Noi tensiuni între Ucraina și Ungaria s-au iscat după ce Budapesta a reținut șapte angajați ai băncii de stat Oschadbank și două vehicule care transportau numerar și aur între Austria și Ucraina. Ministrul ucrainean de Externe a acuzat Ungaria de „terorism de stat și extorsiune”.
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a anunțat că șapte cetățeni ucraineni, angajați ai băncii de stat Oschadbank, au fost reținuți de autoritățile ungare în timp ce transportau bani între Austria și Ucraina.
Ministrul ucrainean a anunțat că motivele reținerii sunt încă neclare, iar autoritățile nu pot intra în contact cu angajații.
Banca ucraineană Oschadbank a confirmat incidentul vineri dimineață, precizând că cele două vehicule ale serviciului de colectare transportau aproximativ 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și 9 kilograme de aur.
Tensiunile dintre Budapesta și Kiev au crescut în ultimele săptămâni, în principal din cauza opririi tranzitului de petrol prin conducta Drujba. Ucraina susține că fluxul a fost oprit din cauza unei avarii provocate de un atac rusesc, însă Ungaria susține că tranzitul este oprit dintr-o decizie politică de la Kiev.
Autoritățile maghiare au reacționat prin blocarea celui de-al douăzecilea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei și oprirea împrumutului de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei.


















