Acum 175 de ani se năștea la Ipotești Mhai Eminescu,geniul culturii și neamului românesc.
Un mentor, cum rar se mai găsesc în ziua de azi, Titu Maiorescu, a reușit prin Junimea și prin ziarul Timpul să adune în același deceniu 1884, patru stâlpi ai literelor române: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici.
Patru talente uriașe,reprezentând provinciile mari românești: Moldova, Țara Românească și Transilvania.
Vremurile de atunci au multe asemănări cu timpurile de acum. Politicește, economicește și, mai ales, moralnicește.
Caragiale, sigur, pare să fi reușit cel mai bine să asigure șablonul peste epoci.
Atât că atunci erau 2-3 partide politice. Acum sunt o puzderie.
Atunci era votul censitar și pe colegii. Acum este votul popular.
Atunci femeile nu aveau drept de vot. Acum au.
În rest fustele s-au mai scurtat pentru că modele s-au mai schimbat. Dar caracterul. Ei bine, caracterul se schimbă foarte greu. Mai ales în politică. „Iar deasupra tuturora, /Va vorbi un mititel, / Nu slăvindu-te pe tine,/ lustruindu-se pe el’’
Pentru că Zilele Culturii Naționale înseamnă, în primul rând, cinstirea lui Eminescu, v-aș ruga, dragi cititori, să deschideți cartea de poezie a lui Eminescu și să citiți măcar 2-3 poezii.
Până atunci vă rugăm să parcurgeți în acest colț de pagină una din cele mai frumoase poezii ale lui Eminescu:
La steaua
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
