În fiecare toamnă, mii de tineri vin la Timișoara cu speranța că aici își vor construi viitorul. Bagajele lor sunt pline de cărți, haine și vise. Dar, odată ajunși în fața ușilor universităților, mulți descoperă crudul adevăr: drumul către cunoaștere nu e deschis tuturor, ci doar celor care își permit să plătească. Restul rămân pe dinafară sau încep o luptă de uzură cu taxele.

Educația ar trebui să fie gratuită, spun legile și discursurile oficiale. În realitate, locurile la buget sunt puține, iar pentru majoritatea studenților singura opțiune rămâne taxa. Și nu vorbim despre sume simbolice, ci de mii de lei anual – între 3.000 și 6.000, în funcție de facultate. Pentru o familie obișnuită, această sumă înseamnă o povară greu de dus.

Povara taxei

A fi student la Timișoara pe loc cu taxă înseamnă mai mult decât a urma cursuri și examene. Înseamnă să faci calcule lună de lună, să împarți fiecare leu între chirie, mâncare, transport și, desigur, taxa universitară. Mulți părinți fac eforturi uriașe pentru a susține aceste costuri, iar unii studenți se angajează pentru a-și plăti singuri studiile.

Situația devine și mai grea la master, unde numărul locurilor bugetate este și mai mic. Pentru mulți tineri, ideea de a continua studiile devine un lux, nu o alegere firească. „Am vrut să mă înscriu la master, dar taxa de 4.000 de lei pe an era imposibil de acoperit. Am renunțat, deși îmi doream foarte mult să continui”, povestește un absolvent timișorean.

Educația – privilegiu, nu drept

Ironia amară este că statul vorbește constant despre „prioritatea educației” și „nevoia de specialiști”, dar lasă tinerii să lupte singuri cu un sistem care taxează la propriu dorința de a învăța. În loc să fie un drept fundamental, accesul la educație superioară devine un privilegiu rezervat celor cu resurse financiare.

Mulți studenți se văd nevoiți să facă alegeri dureroase: să renunțe la specializarea dorită pentru una mai ieftină, să lucreze în paralel și să ajungă epuizați la cursuri sau chiar să abandoneze complet ideea de a studia. Într-un oraș care se vrea „capitală universitară”, aceste povești ar trebui să fie un semnal de alarmă.

Costurile vieții de student

Taxa nu e singura problemă. Viața de student la Timișoara înseamnă chirii mari, cheltuieli de trai și un cost tot mai ridicat al materialelor de studiu. În total, un student ajunge să cheltuiască între 2.000 și 3.000 de lei lunar. În acest context, taxa anuală devine o lovitură în plus pentru un buget deja întins la maximum.

„Lucrez part-time la un call center pentru a-mi plăti taxa de 3.500 de lei pe an. Reușesc cu greu să merg la toate cursurile, pentru că sunt obosită mereu. Am impresia că nu trăiesc viața de student, ci doar încerc să supraviețuiesc”, mărturisește o masterandă.

Generația sacrificată

Consecințele acestei situații sunt grave. Mulți tineri renunță la studii, iar România pierde exact oamenii de care are nevoie: tineri educați, motivați, capabili să aducă schimbare. Cei care aleg să plece în străinătate descoperă, paradoxal, că acolo taxele sunt comparabile sau chiar mai mici, dar însoțite de burse și condiții mult mai bune.

Astfel, generația actuală este prinsă într-un paradox dureros: este încurajată să studieze, dar împiedicată financiar să o facă. Diploma nu mai reprezintă doar o recunoaștere a cunoștințelor, ci și dovada unei lupte cu taxele, cu joburile prost plătite și cu un sistem care nu îi sprijină.

Concluzie

Timișoara își păstrează titlul de „oraș universitar”, dar acest titlu riscă să devină unul gol de conținut. Atâta timp cât educația rămâne un lux pe care mulți nu și-l permit, vorbim mai degrabă despre un sistem care selectează pe criterii financiare, nu intelectuale.

Pentru studenți, începutul de drum universitar nu ar trebui să fie un calcul rece de buget, ci o bucurie. Dar realitatea e alta: prea mulți tineri încep facultatea cu teama că nu vor putea să o termine.