Vrem ca TIM7 să fie alături de toți cetățenii din partea aceasta de țară, care cred că lupta împotriva corupției, abuzurilor, minciunii și ipocriziei este continuă și victorioasă. Sunt prea multe necazuri ce se adună pe umerii și în sufletele românilor din toate părțile țării, dar și din provinciile altor țări europene, pe unde s-au dus să-și agonisească pâinea cea de toate zilele.
Vrem să sporim rolul acțiunii civice, să demascăm toate racilele societății actuale, ale corupției administrative și politice.
Fiecare dintre voi reprezintă o forță pentru schimbarea în profunzime a stărilor actuale de lucruri.
Vrem să fim alături și să-i ajutăm cu scrisul nostru pe toți cei care își caută dreptatea.
Vrem să luptăm împreună pentru a alunga incompetența și impostura din straturile societății românești.
TIM7 va fi stindardul nostru și al vostru.
TIM7 își va deschide tot timpul paginile pentru voi.
Sub faldurile acestui stindard nu vom tolera minciuna și manipulările venite de la politiceni, funcționari, medici, polițiști, profesori și alte categorii profesionale.
Vrem ca sămânța adevărului să sporească lumina existenței și a demnității fiecărui cetățean al României.
Vrem ca opiniile voastre, oricât de diferite ar fi, să-și găsească loc în paginile lui TIM7.
Vrem ca TIM7 să fie un creuzet al energiilor ce vor să refacă demnitatea națională.
Vrem să aveți încredere în noi, ca să putem lucra cu mai mult folos pentru binele public.
Asta vrem noi!