Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de polițiștii lugojeni după ce a tâlhărit o femeie în plină stradă.
Totul s-a petrecut în seara de 22 decembrie. Femeia spune că, în timp ce se deplasa pe o strada din municipiul Lugoj, a fost deposedată prin folosirea forței de o plasă și de geantă, în care se aflau un portofel cu documente personale, un card bancar, un card de sănătate și o sumă de bani.
La scurt timp a fost găsit și făptașul, tânărul de 25 de ani, asupra căruia s-a găsit portofelul victimei. De asemenea, polițiștii i-au recuperat femeii și telefonul, pe care l-au găsit într-o casă de amanet. Suma de bani nu a mai putut fi recuperată.
Acum pe numele tânărului s-a emis ordin de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.


















