În învățământul românesc modular, care îi ajută pe elevi să stea mai mult pe acasă și prin parcuri decât la școală, de câțiva ani s-a mai descoperit o metodă prin care să se creeze și alte zile libere. Celebrii pedagogi și psihologi care n-au purtat niciodată sub braț un catalog, ca să nu mai vorbim de obligațiile științifice, metodice, etice care nu le-ar mai fi lăsat timp liber pentru fantasmagorii, au împrumutat sau au inventat practica unor simulări ale examenelor pe care trebuie să le susțină elevii din clasele terminale ale învățământului gimnazial și liceal.
Dacă această „descoperire” ar aduce ceva foloase, aș fi printre cei dintâi care ar saluta noutatea, iar inițiatorilor le-aș spune, parafrazându-l pe Creangă, cam ce i-a zis Verde Împărat lui Harap Alb, după ce și-a dat jos blana cea de urs:
– Dragii mei, dacă ați ascultat de cineva, bun sfat v-a dat, iar dacă ați făcut-o din capul vostru, bun cap ați avut!
Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa, ci taman pe dos. Elevii rămân la fel de impasibili ca și la orele de curs (când știu sigur că sunt notați) și, cu excepția acelora care știu pentru ce vin la școală și se pregătesc tot timpul, nimeni nu pune mâna nici pe carte și nici „la suflet” ca să se obișnuiască cu emoțiile de care ar trebui să se lepede după astfel de „antrenamente” spre a deveni apți să promoveze viitoarele examene.
Până la urmă tocmai emoțiile sunt acelea care ne stimulează, ne obligă și ne dau aripi ca să putem să ne depășim și comoditățile și limitele. Absența lor ne duce indubidatabil la cei 3 „R” de care se pomenește mereu: RUTINĂ, RUGINĂ, RUINĂ – dușmani ai progresului și ai dezvoltării personalității umane.
Examenele, ca orice confruntări ne dau măsura valorii, la acel moment. Îi răsplătesc pe cei capabili, responsabili, truditori și talentați întărindu-le convingerea că efortul nu le-a fost zadarnic și că sunt capabili și de alte izbânzi și îi atenționează pe comozi sau leneși că dacă se complac în aceeași atitudine au puține șanse să reușească în marea competiție, care este VIAȚA.
Examenele, de orice natură, nu se promovează nici prin lipsa emoțiilor, nici prin coborârea ștachetei, nici prin substituirea lor cu „concursurile de dosare”, practici nocive care au alterat învățământul românesc, ci printr-o pregătire responsabilă și continuă a elevilor și studenților, dar și a celor care îi pregătesc pe aceștia.
De aceea aceste experiențe, de tipul simulărilor devin un alt timp pierdut, care se adaugă spornic la celelalte perioade de relaxare: renunțarea la semestre și găselnița cu „școala altfel”. Pe de altă parte, zilele în care sunt organizate astfel de simulări, bulversează total orarul celorlalți elevi ai școlilor, săli de clasă și profesori având altă destinație și preocupări.
Simulările acestea, ca și examenele, presupun o logistică, sunt consumatoare nu numai de timp, ci și de materiale care costă, toate văduvind de parale bugetul, și așa destul de sărac, al învățământului românesc. În loc să se irosească fondurile pe fumigene și raportări irelevante, un ministru curajos și responsabil ar investi banii în infrastructură școlară (clădiri de școli și grădinițe dotate la standarde actuale, internate și cantine, săli de sport și de activități cultural-artistice, mese calde pentru cei fără posibilități materiale dar care frecventează cursurile și se străduiesc să învețe, burse de merit pentru cei foarte buni și, nu în ultimul rând salarii atractive și motivante pentru cei care lucrează în învățământ).
Dacă învățătorii și profesorii din învățământul preuniversitar nu vor fi bine școliți în instituții cu profil pedagogic de top, cu profesori care știu carte bună și nu doar cu doctorate, ci vor fi absolvenți ai unor colegii și universități din toate târgurile care au gară sau absolvenți de licee care n-au reușit la nicio facultate, școala românească va fi într-o permanentă cădere liberă, indiferent de toate reformele care se vor face și de câte simulări se vor da. Dar, pentru că mai există și un DAR, așa cum s-au găsit resurse financiare pentru salarii motivante în justiție și sănătate ( pentru că cei de acolo le merită când își fac treaba și nu pentru a nu putea fi corupți, așa cum ilar și cinic se motiva atunci când s-au mărit substanțial salariile magistraților) și pentru învățământ ar trebui să se caute soluții și atunci, cu siguranț ă, absolvenții institut e lor pedagogice nu vor mai alege să fie translatori, funcționari la starea civilă ori să facă orice dincolo de granițe pentru asigurarea zilei de mâine, pentru ei și familiile lor, ci vor face treaba pentru care sau pregătit.
De aceea politica educativă ar trebui să fie obligația exclusivă a guvernului și a ministerului de resort și nu a organizațiilor de elevi, părinți și nu mai știu care ONG-uri, care interesat sau doar din lipsă de pricepere mai mult încurcă decât ajută.
Școala românească are nevoie de DOMNI Trandafir, nu de aventurieri care de 35 ani mimează și inventează reforme. Numai MESERIAȘII care au și cunoștințe, și pricepere, și dăruire știu să aducă la mintea și vârsta școlarilor noțiuni abstracte, pentru că le-au înțeles ei mai întâi, în licee și institute de învățământ cu profil pedagogic pe care le-au absolvit și, apoi, cunosc metodele prin care să le traducă clar, logic, firesc și interesant elevilor cu care lucrează.
Uzând în continuare de dictonul neaoș „că merge și așa!” și ignorându-l pe cel care ne îndeamnă să punem „Omul potrivit, la locul potrivit!” vom ajunge să ne înțelegem prin semne. Am zis, n-am dat cu parul!
