și care să fie pilduitor pentru cititorii și toți cei care ne-au urmărit la această emisiune.
Îi mulțumesc mult! Îi mulțumesc Dianei-Alexandra Bura!
Ne vom întâlni, data viitoare, cu Ștefan Iordănescu, un regizor cunoscut din Timișoara (…).
Pentru întregul dialog, accesați secțiunea Podcast.
