Mai mulţi studenţi cazaţi în Căminul C15 din Timişoara, aparţinând Universităţii de Vest, au fost nevoiţi să-şi strângă lucrurile în grabă, după ce ploile de vineri au transformat camerele de la etajele superioare în adevărate bălţi. Apa s-a infiltrat prin tavan, direct peste paturi şi birouri, iar mobilierul a fost compromis.
Ironia amară este că acești studenți plătesc lunar între 350 și 450 de lei pentru o cameră de cămin care, oficial, se află „în reparaţii”. Practic, oamenii dau bani pentru a dormi cu gălețile lângă pat și pentru a învăța cu mopul în mână.
Conducerea UVT recunoaște situația, dar se ascunde în spatele PNRR și al termenelor birocratice. „Sigur că au fost avarii, toţi studenţii au fost mutaţi în alte spaţii”, transmit reprezentanții universităţii, ca şi cum un pat strâmt într-o altă cameră supra-aglomerată ar compensa stresul, lipsa intimităţii şi pagubele materiale.
Realitatea crudă este că UVT taxează studenții pentru niște condiții de șantier, unde lipsa acoperișului a fost tolerată luni de zile, iar primele ploi mai serioase au scos la iveală nepăsarea administrației. În tot acest timp, studenții se zbat între examene, chirii imposibile pe piața privată și cămine în care plătesc pentru a fi tratați ca niște locatari de mâna a doua.
La final, Universitatea promite că „lucrările vor continua”. Până atunci, însă, rămâne întrebarea: de ce trebuie ca studenții să suporte costul plin pentru niște camere inundate și condiții de criză?
